22 – 28 septembrie 2014

22 – 28 septembrie 2014 este săptămâna siguranței și a luminii care consolează. Spre deosebire de săptămânile anterioare, avem acum parte de un moment de liniște, de relaxare sau de independență. Este posibil să avem parte de toate deodată, asta în funcție de cum am cerut să fim respectați, de recompensa pe care am cerut-o universului, în funcție de ceea ce ne așteptăm să primim pentru tot efortul din ultima perioadă. În acest interval pe care-l analizăm, Pluton își va reveni la mersul direct după o perioadă de 5 luni de retrogradare, iar Soarele va intra în Balanță, marcând practic echinocțiul de toamnă. Dar acestea nu sunt singurele evenimente ale săptămânii în curs, ci doar două vârfuri alături de care putem aminti și Luna nouă care se împlinește miercuri, 24 septembrie, trigonul Jupiter-Uranus de joi, 25 septembrie sau trecerea lui Mercur în Scorpion din ultima zi a acestei săptămâni.

15 – 21 septembrie 2014

15 – 21 septembrie 2014 este săptămâna ruperii de trecut și a descoperirilor spectaculoase. Mulți vor avea impresia că se află acum în fața unui mare gol. Vor privi evenimentele care vin spre ei cu o mare surprindere ca și cum nu sunt ale lor sau dacă le aparțin atunci merită să fie tratate cu dispreț ori să fie încadrate în categoria celor care pot să-și poarte singure de grijă. În realitate, întâlnirea cu trecutul din această săptămână are o componentă aparte. Acum ne întâlnim doar cu ceea ce trebuie revizuit, revăzut sau doar cu elementele care trebuie abandonate definitiv. Ruperea de trecut înseamnă întâlnirea cu relațiile păguboase sau cu acele atitudini ale celor din jur pe care să nu le putem rezolva altfel decât privindu-le dintr-un alt context, dintr-un alt loc sau în absența lor totală.

8 – 14 septembrie 2014

8 – 14 septembrie 2014 este săptămâna curajului de a schimba și a bucuriei de a fi altfel. Contactul cu puterea de a schimba este un mare beneficiu pe care conjuncturile astrale ale acestor 7 zile ni-l rezervă. Practic, fiecare ecuație astrală ne trezește o expresie a puterii personale, urmând ca factorul de reglare să vină din modul cum suntem obișnuiți să reacționăm, din cât de important ni se pare autocontrolul, din cât de multe rezerve avem și, nu în ultimul rând, din nivelul de deschidere. Săptămâna este plină de evenimente astrale vizibile mai ales din unghiurile pe care planetele individuale le realizează cu cele colective. Mesajul lor sintetic face, așadar, apel la o anume flexibilitate prin care ne alegem să protejăm viață ori să o distrugem. Aventura conștiinței are neapărată nevoie de aceste raze ale curajului, dar nu doar atât, ci și de faptul că la finalul acestui traseu… Citește mai departe„8 – 14 septembrie 2014”

1 – 7 septembrie 2014

1 – 7 septembrie 2014 este săptămâna risipei și a recalibrării dorințelor la nevoile prezentului. Există anumite unghiuri astrale care mențin standardul ridicat al evenimentelor cosmice în această săptămână, însă va predomina o anume stare de calm, de interiorizare sau de căutare a problemelor de factură internă, încât multe din episoadele care se vor împlini fie marți, prin trecerea lui Mercur în Balanță, fie vineri, prin trecerea lui Venus în Fecioară, fie miercuri sau duminică, prin unghiuri la care participă Soarele, Pluton, Uranus, Chiron sau Junon, să ne lase impresia că suntem presați, grăbiți de o necesitate de fapt a lucrurilor pentru a lua decizii sau pentru a produce schimbări importante. Valoarea specială a acestei săptămâni constă în invitația la cercetare interioară pentru a vedea ce anume din comportamentul propriu e alimentat de risipă, când anume am ales să cedăm în fața unor tentații pentru că am fost ignoranți, lacomi… Citește mai departe„1 – 7 septembrie 2014”

25 – 31 august 2014

25 – 31 august 2014 este săptămâna roadelor frumoase și a spinului din talpă. Chiar dacă această săptămână este una remarcabilă la capitolul evenimente astrale, rezultatele sale, cele cu care ne vom confrunta la finalul acestui interval, se vor stabiliza mai mult în zona în care s-au făcut remarcate și în săptămânile anterioare: administrarea corectă a experiențelor trecutului. Nu încape discuție că se va folosi multă energie pentru nimic și mulți vor considera că dacă pornesc la bătălie sau își cer drepturile într-un mod agresiv reușesc să obțină mai mult decât ar obține dacă nu ar face acest lucru. Se va risipi multă energie și din această cauză vom traversa în această săptămână accidente, schimbări spectaculoase de situație, deziceri de la un program sau un proiect și, pe baza acestora, să se anticipeze, încă de pe acum, un rezultat negativ pentru finalul anului 2014.

