28 ianuarie – 3 februarie 2013

Săptămâna 28 ianuarie – 3 februarie 2013 conţine câteva evenimente astrale majore pentru această perioadă şi, prin această trăsătură, esenţiale pentru bunul mers al evenimentelor în 2013. Dacă trigonul lui Mercur cu Lilith de luni pare să se desfăşoare într-un cadru cunoscut, revenirea lui Jupiter din mersul retrograd ne pune în faţa unor episoade pe care nu le-am mai trăit în forma aceasta niciodată. Nu avem informaţia organică a combinaţiei Jupiter direct în Gemeni – Saturn în Scorpion. Ultima dată când s-au întâlnit în această formă a fost în 1895, ceea ce ne aduce un semnal de alarmă referitor la noutatea cu care intervine în mesajul deja existent, la uşurinţa cu care poate devia de la înţelegerile şi contractele stabilite în 2012 aducând cel mai mare indiciu, de la începutul anului şi până acum, din care se înţelege cât de uşor putem deveni schimbători, instabili ori de cât de tare… Citește mai departe„28 ianuarie – 3 februarie 2013”

21 – 27 ianuarie 2013

Săptămâna 21-27 ianuarie ne pune în faţa unor construcţii speciale care li se vor părea unora drept penibile, prosteşti, total lipsite de sens, însă altora acestea le vor împlini aşteptări majore la care lucrează de mult timp. Cu fiecare zi a săptămânii, începând de luni, asistăm la o creştere a însemnătății valorilor, la o concentrare a lor pe aspecte esenţiale şi la o agravare a problemelor care anterior nu au fost privite cu responsabilitate. Dacă privim cu luciditate în jur, vom înţelege că evenimentele sunt legate unele de altele ca într-o pânză de păianjen, iar dacă refuzăm această observare directă vom rămâne în stadiul surprinderii reuşind la final să constatăm că nu a fost deloc o săptămână simplă, că fiecare zi a avut o notă originală şi poate chiar un mesaj. Mulţi nu sunt obişnuiţi să lucreze cu noţiunile însă universul este pregătit în permanenţă să favorizeze recalibrarea minţii şi… Citește mai departe„21 – 27 ianuarie 2013”

14 – 20 ianuarie 2013

Săptămâna 14-20 ianuarie 2013 este una foarte dificilă pentru că ne aduce în faţa unor episoade pe care le vor gestiona foarte greu, care ne vom pune în dificultate şi de pe urma cărora să nu ne alegem cu ceea ce credem la începutul derulării lor că putem obţine. În primul rând, este vorba despre demnitate, despre respectul faţă de oameni, despre modul cum uzăm de forţă, de puterea de a convinge, de uşurinţa de a lucra cu informaţia şi apoi despre cum ajungem să ne integrăm pe noi înşine în acest proces pe care-l coordonăm. Nu doar pentru că ne îndeamnă să folosim aceste instrumente ca şi cum le utilizăm de când lumea, ci pentru că de luni până joi, săptămâna comporta un crescendo interesant ca şi cum întregul spectru al evenimentelor se îndrepta spre un punct terminus, spre o finalitate precisă. Pornind de la sextilul pe care Saturn… Citește mai departe„14 – 20 ianuarie 2013”

7 – 13 ianuarie 2013

Săptămâna 7 – 13 ianuarie este încărcată de paradoxuri. Pe de o parte ne conduce spre un gen de dinamism care ne spune că a venit timpul deciziilor categorice ori spre o formă de pasivitate care ne transformă în spectatori ai propriilor existențe. Şi într-un fel, şi în celălalt, deciziile pe care le adoptăm acum au nevoie de multă analiză şi răspundere. Mulţi, beneficiind de atât de multă energie, vor lua lucrurile în uşor şi se vor desfăşura într-o direcţie greşită, alţii vor încerca să caute răspunsuri în evenimentele trecute, în episoade care s-au consumat cu ceva timp în urmă, fără a comporta însă vreun rezultat. Pe ideea lansată prima dată de Jean-Baptist Lamarck aceea că organul nefolosit se atrofiază, nu dispare, o parte din abilităţile de acum au nevoie să fie încercate pentru că refuzul de a utiliza un proces mental duce la trecerea lui în umbră şi apoi… Citește mai departe„7 – 13 ianuarie 2013”

31 decembrie 2012 – 6 ianuarie 2013

Săptămâna 31 decembrie 2012 – 6 ianuarie 2013 va pune o mare presiune pe nevoia de a impune în mediul a apartenenţă o schimbare, de a elimina un stres, de a renunţa la o greutate. Toate acestea vin din necesitatea de a privi întregul ansamblu al săptămânii ca pe unul menit mai mult să ne informeze asupra viitoarelor direcţii decât să vină cu modificări în planul realității imediate. Chiar din prima zi a săptămânii şi ultima zi a anului 2012, Mercur va trece într-un semn al pacifismului, urmând să impună gândurilor o altă claritate şi să ne ajute să ne desfăşurăm într-o direcţie care cere fie muncă pro bono, fie una care să-i îndatoreze mult pe cei din jur care cere acum ajutorul. Oscilând de la tristeţe la siguranţă de sine, de la indecizie şi ezitare, la a accepta situaţia așa cum este ea, chiar dacă asta înseamnă un compromis,… Citește mai departe„31 decembrie 2012 – 6 ianuarie 2013”

