7 – 13 septembrie 2015

7 – 13 septembrie 2015 este săptămâna în care o speranță zboară pentru că nu a fost respectată, iar chipul se întoarce către pagubă. Unora s-ar putea să li se pare puțin cam abstractă această definiție a săptămânii însă vor vedea, cu fiecare zi, că ea va lucra mult pe încredere, pe așteptările pe care le avem de la ceilalți, atât în ceea ce privește sinceritatea lor, cât și în respectarea unor promisiuni pe care le-au făcut în ultimele trei săptămâni. Acest interval este ultima etapă din acest ciclu lunar pentru că în ultima zi, duminică, 13 septembrie, se va împlini Luna nouă și vom intra într-un alt ciclu. Există însă un eveniment astral cu adevărat remarcabil, unic pentru anul 2015, ce este repartizat acestei săptămâni. Miercuri, 9 septembrie, se va împlini în sfârșit conjuncția Lunii negre cu Capul Dragonului, semn că aceasta va fi ziua în care patima se… Citește mai departe„7 – 13 septembrie 2015”

31 august – 6 septembrie 2015

31 august – 6 septembrie 2015 este săptămâna acordurilor misterioase și a rezonanțelor de durată. Din capul locului, putem stabili că acest interval nu se remarcă la capitolul evenimente astrale și nici nu ne constrânge cu rezolvări imediate sau cu o presiune teribilă pe anumite demersuri care nu au fost finalizate anterior din necunoaștere sau poate din lene. Cu toate acestea, repere importante, plasate în această parte de an, sunt în continuare puternice și ele se vor concretiza în evenimente prin cele câteva aspecte majore pe care săptămâna le conține. Marți, 1 septembrie Soarele se va afla într-o relație de opoziție cu Neptun, aducând teama de lucruri obscure, nesiguranță în împărtășirea sentimentelor sau o opoziție venită din grupul de apartenență față de un moment de sinceritate pe care un individ îl are atunci când vorbește despre sine, despre fricile sale, despre ambițiile sau realizările pe care încă le mai are…. Citește mai departe„31 august – 6 septembrie 2015”

24 – 30 august 2015

24 – 30 august 2015 este săptămâna curgerii și a transformărilor ciudate. Aceste șapte zile conțin mesaje neobișnuite față de ceea ce știm că suntem, de regulă, îndemnați să facem, atât în situații importante pentru noi sau familie, cât și în situații care vizează evoluția de grup. În a doua zi a acestei săptămâni Luna neagră va intra în zodia Balanță și va schimba instrumentele de tortură, vom trece de la teamă de sărăcie, la teama de singurătate, cu tot cu alai. Vom încerca însă să ținem sub control aceste temeri, vom căuta să nu dăm importanță lucrurilor minore, dar însuși interesul acesta de a nu acorda importanța cuvenită lucrurilor mici sau tendențioase arată că am devenit deja captivii lor. Apoi, Mercur va intra în 27 august în Balanță, urmând să împlinească în ziua de vineri și, respectiv, sâmbătă două conjuncții, una cu Luna neagră și cealaltă cu Capul Dragonului,… Citește mai departe„24 – 30 august 2015”

17 – 23 august 2015

17 – 23 august 2015 este săptămâna căutării esenței și a gândului îndrăzneț care devine bun prin transformare. Deși există multe similitudini cu îndemnurile astrale ale săptămânii anterioare, schema pe care o vom experimenta în aceste 7 zile ne îndeamnă să facem mai mult, nu neapărat să ne dorim mai mult. Cel care va accepta să trăiască în această confuzie între dorință și faptă, cel care va considera că este suficient să-și dorească mai mult fără să facă mai mult, va avea o săptămână grea, încărcată de tensiuni pe care și le va amplifica singur, de obstacole pe care le va hrăni cu energia personală și de confuzii pe care nu le va putea rezolva cu instrumentele pe care le va avea la îndemână. Partitura astrală a acestei săptămâni ne încurajează să ne rezolvăm problemele personale prin aport personal, prin apelul la un patrimoniu personal pe care nu l-am mai… Citește mai departe„17 – 23 august 2015”

10 – 16 august 2015

10 – 16 august 2015 este săptămâna roadelor culese cu mâinile altora și a binelui care devine rigid prin neînțelegere. Acest interval ne aduce un eveniment foarte important prin intermediul căruia putem înțelege mult mai bine vibrațiile teribile ale anului 2015. Este vorba despre intrarea lui Jupiter în zodia Fecioară, eveniment ce se va consuma în ziua de marți, 11 august. Apoi, celelalte unghiuri vor să lanseze mesaje cunoscute, fie legate de răzbunare, de zăpăceală sau de exacerbarea unui impuls care, la vedere, va părea a fi în rezonanță cu rezultatele pe care le căutăm de multă vreme. De această dată, în săptămâna în curs, roadele acestea sunt culese cu mâinile altora. Cei care sunt obișnuiți să lucreze cu informații abstracte, persoanele harnice, oamenii care știu să aprecieze munca lor, dar și pe cea a altora, vor crede că directiva aceasta este un nonsens. În primul rând, dacă sunt oameni… Citește mai departe„10 – 16 august 2015”