18 – 24 august 2014

18 – 24 august 2014 este săptămâna eliberării de lumina falsă și a descoperirii puterii personale. Din nou ajungem într-un impas, mai ales că săptămânile anterioare au căutat să ne îndrepte atenția către o altă direcție. Cei care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală se vor bucura mult de vibrația acestei săptămâni pentru că vor afla despre sine lucruri pe care nimeni nu le poate spune, adică adevăruri care au stat ascunse în spatele unor iluzii bine ticluite. Este posibil ca o parte dintre cei care nu sunt încă maturizați pe această cale a rafinamentului interior să ia multe din evenimentele de acum în sens personal și să se piardă cu firea și, chiar din prima zi, nu se vor gândi la achizițiile spirituale, la informațiile pe care le au, la cât de valoroase sunt experiențele de viață pe care le dețin, ci se vor gândi la faptul că… Citește mai departe„18 – 24 august 2014”

11 – 17 august 2014

11 – 17 august 2014 este săptămâna eliberării de tensiune și a curajului de a arăta adevărul. Cei care sunt de felul lor mai sensibili vor resimți încă din prima zi această idee forță aplicată săptămânii în curs. Ceilalți, abia la sfârșitul săptămânii, în ziua de 17 august, vor observa cât de importantă este liniștea obținută prin eliberare de tensiune, prin degajare de greutățile inutile pe care le ducem cu noi de mult timp. Dar această săptămână nu ne aduce doar desprinderea de imaginile false pe care le-am construit din răutate sau indiscreție și pe care le-am îndreptat împotriva celorlalți, ci ne îndeamnă să pășim în lumină prin curaj. 11 – 17 august 2014 este o săptămână care nu se remarcă prea mult la capitolul evenimente astrale. Din această cauză vom avea șansa ca episoadele astrale de acum să fie explorate cu mai multă atenție, adică să acordăm mai mult… Citește mai departe„11 – 17 august 2014”

4 – 10 august 2014

4-10 august 2014 este săptămâna semănătorului înțelept și a revoltei subtile. De la începutul anului și până acum nu am mai avut o săptămână care să se adreseze în mod special combinației dată de modul cum administrăm rămășițele trecutului și tendința nativă de a lupta împotriva unui element bun, chiar dacă știm că acesta ne poate duce către realizări importante. Din această cauză, multe din episoadele care până acum ar fi trecut drept evenimente banale capătă accente grave, căutând să vindece acolo unde lucrurile trebuie lăsate de la sine sau să înlocuiască, se preschimbe originea acolo unde, poate, ar trebui să ne preocupăm de majorarea calității vieții ori de aprofundarea unor sentimente de care suntem foarte siguri. În această săptămână Luna parcurge un segment de zodiac de la Scorpion la Vărsător trecând, în ultima zi a acestei săptămâni, și prin faza de Lună plină. Dar nu Luna este vedeta acestei… Citește mai departe„4 – 10 august 2014”

28 iulie – 3 august 2014

28 iulie – 3 august 2014 este săptămâna durerilor împărtășite și a progresului obținut prin sublimare. Vom vedea de-a lungul acestei săptămâni că aparența lucrurilor poate fi atât de înșelătoare încât să ne lase impresia că, atât anul acesta, cât și în anul anterior, am evoluat prin duritate, autocontrol strict sau încrâncenare. Practic, acestea sunt elementele cu care vom lucra în această săptămână. Este mai puțin important dacă ceea ce ne amintim sunt realizări sau eșecuri. Important pentru momentul prezentului este gândul care ne-a dus către una din cele două tabere. Acest gând are la bază o frustrare, o nemulțumire, o ambiție care, indiferent de rezultat, nu au avut o intenție bună la bază.

21 – 27 iulie 2014

21-27 iulie 2014 este săptămâna surprizelor ascendente care definesc zonele periferice ale viitorului. Mulți se vor întreba ce înseamnă, de fapt, zonele periferice ale viitorului. Acestea se referă la elementele de decor, la acele ipostaze care hrănesc starea de confort și care nu au nimic de-a face cu zona de rezistență. Dar surprizele ascendente de acum au și componente, într-o pondere minoră, care ne permit să construim zone ale viitorului pe care până acum le consideram inexistente. Asta înseamnă că vor exista cazuri când perspectiva evenimentelor va ținti și către structura de rezistență a secvențelor viitoare. În marea majoritate a cazurilor, săptămâna ne încearcă pe o investigare stranie, de care nu am mai avut parte în ultima vreme, cel puțin de când ne ocupăm aici de acest tip de analiză. Jupiter, abia intrat în zodia Leu, se întâlnește cu Soarele în această săptămână și face trimitere la ipostaza anterioară când… Citește mai departe„21 – 27 iulie 2014”