24 – 30 decembrie 2012

Ultima săptămână a anului 2012 se construieşte într-un regal de forţe astrale de o mare eleganță şi de un mare rafinament astral, într-un crescendo aşa cum îi stă bine unui final de an. Săptămâna debutează cu o conjuncţie între Soare şi Junon când se dă tonul unei întâlniri, ori când se pun bazele altora şi care vor lăsa o urmă adâncă în evenimentele acestei săptămâni. Dacă ne referim la calitatea ideilor, la profunzimea sentimentelor, ultima săptămână a anului va excela şi pentru că din start ne spune ceea ce este bun şi ce nu din relaţiile pe care le dezvoltăm, dar nu amplu şi nici complicat, ci precis, atât de precis încât unora s-ar putea să li se pare chiar brutal. Ulterior, calitatea tentaţiilor care ar putea să ne mobilizeze în ziua de marţi constituie un preambul la ceea ce vor dezvolta miercuri, dar nu oricum, ci gândind și urmărind… Citește mai departe„24 – 30 decembrie 2012”

17 – 23 decembrie 2012

Săptămâna 17-23 decembrie 2012 continuă seria evenimentelor săptămânii anterioare punându-ne în faţa unor decizii importante pe care să nu le vedem corect şi nici clar. Multe dintre ele vor fi întunecate de prejudecăţi, egoism, invidie, altele marcate de tristeţe şi teamă încât lucrurile bune, care se vor strecura printre acestea, cu greu vor mai fi văzute. Pentru că în această săptămână Soarele parcurge ultimul sector al zodiei Săgetător, intrând de vineri în Capricorn, unghiurile care se împlinesc până vineri par să pregătească acest moment al trecerii, atât prin orientarea gândurilor spre educaţie, autoeducaţie, spre a dezvolta o anume formă de justiţie, dar şi spre a ne oferi motivaţii pentru a ne deschide sufletul spre ceea ce este important. Dacă prin încercări repetate sufletul nu înţelege necesitatea maturizării şi preferă să se închidă, să se izoleze pentru a rămâne la acelaşi nivel al structurii, atunci evenimentele acestei zile vor avea o… Citește mai departe„17 – 23 decembrie 2012”

10 – 16 decembrie 2012

Săptămâna 10-16 decembrie este mult mai încărcată de aspecte şi mai dinamică decât săptămâna anterioară. Ceea ce ne va surprinde la acest interval nu va veni din intensitatea unghiurilor, ci din complexitatea lor, din abilitatea de a răscoli adâncimile sufletului, de a încurca multe cărări şi de a ne lăsa în fața singurului traseu viabil şi corect pe care am fi putut să-l urmăm. Fie că începem într-un ton calm şi liniştit sau că ne simţim luaţi de val, în această săptămâna ne apropiem din ce în ce mai mult de ceea ce înseamnă cale personală, traseu, ideal personal. Mulţi nu ştiu şi chiar dacă ştiu nici nu înţeleg ce înseamnă acest ideal şi probabil pentru că multora nici această săptămână nu le este edificatoare în vreun sens. În exprimare comună, destinul, calea personală este ceea ce ţi-a rămas când nu ai putut să încerci ale trasee. Prin acest concept… Citește mai departe„10 – 16 decembrie 2012”

3 – 9 decembrie 2012

Săptămâna 3 – 9 decembrie 2012 nu este atât de încărcată de evenimente astrale aşa cum au fost cele anterioare, însă punctează anumite elemente de comportament asupra cărora vom reveni la finalul lui ianuarie 2013 când Jupiter va reveni din mersul său retrograd. Debutul acestei perioade se va face prin opoziţia dintre Soare şi Jupiter, cea care va da tonul unor evenimente încărcate de responsabilitate sau indecență. Dacă în momentul opoziţiei nicio altă planetă nu a putut media, întreaga arhitectură astrală se va îndrepta spre trăsăturile zilei de duminică, 9 decembrie care va conţine un sextil între luminarii şi care, din nefericire, nu va împlini aşteptările pe care le avem. În felul acesta, multe din evenimentele acestei săptămâni pornesc sau se sfârşesc prin dezamăgire, prin tristeţe şi refuzul de a primi adevărul în faţă. Adevărul este inamicul nr.1 al acestei săptămâni şi singurul lucru care ne va duce spre alte… Citește mai departe„3 – 9 decembrie 2012”

26 noiembrie – 2 decembrie 2012

Săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie 2012 se va dovedi complicată pentru că va prefigura o mare parte din elementele specifice anului 2013 şi din care se va înţelege că individul este pentru sine cel mai mare obstacol. Acest obstacol va fi indicat de bagajul său emoţional, de modul cum reacţionează, de insistenţa cu care se implică în întâmplări pe care nici măcar cel în cauză nu le mai consideră eficiente, dar şi de lipsa de consistență pe care o probează de fiecare dată când doresc să ne convingă de utilitatea lor. Ultimele zile din noiembrie au în ele un dramatism aparte. Ca şi cum se luptă cu ei înşişi fără să ştie acest lucru, oamenii se deschid unii faţă de alţii şi apoi regretă, se agresează prin intenţii bune dezlănţuite fără măsură şi apoi se acuză de lipsă de comunicare, de inconstanță, neîncredere sau suspiciune. Întreg anul 2013 este… Citește mai departe„26 noiembrie – 2 decembrie 2012”