28 iunie – 4 iulie 2010

Luni, 28 iunie Ne apropiem de finalul lunii iunie si totusi suntem înca în plin forfot astral. Azi, Lilith trece în Pesti schimbând complet gama de predispozitii, în special pentru România, ca tara Varsator, dar si pentru fiecare individ în parte, încurajându-i pe oameni sa lupte în mod echitabil pentru libertatile lor, nu prin mijloace imorale sau prin tehnici de manipulare ori santaj. Tot azi se împlineste o conjunctie Soare-Mercur, a patra din cele sapte programate pe anul acesta. Faptul ca în prima jumatate a anului s-au consumat patru dintre conjunctiile Soare-Mercur nu este de trecut cu vederea pentru ca subliniaza, printre alte evenimente astrale, si greutatea speciala pe care au avut-o deciziile acestor prime sase luni ale lui 2010, riscul mare pe care l-am traversat si pentru care a fost nevoie de o mare putere de concentrare. Într-o alta ordine de idei, aceste patru conjunctii au adus o întarire… Citește mai departe„28 iunie – 4 iulie 2010”

21 – 27 iunie 2010

Luni, 21 iunie Dacă ne uităm pe cerul zilei de 21 iunie şi ne oprim doar la unghiurile care se împlinesc acum la grad perfect ne va cuprinde un sentiment de uşurare pe motiv că, neavând niciun aspect stresant, ziua poate decurge în bune condiţii şi şansele de a fi o reuşită a săptămânii cresc foarte mult. În ciuda a aceea ce s-ar grăbi unii să declare, 21 iunie nu este deloc o zi reuşită în sens pozitiv, prin implementarea valorilor pozitive, prin inducerea unei stări de bine prin trasarea unei deschideri speciale pe care oamenii nu trebui să o mai gândească, ci doar să o trăiască. Această zi se desprinde serios din sectorul zilelor pline de tensiune care devin grele prin volumul mare de conflicte şi prin tensiunea continuă pe care o induc, produc un declic, o deschidere a unei supape, al unui robinet pe care apoi nimeni, prin… Citește mai departe„21 – 27 iunie 2010”

14 – 20 iunie 2010

Luni, 14 iunie Am lăsat în urmă o săptămână traumatizantă, în care un simplu salut adresat unui trecător s-ar fi putut transforma într-un conflict, în care o simplă cheltuiala în afara listei ar fi dus la o puternică destabilizare a bugetului. Am lăsat în urmă şi o parte din ambiţiile delicate numite de cei maturi “nesăbuinţele tinereţii” şi împreună cu ele şi speranţele false într-o cucerire a lumii sau într-o doborâre al unui record stupid. Toate acestea ne întăresc forţa interioară şi ne pregătesc pentru o altă serie de transformări care se vor năpusti asupra noastră începând cu 2011. Începând cu această săptămână, relaţia noastră cu societatea se va schimba foarte mult aducând, în gama de trăiri şi impresii, mai mult curaj şi deopotrivă mai multă resemnare. Dezamăgirea, resemnarea, eşecul sunt stări are trebuie să ducă spre iertare şi înţelegere nu spre mânie şi destabilizare. Începând din această zi câteva… Citește mai departe„14 – 20 iunie 2010”

7 – 13 iunie 2010

Luni, 7 iunie Un alt mare eveniment al înanului 2010 este încheierea tranzitului lung al lui Marte în Leu. Cu trecerea lui Marte în Fecioara se încheie o etapă importantă a lui 2010, cea legată de obsesiile penibile asupra personalităţii, însuşirea de foloase nemeritate prin fraude, abuzuri, beţia puterii şi din cauza ei atingerea unor cote alarmante în exercitarea diferitelor drepturi în absenţa totală a obligaţilor. Mutarea acestui centru de putere de pe un semn puternic şi incisiv, pe unul temător şi compulsiv aduce o mare schimbare de vibraţie o modificare de direcţie şi suport astral şi, din această cauză, vom avea parte în următoarea perioadă de întorsături, schimbări de situaţie, modificări ale unor decizii, reveniri asupra unor hotărâri anterioare, dar şi impunerea cu o mare duritate a unor reguli în mod special de factură administrativă care vor eclipsa, prin amploare şi duritate, aroganta şi nepăsarea unor impuneri, unele dintre… Citește mai departe„7 – 13 iunie 2010”

31 mai – 6 iunie 2010

Luni, 31 mai Ultima zi a lunii mai aduce o noua serie de complicatii sociale, de aceasta data dintr-un alt sector, cel al viselor si emotiilor mistice, al credintei, religiei, al iluziilor cu substrat social sau al solutiilor fantasmagorice cu sau fara implicatii materiale majore. Alaturi de intrarea lui Neptun in mers retrograd, azi Saturn isi implineste careul cu Junon, iar Venus trecand peste Coada Dragonului aduce zilei, dar si perioadei, o unda de mister, o tensiune ce porneste din aceleasi probleme de natura relationala sau sociala, discutate acum pe un alt ton, mult mai tare si carora li se cere azi o finalitate imediata. La putin timp de la miezul noptii Luna va implini un trigon cu Mercur si, pana dimineata, va face noaptea linistita, senina. Sentimentele si implicit activitatea din timpul somnului vor orienta spre colectarea de informatii. Multi vor avea pe acest aspect vise premonitoare sau intalniri… Citește mai departe„31 mai – 6 iunie 2010”

