5 – 11 octombrie 2015 este săptămâna conjuncturilor favorabile care sporesc puterea de influență sau duc la decădere și a binelui pus pe un cântar stricat. Intervalul cu pricina este unul foarte important pentru această perioadă și chiar pentru anul 2015. El conține câteva evenimente astrale care se consumă în fiecare an, cum este, spre exemplu, intrarea planetei Venus în zodia Fecioară de joi, 8 octombrie, sau împlinirea careului dintre Soare și Pluton ce apare, de regulă, de două ori pe an. Apoi, această săptămână este importantă și pentru că se împlinește o relație proastă dintre Marte și Neptun și suntem avertizați că lucrurile rele s-ar putea să scape de sub control, un disconfort aparent banal ar putea să ne păcălească cu faptul că împrăștie o problemă sau o rezolvă, în timp ce, de fapt, o acoperă cu o minciună și mai mare. Cel mai important eveniment al acestei săptămâni… Citește mai departe„5 – 11 octombrie 2015”
28 septembrie – 4 octombrie 2015
28 septembrie – 4 octombrie 2015 este săptămâna surprizei care duce la pagube colaterale și a bucuriilor hilare. Schema acestei săptămâni, cea care debutează cu Luna plină și se finalizează cu o relație proastă a Lunii cu Axa Dragonului, nu este atât de încărcată în evenimente astrale precum au fost săptămânile anterioare. Din această cauză, mulți vor avea impresia că evenimentele nu mai sunt atât de periculoase, că nu mai sunt atât de presați de o multitudine de situații pentru a le rezolva într-un timp foarte scurt ca să mulțumească pe toată lumea sau ca să câștige totul, pe motiv că nu vor mai avea ocazii de genul acesta până la finalul anului. În realitate, săptămâna aceasta combină diferite direcții specifice celor două luni peste care se suprapune. Pe de o parte, oamenii dau prea ușor sentințe, caută mult prea ușor vinovați, iar de partea cealaltă se plâng că visul… Citește mai departe„28 septembrie – 4 octombrie 2015”
21 – 27 septembrie 2015
21 – 27 septembrie 2015 este săptămâna în care un cârlig prinde peștele cel mare și se rupe firul. Această imagine s-ar putea să le trezească unora un surâs enigmatic sau poate chiar unul ironic, însă chiar aceste persoane care vor opune rezistență mesajului ce vine din această exprimare sintetică demonstrează că sunt nepregătite pentru furtuna care va veni în săptămâna următoare. Această furtună se referă, cu precădere, la neputința de a evalua un obstacol, la incapacitatea individului de a cântări corect valorile și de a vedea dacă sunt sau nu potrivite pentru măsura gândurilor pe care le are, pentru profunzimea sentimentelor sau dacă sunt ori nu potrivite pentru viața ce a ales să o trăiască. Săptămâna aceasta este plină de evenimente astrale, unele dintre ele chiar spectaculoase, așa cum nu am avut în ultima perioadă. Ceea ce am trăit până acum făcea parte dintr-o schemă cunoscută și nu ne-a… Citește mai departe„21 – 27 septembrie 2015”
14 – 20 septembrie 2015
14 – 20 septembrie 2015 este săptămâna paravanului inventat pentru a deforma adevărul și a suplini lipsa de efort. Multe evenimente programate a se consuma în această săptămână lasă impresia de importanță majoră, de caracter decisiv, de cotitură în viața individuală sau poate chiar în dimensiunea socială. Totul este o închipuire, o construcție falsă care trebuie să ascundă intențiile pe care un element negativ le-a avut la începutul anului și prin care a declanșat anumite demersuri ce sunt acum descoperite. Pentru noi, cei care suntem interesați de dezvoltare personală, este mai puțin important dacă centrele de putere, aflate de ceva timp în reconfigurare, își vor atinge ținta prin schemele aplicate în momentul acesta. Important este că această săptămână aduce o criză a conștiinței false, o reîntoarcere la ideile corecte, stabilirea unui sentiment de apartenență dezvelit de prejudecăți sau de construcții false și chiar despărțirea de un personaj care nu putea… Citește mai departe„14 – 20 septembrie 2015”
7 – 13 septembrie 2015
7 – 13 septembrie 2015 este săptămâna în care o speranță zboară pentru că nu a fost respectată, iar chipul se întoarce către pagubă. Unora s-ar putea să li se pare puțin cam abstractă această definiție a săptămânii însă vor vedea, cu fiecare zi, că ea va lucra mult pe încredere, pe așteptările pe care le avem de la ceilalți, atât în ceea ce privește sinceritatea lor, cât și în respectarea unor promisiuni pe care le-au făcut în ultimele trei săptămâni. Acest interval este ultima etapă din acest ciclu lunar pentru că în ultima zi, duminică, 13 septembrie, se va împlini Luna nouă și vom intra într-un alt ciclu. Există însă un eveniment astral cu adevărat remarcabil, unic pentru anul 2015, ce este repartizat acestei săptămâni. Miercuri, 9 septembrie, se va împlini în sfârșit conjuncția Lunii negre cu Capul Dragonului, semn că aceasta va fi ziua în care patima se… Citește mai departe„7 – 13 septembrie 2015”
