5 – 11 august 2013

Săptămâna 5-11 august 2013 aduce o temperare a direcţiilor pe care le-au susţinut săptămânile anterioare, aducând o modificare vizibilă pentru toată lumea, o ieşire din contextul pericolului care îngrozeşte, a episoadelor neprevăzute şi îndreptându-l pe individ spre o zonă de confort pe care o poate controla mult mai bine sau asupra căreia poate mult mai uşor decât anterior să emită păreri, aprecieri ori să dea verdicte. Sigur, nu este cazul să ne aşteptăm ca lucrurile să se schimbe substanţial, ci doar să ne ducă într-o zonă în care nu mai suntem agresaţi prin intensitate, însă o parte a conţinutului astral rămâne şi el se exprimă prin informaţiile care au fost colectate până acum. Rezultanta este însă una pozitivă. Ceea ce pierde individul nu-i mai foloseşte şi tocmai de aceea este indicat să ne bucurăm că lucrurile se desprind, că scăpăm de boala care ne-a făcut celebri, de suferinţa care ne-a… Citește mai departe„5 – 11 august 2013”

29 iulie – 4 august 2013

Săptămâna 29 iulie – 4 august 2013 mută centrul de interes de pe zona publică pe viaţa privată. Acest lucru se va întâmpla chiar din prima zi a săptămânii când Luna va trece în Taur, participând la împlinirea Ultimului Pătrar, până în ultima zi când vom asista la o adevărată delimitare a zonelor personale atât de clar şi vizibil încât mulţi vor reuşi să-şi definească propria intimitate mult mai clar şi mai bine decât au făcut-o până acum. Aceste elemente personale vor comporta de-a lungul fiecărei zile nuanţări specifice, atingând, de asemenea, două ipostaze, cele de luni şi cele de miercuri, în care Luna este în Perioada fără direcţie, și aducând o diminuare a intensităţii predispoziţiilor astrale favorizând liberul arbitru într-o direcţie specifică, aceea la care individul a lucrat cel mai mult până acum. Pentru că elementul personal este atât de evident nevoia de celălalt, nevoia de complementaritate, de susţinere… Citește mai departe„29 iulie – 4 august 2013”

22 – 28 iulie 2013

Săptămâna 22-28 iulie 2012, comparativ cu ceea ce am avut de parcurs până acum, este puţin mai simplă, însă ea ne încearcă foarte mult pe traseul transformărilor pe care suntem invitaţi să le facem de la începutul lunii încoace. În această săptămână încercările cele mai mari se axează pe ideea de acumulare, de abundență, de prosperitate şi, reversul, de cheltuială, consum sau risipă. Chiar de luni contextul astral comporta o modificarea de direcţie în sensul că Venus va trece în Fecioară (cădere), iar Soarele va trece în Leu (domiciliu). Apoi, spre seară, luminariile vor construi faza de Lună plină pe axa Leu-Vărsător. Aceasta este o zi stranie, neobişnuită în care forţa individului va fi bulversată de aceste două ingresuri situate, ca nivel de vibraţie, la punctele opuse (căderea reprezintă o trăsătură negativă, iar domiciliul reprezintă o trăsătură pozitivă). Apoi, în zilele următoare, Lilith va avea un cuvânt important de spus… Citește mai departe„22 – 28 iulie 2013”

15 – 21 iulie 2013

Săptămâna 15-21 iulie 2013 continua nota gravă a săptămânii anterioare aducând împlinirea unor aspecte astrale care pe unii îi vor îngrozi, iar pe alţii îi vor încânta, aspecte care vor împărţi lumea în două tabere care, obligatoriu, vor trebui să se lupte pentru întâietate. Rezultanta care va prima în această săptămână nu poate fi anticipată prin nicio metodă pentru că ține atât de mult de elementul personal, încât nu se poate şti din timp, nici dacă studiem în detaliu sau în profunzime unghiurile astrale care dintre cele două părţi va învinge. 15-21 iulie 2013 este săptămâna contrariilor ce debutează cu tendinţa de a ne dizolva, de a amplifica o dramă, se continua cu îmbrăţişarea unor jocuri abstracte, cu experimentarea unor ipostaze periculoase în care lucrurile sunt scăpate de sub control sau în care învăţăm să acceptăm că munca înseamnă deopotrivă responsabilitate și depăşirea limitei confortului, pentru ca spre finalul săptămânii… Citește mai departe„15 – 21 iulie 2013”

8 – 14 iulie 2013

Săptămâna 8-14 iulie 2013 este una neobişnuită la capitolul evenimente astrale şi, în acelaşi timp, bogată pentru că împlineşte, chiar din prima zi, nu mai puţin de patru aspecte foarte importante: trigonul Venus-Uranus, Luna nouă, trigonul Chiron-Capul Dragonului şi revenirea lui Saturn la mersul direct. De asemenea, şi zilele următoare conţin aspecte importante, unele dintre ele care se împlinesc o dată la un an sau la doi ani sau chiar mult mai rar, așa cum se întâmplă cu conjuncţia Jupiter-Lilith care se împlineşte vineri, 12 iulie 2013. Dată fiind această varietate de aspecte care debutează cu revenirea lui Saturn la mersul direct, culminează cu conjuncţia Jupiter-Lilith şi se încheie cu trecerea lui Marte din Gemeni în Rac, săptămâna 8-14 iulie 2013 devine o adevărată piatră de încercare pentru toate categoriile de persoane, indiferent de nivelul de cultură, de înţelegere, de nivel de pregătire, de vârstă sau de maturitate. Supravieţuitorii sunt… Citește mai departe„8 – 14 iulie 2013”

