Ostrov (2006)

25 decembrie nu este ziua in care s-a nascut Iisus Christos, ea este folosita doar ca data pentru rememorarea acelui moment magic despre care Biblia ne-a povestit.
Cu prilejul acesta, pentru a ne aminti ca misticismul crestin este unul trancendent, va recomand filmul “Ostrov” (The Island) al regizorului rus Pavel Lungin.
Filmul poate aduce mangaiere intelegerii si liniste sufletului atunci cand se afla in fata trancendentei. Ce inseamna lumina spirituala? Cum iti gasesti calea? De unde stii ce ai de facut? Cum iti infrunti indoielie? Cum isi infrunti viziunile? Acestea sunt cateva din intrebarile pe care filmul ti le ravaseste, dar la care nu vei primi raspuns.
Povestea este una trista, greu de inteles cu mintea si revoltatoare daca o plasam in contextul unei societati industriale, in plin elan. Cautarea Luminii Spirituale nu are insa timp, ci ofera, din cand in cand, vietii, momente speciale de cotitura, motive sa te indragostesti de ea asa cum te indragostesti de casa parinteasca, de un loc drag sau de o fiinta.
Undeva in nordul Rusiei, intr-o manastire micuta Ortodoxa, traieste un om ciudat din cauza caruia calugarii devin cunfuzi in timp ce oamenii care viziteaza insula cred ca omul are puteri tamaduitoare, de exorcizare si…de prezicere a viitorului. ” (Cinemagia: http://www.cinemagia.ro/filme/ostrov-19140/)
Nu despre asta este vorba in film, ci despre puterea de a te confrunta cu propriile greseli, despre apasatorul sentiment al constientizarii si despre indiferenta fata de deliciile importantei de sine, pe care aceasta lume ni le ofera din belsug. Avand un comportament special, extravagant, bazat pe o cunoastere esoterica a trairii mistice, Parintele Anatoli, ne extrage constiinta din durerea suferintelor zilnice si le da un rost suprem. Este important ce facem, este important de ce suferim, este important ceea ce traim, pentru ca exact asta ne este viata, si simplitarea dedicarii este singura certitudine pe care omul, in desfasurarea fiintei sale pamantene, trebuie sa o accepte. Dualitatea care il invaluie il face sa fie consumat de bunatatea fata de oameni si, deopotriva, de indoiala mistica – aceea care ii face pe marii initiati sa-si conteste misiunea, fara a-si mobiliza vointa pentru asta. “De ce trebuie sa am eu grija de fratii mei? Eu sunt atat de pacatos!” ne spune Parintele Anatoli. Alaturi de Parintele Filaret, intr-un moment special al filmului in care protectorul misterios, invaluit de afectiunea si simplitatea cautarilor lui Anatoli, dupa ce ii ia foc chilia, se apropie cu caldura de cel pe care l-a protejat, desi nu l-a inteles. Momentul este cat de poate de emotionant pentru ca aduce intr-o scena imposibil de cuprins cu mintea esenta cautarilor si ipostaza apropierii de spirit, momentul de cumpana care ne trimite spre trancendenta, spre simplitate, spre intelegere. Personalitatea, construita pe baza instrumentelor acestei lumi, il va insoti pe om in aceasta ipostaza si Parintele Filaret va lua cu el printre carbuni, alaturi de Anatoli, cizmele sale moi si patura sa pe care o avea dintr-un pelerinaj la Muntele Athos. Anatoli, in timpul noptii, ii pune cizmele pe foc si ii arunca patura in apa, dupa ce il sperie de moarte inchizandu-l in camera cazanului plina de fum invocand ca spiritele rele se ascund in acest confort si care prin satietate distrag atentia de la scopul cautarilor spirituale. Vazand moartea cu ochi si eliberandu-se de frica, Filaret isi indreapta si mai atent sufletul, cu afectiune mistica, spre prietenul sau ciudat.
Filmul este presarat de astfel de intamplari, pe care le-am putea gasi in orice asezare monahala, dar, ceea ce nu am vazut pana acum prezentat in vreo creatie cinematografica, atat de plastic si de emotionant, este chiar ostrovul, insula pe care mergea el pentru a i se spovedi Domnului, pentru a-si spune durerea sufletului si a se cai pentru greseala facuta de a-si ucide in timpul razboiului capitanul sau pentru a-si hrani sufletul cu extaz mistic, departe de ochii mirenilor sau fratilor sai calugari.
Finalul filmului i-l aduce lui Anatoli pe Tikhon, cel pe care l-a crezut mort de mana sa intr-o incercare a vietii sale, ipostaza ce personifica o recomandare adresata societatii moderne si produselor acesteia, daca nu ne-am cait sufletul dupa ororile razboiului: fiica sa, posedata de un spirit rau, obtine, prin Anatoli, eliberarea de suferinta. De asemenea, Anatoli, dupa 30 de ani de cainta si umilinta in fata unui destin dur, la fel de detasat si simplu in a accepta caracterul decisiv al intamplarilor, isi vede sfarsitul aproape si eliberarea posibila. Nu se teme de moarte, ci doar de intalnirea cu Dumnezeu.
Daca te lasi cuprins de firul epic al filmului te intrebi: ce fel de vizionar a fost, daca nu a stiu ca este nevinovat?
Dar nu acesta este mesajul filmului. Unele intamplari ale vieti trebuie traite asa cum sunt ele, iar alegerea Luminii Spirituale, momentul de cotitura al vietii, cand omul o ia pe un alt drum, se poate produce si sub forma unei iluzii, asa cum ne vine succesul, averea sau implinirea intr-o relatie, pentru ca este un impuls ce trebuie sa se consume in aceasta lume, cu instrumentele pe care ea le ofera pentru a convinge spiritul de calitatea iluzorie a materiei. Necunoasterea umana, oricat de patrunzatoare ar fi viziunea omului, este o trasatura a existentei, a vietii in sine si ea trebuie acceptata ca o povara si, implicit, ca o consecinta a faptului ca traim. Filmul este o lectie de trancendenta in fata careia etapele intermediere, in a aborda o practica a mistici crestine sau a o institutionaliza, paleste in fata unei sincere dedicari.
Apropiindu-ne de simplitatea vieti spirituale si reducand nevoile la a sari etape intermediare, inventate de mintea umana pentru a ocoli tinta, a-l iubi pe Dumnezeu, in orice mod, a-ti trai viata in aceasta dedicare, este o insula, iar insula – ostrovul – are darul de a ne imbratisa si a ne tine invaluiti in caldura sa mistica pana cand suflarea se ridica din materie, din viata, din ostrov.