31 august – 6 septembrie 2015
31 august – 6 septembrie 2015 este săptămâna acordurilor misterioase și a rezonanțelor de durată. Din capul locului, putem stabili că acest interval nu se remarcă la capitolul evenimente astrale și nici nu ne constrânge cu rezolvări imediate sau cu o presiune teribilă pe anumite demersuri care nu au fost finalizate anterior din necunoaștere sau poate din lene. Cu toate acestea, repere importante, plasate în această parte de an, sunt în continuare puternice și ele se vor concretiza în evenimente prin cele câteva aspecte majore pe care săptămâna le conține. Marți, 1 septembrie Soarele se va afla într-o relație de opoziție cu Neptun, aducând teama de lucruri obscure, nesiguranță în împărtășirea sentimentelor sau o opoziție venită din grupul de apartenență față de un moment de sinceritate pe care un individ îl are atunci când vorbește despre sine, despre fricile sale, despre ambițiile sau realizările pe care încă le mai are…. Citește mai departe„31 august – 6 septembrie 2015”
24 – 30 august 2015
24 – 30 august 2015 este săptămâna curgerii și a transformărilor ciudate. Aceste șapte zile conțin mesaje neobișnuite față de ceea ce știm că suntem, de regulă, îndemnați să facem, atât în situații importante pentru noi sau familie, cât și în situații care vizează evoluția de grup. În a doua zi a acestei săptămâni Luna neagră va intra în zodia Balanță și va schimba instrumentele de tortură, vom trece de la teamă de sărăcie, la teama de singurătate, cu tot cu alai. Vom încerca însă să ținem sub control aceste temeri, vom căuta să nu dăm importanță lucrurilor minore, dar însuși interesul acesta de a nu acorda importanța cuvenită lucrurilor mici sau tendențioase arată că am devenit deja captivii lor. Apoi, Mercur va intra în 27 august în Balanță, urmând să împlinească în ziua de vineri și, respectiv, sâmbătă două conjuncții, una cu Luna neagră și cealaltă cu Capul Dragonului,… Citește mai departe„24 – 30 august 2015”
17 – 23 august 2015
17 – 23 august 2015 este săptămâna căutării esenței și a gândului îndrăzneț care devine bun prin transformare. Deși există multe similitudini cu îndemnurile astrale ale săptămânii anterioare, schema pe care o vom experimenta în aceste 7 zile ne îndeamnă să facem mai mult, nu neapărat să ne dorim mai mult. Cel care va accepta să trăiască în această confuzie între dorință și faptă, cel care va considera că este suficient să-și dorească mai mult fără să facă mai mult, va avea o săptămână grea, încărcată de tensiuni pe care și le va amplifica singur, de obstacole pe care le va hrăni cu energia personală și de confuzii pe care nu le va putea rezolva cu instrumentele pe care le va avea la îndemână. Partitura astrală a acestei săptămâni ne încurajează să ne rezolvăm problemele personale prin aport personal, prin apelul la un patrimoniu personal pe care nu l-am mai… Citește mai departe„17 – 23 august 2015”
10 – 16 august 2015
10 – 16 august 2015 este săptămâna roadelor culese cu mâinile altora și a binelui care devine rigid prin neînțelegere. Acest interval ne aduce un eveniment foarte important prin intermediul căruia putem înțelege mult mai bine vibrațiile teribile ale anului 2015. Este vorba despre intrarea lui Jupiter în zodia Fecioară, eveniment ce se va consuma în ziua de marți, 11 august. Apoi, celelalte unghiuri vor să lanseze mesaje cunoscute, fie legate de răzbunare, de zăpăceală sau de exacerbarea unui impuls care, la vedere, va părea a fi în rezonanță cu rezultatele pe care le căutăm de multă vreme. De această dată, în săptămâna în curs, roadele acestea sunt culese cu mâinile altora. Cei care sunt obișnuiți să lucreze cu informații abstracte, persoanele harnice, oamenii care știu să aprecieze munca lor, dar și pe cea a altora, vor crede că directiva aceasta este un nonsens. În primul rând, dacă sunt oameni… Citește mai departe„10 – 16 august 2015”
3 – 9 august 2015
3 – 9 august 2015 este săptămâna succesorului și a elogierii puterilor dovedite în timp. Mulți se vor gândi că ideea în sine de succesor arată că vor fi dați la o parte din acțiunile pe care le realizau, că vor fi înlocuiți în demersurile în care s-au implicat până acum. Nu la asta se referă mesajul succesorului aferent acestei săptămâni, ci la acea parte a ființei pe care o considerăm demnă să ducă mai departe puterile pe care le-am cultivat până acum. Din această cauză, mulți vor considera săptămâna în curs ca fiind una de graniță. Pe mulți îi vom auzi începând de astăzi “am devenit altfel”, „mi-am propus să fac ceea ce nu am făcut niciodată”, „de acum înainte nu voi mai face așa ceva”. Ideea în sine de succesorat arată că există o parte a demersurilor vechi care va fi regăsită și în demersurile viitoare. Deci nu… Citește mai departe„3 – 9 august 2015”