31 martie – 6 aprilie 2014 este săptămâna evoluţiei prin iertare, a desprinderii de negaţie şi a succesului obţinut prin nonviolență. La capitolul evenimente astrale în această săptămână avem de parcurs unghiuri pe care soarele le împlineşte cu cele trei planete care formează careul în T pe semne cardinale. Este vorba despre Jupiter, cu care Soarele împlineşte careu marţi, 1 aprilie, Uranus, cu care Soarele va fi în conjuncţie miercuri, 2 aprilie, şi de Pluton cu care Soarele va fi în careu joi, 3 aprilie. De asemenea, în această săptămână Mercur şi Saturn îşi vor împlini trigonul lor joi, 3 aprilie, iar Venus, de pe ultimele minute din Vărsător, după ce va împlini trigonul cu Capul Dragonului va trece în Peşti pe 5 aprilie, cu puţin timp înainte ca ziua să se încheie. Aşa după cum se constată evenimentele astrale nu sunt atât de diverse cum ne-am obişnuit să parcurgem… Citește mai departe„31 martie – 6 aprilie 2014”
Autor: Gheorghiță Coșer
24 – 30 martie 2014
24-30 martie 2014 este săptămâna luptei cu sine şi a alungării tristeţii care îmbolnăveşte sau distruge. În această săptămâna avem de parcurs evenimente astrale importante pentru ceea ce se prefigurează a fi marea transformare a anului 2014. Este vorba despre conjuncţia lui Uranus cu Junon care se va împlini marţi, pe 25 martie, de careul lui Junon cu Pluton care se va împlini vineri, 28 martie, dar şi de împlinirea, la finalul săptămânii, a unui stelium pe Berbec format din luminarii, Uranus şi Junon. Săptămâna va fi plasată, aşadar, sub semnul schimbărilor ample care vizează continuarea unor demersuri cu care am luat contact în ultimele 10-15 zile, dar şi trasarea unor direcţii importante, noi, care privesc transformarea fiinţei, adoptarea unor decizii categorice ori, pentru cei categorici, distrugerea unui demers care până acum s-a dovedit a fi orientat împotriva persoanei, a grupului sau ineficient. În sfertul de zodiac pe care-l parcurge… Citește mai departe„24 – 30 martie 2014”
17 – 23 martie 2014
17-23 martie 2014 este săptămâna dinamicii spirituale şi a depăşirii unor bariere prin sens, zbor, vis. Mult mai importantă decât săptămâna anterioară la capitolul evenimente astrale, această săptămână ne aduce ingresul lui Mercur în Peşti, pe 18 martie, trecerea Soarelui în Berbec (echinocţiul de primăvară), pe 20 martie, precum şi mult discutata trecere a Capului Dragonului în Balanţă, pe 22 martie. Pe lângă aceste ingresuri, la capitolul unghiuri astrale avem de traversat trigonul lui Mercur la Capul Dragonului şi sextilul lui Venus cu Uranus pe 18 martie, trigonul Soarelui cu Lilith pe 22 martie, o conjuncţie a lui Mercur cu Neptun, în aceeaşi zi, şi la finalul săptămânii împlinirea careului dintre Jupiter şi Junon.
10 – 16 martie 2014
10-16 martie 2014 este săptămâna judecăţilor pripite şi a substituirii adevărului în faţa unui tribunal fals. În comparaţie cu ceea ce ni s-a-ntâmplat în ultima perioadă, această săptămână nu se remarcă în mod special la capitolul evenimente astrale, dar va fi importantă prin anumite secvențe: Lilith, abia intrată în zodia Leu, va împlini un careu la Axa Dragonului (10 martie), Venus va fi în sextil cu Junon (10 martie), Mercur va fi în careu cu Saturn (11 martie) şi în trigon cu Marte (14 martie), Soarele şi Saturn vor fi în trigon (13 martie) şi luminariile vor împlini faza de Lună plină (16 martie). Evenimentele astrale sunt diverse, mesajele sunt multiple şi, din această cauză, pentru că venim după o perioadă încărcată în care am participat cu toţii, în bloc, la adoptarea unor decizii sau la experimente sociale soldate cu repercusiuni ce vor fi presărate deasupra întregului an 2014, vom… Citește mai departe„10 – 16 martie 2014”
3 – 9 martie 2014
3-9 martie 2014 este săptămâna paşilor mici şi a aspiraţiilor prea mari. Această săptămână va fi una remarcabilă la capitolul transformării interioare pentru că aduce două evenimente astrale de o mare importanță pentru vremurile pe care le trăim: intrarea lui Junon în Berbec (3 martie) şi mult discutata trecere a lui Lilith în Leu (4 martie). Ca fundal incitant, tulburător sau caustic vom avea trecerea lui Venus din Capricorn în Vărsător. Ea a stat mult timp în Capricorn (din 5 noiembrie 2013), având toată luna ianuarie şi o perioadă de retrogradare, îndemnându-ne să judecăm greşit valorile ori să apreciem mai mult obiectele decât fiinţele, mai mult succesul decât relațiile, iar acum ne vom simţim eliberaţi din această constrângere psihoemoţională, considerând că a sosit momentul să ne acordăm mai multe libertăţi. Libertăţile acestei săptămâni sunt prea mari în comparaţie cu puterile de care dispunem acum. Astfel, celelalte evenimente astrale, însemnând trigonul… Citește mai departe„3 – 9 martie 2014”
24 februarie – 2 martie 2014