9 thoughts on “Ostrov (2006)

  1. Mihaela spune:

    Vizionarea acestui film absolut special pot spune ca este cel mai bun lucru pe care l-am facut si eu zilele astea. M-a fascinat, mi s-a lipit de suflet si inca revad mare parte din el !!…Chiar merita vazut!

  2. Ina spune:

    Minunata recomandare!
    Parintele Anatoli in acest film prin asceza sa a reusit sa indeplineasca cele trei virtuti necesare:credinta,nadejdea si dragostea.Dragostea e cea mai mare virtute fiindca celelalte virtuti traiesc si rodesc in viata noastra numai cand sunt luminate si incalzite de dogoarea arzatoare a dragostei.
    Multumesc domnule Coser,nu stiam despre acest film,datorita dvs.am avut o seara minunata!

  3. Afisul filmului, foarte sugestiv, in care Anatoli este Ostrovul – insula!
    http://www.ostrov-film.ru/
    OSTROV

  4. dana spune:

    Acum 2 ani, un bun prieten si mare cautator de cunoastere de Dumnezeu mi-a spus; „dupa ce vei vedea Ostrovul nu vei mai fi la fel”. Asa a fost. Apoi, mai zilele trecute imi transmite prin cineva urmatorul mesaj:” Porunca e sa nu ucizi. Da? Da. E pacat. Dar daca ucizi RAUL, cum e ? E pacat sau nu?” Si, la fel ca si cu Ostrovul m-a trimis inspre „Antichrist” al lui Lars von Trier. Cum ucidem raul?, in primul rind cel din noi.

  5. „Cum ucidem raul?, in primul rind cel din noi.”

    Raul si binele sunt forte care se hranesc cu alegerile noastre. Nu trebuie sa-l ucidem noi, ci moare singur daca nu-l hranesti! La fel se intampla cu binele.
    Daca ne referim insa la acele forte cosmice, atunci nu ne sta in putere sa modificam ceea ce abia daca putem vedea. Cand vom fi la fel de puternici ca avatarii Domnului, ne va sta in putere sa facem astfel de alegeri, dar atunci perspectiva va fi alta.
    Ostrov iti schimba modul de a gandi si te ajuta sa flamanzesti raul, ca poate intr-o zi va muri de foame, fiindca, slabit, nu-si va mai recunoaste creatorul si nu va mai sti cui sa ceara hrana.