3 – 9 august 2015

3 – 9 august 2015 este săptămâna succesorului și a elogierii puterilor dovedite în timp. Mulți se vor gândi că ideea în sine de succesor arată că vor fi dați la o parte din acțiunile pe care le realizau, că vor fi înlocuiți în demersurile în care s-au implicat până acum. Nu la asta se referă mesajul succesorului aferent acestei săptămâni, ci la acea parte a ființei pe care o considerăm demnă să ducă mai departe puterile pe care le-am cultivat până acum. Din această cauză, mulți vor considera săptămâna în curs ca fiind una de graniță. Pe mulți îi vom auzi începând de astăzi “am devenit altfel”, „mi-am propus să fac ceea ce nu am făcut niciodată”, „de acum înainte nu voi mai face așa ceva”. Ideea în sine de succesorat arată că există o parte a demersurilor vechi care va fi regăsită și în demersurile viitoare. Deci nu… Citește mai departe„3 – 9 august 2015”

27 iulie – 2 august 2015

27 iulie – 2 august 2015 este săptămâna succesului de a fi și a răspunsului pe măsura valorilor reale promovate. Săptămâna aceasta este foarte diferită de ceea ce am avut de traversat în a doua parte a lunii iulie pentru că nu conține decât câteva evenimente astrale, ceea ce schimbă în mod considerabil presiunea pusă pe individ și îi lasă acestuia dreptul de a duce mai departe promisiuni sau demersuri specifice celor două săptămâni încheiate. Astfel, evenimentele programate pentru această săptămână sunt: sextilul Soarelui cu Capul Dragonului de luni, Luna plină și intrarea planetei Venus în zodia Leu prin retrogradarea de vineri, revenirea lui Saturn la mersul direct și împlinirea trigonului dintre Mercur și Uranus de duminică. Înțelegem de aici că săptămâna în curs împlinește o promisiune. Este foarte posibil ca pentru unii această promisiune să fie un bici și, deci, intervalul să fie marcat de dureri, nemulțumiri, suferințe sau… Citește mai departe„27 iulie – 2 august 2015”

20 – 26 iulie 2015

20 – 26 iulie 2015 este săptămâna pașilor mari către un adevăr neclar și a viselor care se vor împlini din nimic. Schema astrală aferentă acestei săptămâni ne va brusca prin duritatea sa, însă în alt mod decât în săptămâna anterioară. De această dată lucrurile nu se concentrează doar pe direcții negative, ci și pe amploare și pe transformare. Avem câteva evenimente astrale importante în spațiul pe care îl analizăm și care fac în mod special trimitere la ceea ce înseamnă transformare, mutare, translație, progres. Soarele, în 23 iulie, va trece, împreună cu Mercur, în zodia Leu, Venus, în 25 iulie, va începe mersul retrograd care va ține până în septembrie, Neptun se va afla într-o relație negativă cu Junon, unghi pe care îl formează de ceva vreme, iar în ultima zi a acestei săptămâni Marte va împlini un trigon cu Chiron retrograd și Uranus își va iniția mersul retrograd… Citește mai departe„20 – 26 iulie 2015”

13 – 19 iulie 2015

13 – 19 iulie 2015 este săptămâna valorilor perene cercetate, elogiate și acuzate pe cât de importante sunt. Acest interval are o foarte mare importanță și, în egală măsură, o foarte mare greutate asupra dimensiunii individuale, producând urmări sociale majore prin reacții inopinate, prin dezvăluiri sau prin drepturile pe care considerăm că trebuie să ni le oferim acum. Intervalul acesta este de o mare duritate, de o contracție teribilă și, de asemenea, de o mare agresivitate aducând atât justificări ale violențelor pe care le-am cunoscut în ultimele două luni, dar și o împlinire a acestor demersuri cărora nimeni până acum nu le-a putut controla desfășurarea sau coordona direcțiile. Uranus devine un element foarte important atât în prima zi, dar și în ultima, reușind să îmbrățișeze intervalul la care ne referim cu două careuri, unul cu Soarele și altul cu Mercur. Dar nu acesta este singurul indiciu care face trimitere la… Citește mai departe„13 – 19 iulie 2015”

6 – 12 iulie 2015

6 – 12 iulie 2015 este săptămâna speranței în puterile personale și a schimbării unui gând cu o faptă. Nu putem stabili din start dacă lucrurile acestea care ne invită la o abordare severă a prezentului sau la o preschimbare a unui gând cu o faptă ne îndreaptă neapărat pe un făgaș pozitiv. Putem stabili însă din această analiză cu caracter general că experiențele ultimelor săptămâni, achizițiile acestea vor avea în cele șapte zile ale sale un rezultat concret. Acest rezultat nu va veni de la sine, ci individul va trebui să se comporte după cum a promis, după cum s-a lăudat sau după cum a spus că poate face. Dacă începutul acestui interval este dur, pentru că niciodată n-a fost ușor pe opoziția Soarelui cu Pluton (cea care apare în fiecare an) după ce Mercur va intra în zodia Rac, în seara zilei de 8 iulie, lucrurile se vor… Citește mai departe„6 – 12 iulie 2015”