1-7 iulie 2013

1-7 iulie 2013 este o săptămână de explorare. Acum vom traversa împlinirea unor unghiuri foarte importante în care Soarele, abia intrat în Rac de o săptămână, este vedetă. În prima zi Venus şi Saturn împlinesc un careu pentru ca în zilele următoare, adică marţi, joi şi vineri, Soarele să participe la împlinirea a patru aspecte, după cum urmează: opoziţie cu Pluton, careu cu Uranus, trigon cu Chiron şi trigon cu Capul Dragonului. Faptul că Soarele este vedeta acestei săptămâni, că el intervine cu un mesaj foarte clar în ecuaţia astrală a lui 2013 ne ajută să ne explorăm diferite aspecte ale personalităţii. Soarele în Rac, în această săptămână, devine revendicativ, puternic, mai puţin agresiv decât pe alte unghiuri însă tenace, puternic şi expresiv, atât în trăsăturile pozitive, cât şi în cele negative. Dacă despre opoziţia lui cu Pluton ştim cât de agresivă este, careul său cu Uranus devine, de asemenea,… Citește mai departe„1-7 iulie 2013”

24 – 30 iunie 2013

Săptămâna 24-30 iunie 2013 conţine o serie de evenimente astrale foarte importante pentru anului 2013, printre care amintim: intrarea lui Jupiter în Rac după un tranzit de un an de zile prin Gemeni, trecerea lui Venus în Leu, intrarea lui Mercur în mers retrograd sau, la capitolul aspecte, împlinirea a trei trigoane – Soare-Saturn, Soare-Neptun, dar şi a celui dintre Marte şi Junon care vor oferi acestei săptămâni o imagine complicată în care elementele pozitive şi cele negative se combină într-un mod foarte original ori, pe alocuri, se vor lupta pentru a ocupa acelaşi teritoriu. Luna parcurge un segment de zodiac de la Capricorn la Berbec, împlinind, în ultima zi a săptămânii, Ultimul Pătrat, adică un careu cu Soarele, prin integrarea sa în careul în T pe semne cardinale care se accentuează acum. Din capul locului, trecerea lui Jupiter în Rac reprezintă cel mai mare evenimente al acestei săptămâni şi… Citește mai departe„24 – 30 iunie 2013”

17 – 23 iunie 2013

Săptămâna 17-23 iunie 2013 ne invită la o aventură a conştiinţei. Deschiderile mentale ori cele afective sunt abordate în acest interval de o manieră atât de amplă şi atât de puternică încât vom avea impresia că această săptămână este una dintre cele mai puternice şi mai speciale de peste an pentru că adună întâmplări bune şi rele în acelaşi spaţiu în modul în care nu ne-am putut închipui vreodată. De la sextilul lui Marte cu Uranus, din prima zi a săptămânii, până la Luna plină, împlinită când Soarele numai ce intrase în Rac şi lăsase în urmă conjuncţia cu Lilith, accentuează legătura specială care se realizează între zodiile Gemeni şi Rac, pe de o parte, şi Săgetător şi Capricorn, de cealaltă parte. Luna plină din Rac are asupra oamenilor un rol aparte, pentru că pune forţa Lunii, cea care stăpâneşte acest semn, într-o contradicţie, adică să se simtă ca acasă… Citește mai departe„17 – 23 iunie 2013”

10 – 16 iunie 2013

Săptămâna 10 – 16 iunie 2013 ne aduce în faţa unui joc interesant prin care un element din anturaj ne va uimi, ne va distrage atenţia de la treburile esenţiale sau ne va îndemna să ne sustragem cu bună ştiinţă din relaţii care ne obosesc ori care se dovedesc a fi păguboase. Acum, în acest interval, se va accentua forţa zodiilor de apă prin relaţiile de trigon pe care le realizează, ceea ce va evidenţia şi rolul tutelar de mesager al voinţei divine pe care planeta Pluton o îndeplineşte. Evenimentele nu vor pendula în jurul opoziţiei Venus-Pluton şi nici nu se vor susţine doar pe trigoanele pe care Mercur, Venus, Chiron şi Axa Dragonului le împlinesc, dar nici pe ipostaza specială dată de trigonul Saturn-Neptun prin care tot ceea ce este personal se supradimensionează, se relansează, se ridică din negură şi trece în primul plan, ajutându-ne să vedem mai bine,… Citește mai departe„10 – 16 iunie 2013”

3 – 9 iunie 2013

Săptămâna 3-9 iunie 2013 aduce o modificare de registru astral prin faptul că va degaja în tensiune zodia Gemeni, urmând ca o parte dintre planetele care puneau o greutate majoră pe această zodie să se mute acum în Rac. Venus, chiar de luni, va trece în Rac şi, împreună cu Mercur care se află deja acolo, pregăteşte terenul lui Lilith care va intra în acest semn duminică, în mijlocul zilei. Între aceste două momente, planetele individuale împlinesc unghiuri diverse cu cele colective aducând din nou în centrul atenţiei ipostaza în care o solicitare individuală, personală, intimă să devină subiect de ştiri, să fie scoasă din context, să fie răstălmăcită şi prin aceasta să se distrugă un ideal, să se sancţioneze un individ ori grupul său de apartenenţă prin implicaţiile pe care le vor avea acţiunile acestora. Uranus şi Pluton veghează însă ca două păsări de pradă tranzitul planetelor prin Rac… Citește mai departe„3 – 9 iunie 2013”