  6. dana spune:

    Corect. Totul tine de alegeri. Insa cum depistezi, cu adevarat, ca alegerea ce pare buna si care vine din gindul ce tie ti se pare ca-i bun, este facuta pentru bine si nu pt rau. Stim cu totii ca raul ia si forme aparent bune. Calea spre iad e pavata cu intentii bune, nu? Sa lupti impotriva raului, nu-i ok pt ca il intaresti. sa-l ucizi, hm, iar nu-i mare lucru pt ca , se pare, nu poate fi ucis. El TREBUIE sa existe. Daca il ignori e pericol sa uiti de el si sa te pocneasca taman cind ti-e mai sigur. Inainte de a fi alegere, e gind. Da? Cu alte cuvinte, gindul e sursa. Ei, cum sa lucrez cu gindul asa incit sa flaminzesc raul? Ajuta rugaciunea permanenta a parintelui Anatoli?

  7. Trebuie sa fii un om sincer cu tine pentru ca sufletul iti spune ceea ce trebuie sa faci.
    Calea spre iad e pavata cu intentii bune, nu?” Cunosc aceasta expresie si, sincer, consider ca este o aberaie. Atat timp cat ai bune intentii nu esti pe drumul spre iad, iar daca stii ca esti pe drumul spre iad, deci stii finalitatea, intentiile nu sunt deloc bune, ci convenabile. Ori, solutia vine din sinceritatea fata de sine.
    Asta a fost suprema calitate a lui Anatoli. Pe el l-a ajutat pentru ca, fiind sincer, a facut ceea ce a considera mai bine. Altul, daca ar face ca el, fara sa indeplineasca toate conditiile, nu ar obtine nimic.
    A nu se confunda micile greseli, erorile de zi cu zi, cu alegerile majore ale vietii, care se sprijina substantial pe sinceritatea fata de sine.
    Cand, in sinceritate totala fata de sine, sufletul alege o adresare atat de simpla fata de Dumnezeu, nu poti fi decat pe un singur drum, iar raul te priveste doar de pe margine. Il vezi, il cunosti si il lasi in urma sa se hraneasca cu energiile altor, nu cu a ta.
    Tu alegi sa mergi pe acest drum in genunchi, pentru ca asa ti se spune ca trebuie abordata smerenia, asemenea lui Anatoli. A sta in genunchi inseamna a-ti curata sufletul de ganduri negative, agresive, de instabilitate mentala si de frustrare. Cu timpul iti vei da seama ca raul de pe marginea drumului tau are chipurile cunoscutilor si nu te sperii pentru ca genunchii iti sunt acum puternici si sufletul din ce in ce mai curat. La final poti pati ca el, sa-ti dai seama ca vina pe care ti-o atribuiai e fost gresita, dar acum stii sa faci diferenta intre erorile existentiale si simplele greseli.

  8. dana spune:

    Multumesc. Trebuie sa gindesc la cele ce ati scris. Cind voi simti nevoia, am sa mai spun aici neintelegerea mea. Multumesc.

  9. Mirela spune:

    Cred in alegerile majore. Daca am fi suficient de atenti cu gandurile noastre si mai ales cu fiecare lucru care ni se intampla am stii sa alegem. Sa nu uitam ca avem darul „liberului arbitru”! Asa ca noi suntem cei care hotaram drumul. Dumnezeu este prea bun, pentru ca si celor ce „ratacesc” calea, le ofera tot timpul o sansa, restul tine de om. Sansele sunt la tot pasul, important este sa vrem sa schimbam ceva in bine.
    Intr-o zi minunata din viata mea, prin intelepcinea Maicii Tereza, am inteles ca cel mai bun lucru pentru viata noastra este sa luptam pentru lucrurile bune, pozitive si nu impotriva lucrurilor care nu sunt bune, pentru ca daca vom fi militatntii din grupul din urma, nu vom face altceva decat sa alimentam acele lucruri dandu-le putere.
    Cred deci ca raul exista doar daca noi ii dam putere prin lupta impotriva lui. „Flamanzirea” lui, de care se amintea mai sus, este mai mult decat o solutie.
    Daca ne dorim sa facem constient lucruri bune, atunci raul nu are cum sa se manifeste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.