24 februarie – 2 martie 2014 este săptămâna gestionării greşite a trecutului şi a soluţionărilor impresionante, dar inutile. Evenimentele din acest interval sunt încărcate de o forţă aparte. Ele vin, pe de o parte, să ne îndemne către a călători cu imaginaţia în trecutul apropiat pentru a ne împăca cu ceea ce nu am putut realiza ori pentru a ne armoniza relaţiile. De partea cealaltă, confruntarea cu trecutul apropiat, acela care s-a consumat în ultimele săptămâni, ori, punctual, în săptămâna 10-16 februarie 2014, ne va pune mult în dificultate în special în primele 5 zile ale săptămânii, cât Mercur va mai fi în mers retrograd. Indiferent de tabăra în care suntem, indiferent de modul cum gestionăm raportul cu trecutul, realitatea acestei săptămâni va fi una suficient de încărcată, de dură de intensă încât să ne lase impresia că o parte din probleme nu se vor rezolva niciodată sau indiferent de… Citește mai departe„24 februarie – 2 martie 2014”
17 – 23 februarie 2014
17-23 februarie 2014 este săptămâna cercetărilor sterile şi a victoriei prin abuz. În această săptămână multe lucruri ni se vor părea răsturnate pentru că vom fi tentaţi să le privim prin obiectivele pe care ni le-am stabilit în săptămânile anterioare. Vom pierde însă din vedere că abia la final, adică în ziua de duminică 23 februarie, ne vor fi utile experienţele săptămânilor anterioare. În rest, experiențele vor fi invocate punctual, dar nu ca un element de bază în structura acestei săptămâni, ci ca unul care poate înclina balanţa. Este o săptămână marcată de compromisuri şi indiferență, în care ne vom lupta cu ceea ce am ascuns foarte bine şi am aşteptat să treacă de la sine. Cercetările sterile înseamnă a ignora defecte personale ori rolul negativ pe care am putea să-l avem în grupul de apartenenţă. Toate aceste elemente negative ies la suprafaţă în această săptămână pentru a fi observate,… Citește mai departe„17 – 23 februarie 2014”
10 – 16 februarie 2014
10-16 februarie 2014 este săptămâna conflictului dintre tabere, generaţii sau idealuri. În acest interval Mercur devine o vedetă şi împreună cu luminariile care, în 15 februarie (sâmbătă), împlinesc Luna plină, definitivează un tablou conflictual care nu aduce la lumină nimic nou, ba dimpotrivă, prin retrogradarea lui Mercur, va răscoli acele probleme care nu au fost rezolvate până acum şi care sunt profund conflictuale. Din acest punct de vedere putem considera intervalul 10-16 februarie drept o săptămână a puterii. Folosirea ei nu ne oferă garanția succesului, pentru că nu dinamica sa este elementul definitoriu prin intermediul căruia să înţelegem ceea ce trăim, ci conflictul la care ajungem prin abuz sau printr-un disconfort generat de refuzul puterii reprezintă elementul care ne ajută să înţelegem unde ne situăm şi care este cel mai bun traseu pe care trebuie să-l urmăm. De asemenea, marţi, 11 februarie, avem de traversat şi careul Soarelui cu Saturn… Citește mai departe„10 – 16 februarie 2014”
3 – 9 februarie 2014
3-9 februarie 2014 este săptămâna ridicării spre lumină şi depăşirii unui obstacol personal. Vom vedea de-a lungul acestei săptămâni că unghiurile care se împlinesc, în special cele generate de planetele individuale (Mercur, Soare şi Lună), dar şi trigonul lui Jupiter cu Chiron împlinit miercuri, ne îndeamnă spre o formă de investigație pe care ezoteriștii o numesc cunoaştere profundă. Cunoaşterea profundă înseamnă atingerea acelor informaţii prin utilizarea instrumentelor care nu sunt accesibile în activităţile cotidiene. Tocmai de aceea, de multe ori de-a lungul acestei săptămâni se va face apel la interiorizare, la autoinvestigaţie sau pur şi simplu la a ne opri din direcţiile pe care suntem tentaţi să le alimentăm pentru a vedea care este natura lor, unde se îndreaptă şi care ne sunt partenerii de efort. Un eveniment astral important care se va consuma în această săptămână este cel din 6 februarie când Mercur va intra în mers retrograd pentru… Citește mai departe„3 – 9 februarie 2014”
27 ianuarie – 2 februarie 2014
27 ianuarie – 2 februarie 2014 este săptămâna incertitudinii prin care căutăm soluţii la problemele lunii ianuarie. În acest interval avem de parcurs unghiuri destul de importante pentru acest an, nu doar pentru această săptămână sau pentru finalul lunii ianuarie ori începutul lunii februarie. Este vorba despre sextilul lui Pluton cu Junon care se împlineşte luni, 27 ianuarie, despre trigonul lui Jupiter cu Junon care se împlineşte marţi, 28 ianuarie, de sextilul Soarelui cu Uranus care se împlineşte în 29 ianuarie ori de opoziţia lui Jupiter cu Pluton care se împlineşte pe 31 ianuarie. Dacă finalul lunii ianuarie se dovedeşte a fi destul de încărcat, primele zile ale lunii februarie, adică ultimele zile ale acestei săptămâni, ne pun în legătură cu soluţiile care ne-au speriat până acum pe motiv că nu ar avea cum să fie puse în aplicare. Chiar dacă ultimele zile ale săptămânii ne vor aduce o anume… Citește mai departe„27 ianuarie – 2 februarie 2014”