24 – 30 mai 2010

Luni, 24 mai Se pare ca nu avem nicicum timp sa ne plictisim, sa ne lasam mintea sa colinde printre stele, sa viseze la lucruri irealizabile si sa ne permitem sa le dorim tocmai pentru ca nu sunt usor de atins. Saptamana 24 – 30 mai aduce unul dintre cele mai importante evenimenete astrale ale anului 2010 si chiar a intregii perioade, pana in 2012: trecerea planetei Uranus in Berbec. Este primul impact al acestei planete cu zodia Berbec, pentru ca in 14 august aceasta planeta va reveni in Pesti pana pe 12 martie 2011. In acest interval din 5 iulie si pana pe 6 decembrie, Uranus va trece printr-o perioada de retrogradare pe cuspida Pesti-Berbec, scufundand o lume si ridicand din adancuri alta cu forta sa specifica si prin maniera sa originala. Zilele pana pe 28 mai devin astfel un preambul al acestui grandios eveniment astral aducand fiecare prin… Citește mai departe„24 – 30 mai 2010”

17 – 23 mai 2010

Luni, 17 mai Azi atingem momentul opozitiei Lunii cu Pluton, cum indicam intr-o observatie anterioara, si trasatura sa malefica va fi azi vizibila intr-un mod special, mult mai edificatoare daca ne gandim ca e vorba de Luna, ca guvernator al Racului, si Pluton, aflat acum in tranzit prin Capricorn, semnul opus Racului. Trecerea Lunii prin momentul de opozitie cu Pluton inseamna si atingerea Cozii Dragonului, punctul de debuseu al karmei negative, al coditionarilor majore pe care ni le-am propus sa le abordam in aceasta viata. Pe langa acestea ziua implineste un aspect negativ intre benefici si toate acestea ne construiesc o imagine apasatoare, dureroasa ca si cum norocul si binele ne-au parasit. Prima zi a saptamanii nu este un inceput negativ, ci o continuare fireasca a ceea ce s-a intamplat in ultimele 7-10 zile. Maniera intensa prin care va ordona si amplifica evenimentele va aduce o contractie speciala, un nerv,… Citește mai departe„17 – 23 mai 2010”

10 – 16 mai 2010

Luni, 10 mai Prima zi de Berbec (Luna in Berbec) aduce Luna in careu cu Pluton, aspect dificil care ne tulbura sufletul cu agresivitate, indoiala si frica. Este, de altfel, singurul aspect al zilei care se implineste pe grad perfect. Cand Luna si Pluton sunt in semne cardinale sondarea subconstientului, explorarea emotiile si, prin acestea, implicarea in evenimentele cotidiene se va realiza cu patima si precipitare, cu nelinistea celui care nu dispune de rabdarea necesara pentru a duce la bun sfarsit, cu calm si intelegere, ceea ce-si propune. De cativa ani de cand Pluton si-a inceput periplul sau prin Capricorn, Luna, o data la doua saptamani, trece prin careul cu Pluton, prima data cand este in Berbec, la inceput de ciclu, si a doua oara din Balanta, la final de ciclu. Relatia agresiva a Lunii cu Pluton comporta doua tipuri de raportati: aceasta, data de unghiul drept care se construieste… Citește mai departe„10 – 16 mai 2010”

3 – 9 mai 2010

Luni, 3 mai Indicam pentru ziua de ieri cultivarea gandului ca lumea este doar o reprezentare si ca realitatea sa se poate opri prin sprijinul pe care il primim de la planete. Vointa, intelegerea si, prin acestea, deschiderea spre noi dimensiuni, la inceput indicate de lumea insasi, apoi care par a fi diferite de ea, pentru ca in final perceptia sa se detaseze de ceea ce stim sau cunoastem in mod direct, de ceea ce numim traditie, obisnuit, normal, firesc. Universul este intr-o continua miscare si, ca un paradox, deplasarea sa la infinit pare sa nu aiba niciun punct de sprijin. Chiar de la inceput, ne vom delecta cu o extensie a temei pentru acasa, asupra careia am zabovit ieri. Chiar de la inceput, ne vom pune mintea la contributie pentru ca a intelege ce se intampla cu oamenii, de ce se poarta ciudat, de ce se evita intre ei,… Citește mai departe„3 – 9 mai 2010”

26 aprilie – 2 mai 2010

Luni, 26 aprilie Azi ne amintim de vechi proverbe, de vorbe de duh, de cuvinte intelepte, de ceea ce a avut un rol important in cresterea si dezvoltarea spirituala, in elevarea morala si poate chiar sociala, pentru ca azi planetele ne aduc linistea de dinaintea furtunii. Maine, Saturn si Uranus isi unesc fortele intr-o opozitie, care va declansa un mare eveniment sau il va consolida pe cele care le-a provocat in fereatsra acestui aspect, iar azi multi dintre noi vor avea un moment de iluminare, o scanteie de intelegere. Pentru ca ne vine lumina in ochi azi si o vom folosi pentru a vedea si a intelege subtilele mecanisme ale deplasarilor umane, a influentelor pe care egregorurile le exercita unele asupra celorlalte, semnul unei redresari, a unei schimbari pozitive a destinului ne iese in cale sub forma unei sperante, a unei umbre a succesului, a fantomei celui mai puternic aliat… Citește mai departe„26 aprilie – 2 mai 2010”