19 – 25 iulie 2010

Luni, 19 iulie
Trecând prin Scorpion, azi Luna se va afla într-o relaţie armonioasă cu Nodurile sale, dar şi cu Venus construind un triunghi minor, în timp ce Soarele, ca un efect al eforturilor intense de peste an, devine planeta mediatoare în opoziţiile pe care Saturn le face cu Uranus şi Jupiter.
Dacă în aparenţă simplitatea acestei zile va cuceri şi incita deopotrivă, forţa cu care va impune evenimente ample în spatele unor zâmbete largi, adică de după promisiuni ce se preling printre degete, va înspăimânta şi va aduce regrete pe relaxarea ori pe schimbarea centrului de interes din săptămâna anterioară.
Evenimentul care aduce schimbarea atitudinii sau care va induce trezirea sau va mobiliza va fi unul banal şi se va integra perfect în registrul faptelor săptămânii anterioare. De aceea ne vom învinui de lipsa de iniţiativă, de lipsa de efort, că nu am avut suficientă minte să anticipăm ori nu am fost suficient de calculaţi şi maturi să ne mobilizăm pentru a ne pregăti pentru o nouă serie de evenimente majore. (citeste mai departe) »

Rating 4.83 out of 5

Posted by Gheorghiţă Coşer on Iul 16th 2010 | Filed in Aspecte, previziuni | Comments (2)

Author

ProfileMulte sunt importante in aceasta lume, insa profunzimea iti da cea mai de pret savoare pentru care trebuie sa-ti sacrifici intregul spectru al perceptiilor. In profunzime esti tu insuti, liber si nesfarsit.

12 – 18 iulie 2010

Luni, 12 iulie
Daca 11 iulie a fost o zi de cotitura a destinului personal, o zi de modificare a traseului prin interventie puternica asupra destin, prima zi de saptamâna aduce prima etapa a unei caderi în gol.
Azi Luna trece prin conjunctia cu Junon si sextilul cu Saturn, apoi trece în Leu, încalzind inimile celor care au uitat de dragoste si iertare în saptamâna anterioara din cauza complicatiilor, ori a tensiunilor care nu gaseau nicicum un debuseu. În a doua parte a zilei, Luna va trece prin trigonul cu Jupiter si Uranus aducând solutii, ori explicatii pe fundalul impus de sextilul Luna-Saturn din prima parte a zilei.
Trecerea de la rece la cald, de la Rac la Leu, în contextul în care pierderea de vitalitate este o realitate de netagaduit suplimenteaza efortul si, în acelasi timp, îl încurajeaza pe cel încercat sa spere într-o modificare a conduitei sale.
Privind din afara acestei zile, acum, când analizam cerul lui 12 iulie, vedem întâlnirea tensiunilor zilelor anterioare acesteia ca într-o disputa copilareasca, naiva, imatura cu ceea ce s-a întâmplat anterior. Azi se vrea mai mult nu pentru ca exista si putere mai multa, ci pentru ca avem de înfruntata un moment de liniste, iar aceasta liniste apare pe suprimarea zgomotului de fond, nu a fricii de esec sau prin cresterea eficientei. (citeste mai departe) »

Rating 4.60 out of 5

Posted by Gheorghiţă Coşer on Iul 8th 2010 | Filed in Aspecte, previziuni | Comments (6)

5 – 11 iulie 2010

Luni, 5 iulie
Un eveniment important al anului, este intrarea lui Uranus în mers retrograd. Pentru România, acest moment este important pentru ca Uranus este guvernatorul sau, dupa tema sa natala din 1859. Modificarea trasaturilor sale, anul acesta vor fi diferite fata de cele de anul trecut când si-a pornit mersul înapoi din Pesti. Daca într-un semn de apa, Uranus retrograd întoarce apa din mare în fluviu, din ocean înapoi pe gura de varsare, ducând în larg aluviunile si risipind agoniseala fluviului de la izvoare pâna în acest punct, în semn de foc retrogradarea lui Uranus suna a implozie, a întoarcere, a deplasare în revers a fortei de expansiune. În loc sa arunce spre exterior ceea ce simte ca-i limiteaza existenta, Uranus atrage si mai mult marginile invocând hipermaturitatea. Limitele, în fata lui Uranus, tremura din toate încheieturile si simpla sa prezenta într-un semn le schimba înfatisarea si conturul. Chiar daca Berbecul este prin excelenta un semn expansiv si, teoretic, Uranus aici ar trebui sa-si gaseasca toate resursele pentru a se desfasura, forta oarba a Berbecului, limitarile sale de întelegere si lipsa de rafinament vulgarizeaza forta uraniana si o întoarce împotriva sa. (citeste mai departe) »

Rating 4.87 out of 5

Posted by Gheorghiţă Coşer on Iul 2nd 2010 | Filed in Aspecte, previziuni | Comments (5)

28 iunie – 4 iulie 2010

Luni, 28 iunie
Ne apropiem de finalul lunii iunie si totusi suntem înca în plin forfot astral. Azi, Lilith trece în Pesti schimbând complet gama de predispozitii, în special pentru România, ca tara Varsator, dar si pentru fiecare individ în parte, încurajându-i pe oameni sa lupte în mod echitabil pentru libertatile lor, nu prin mijloace imorale sau prin tehnici de manipulare ori santaj. Tot azi se împlineste o conjunctie Soare-Mercur, a patra din cele sapte programate pe anul acesta.
Faptul ca în prima jumatate a anului s-au consumat patru dintre conjunctiile Soare-Mercur nu este de trecut cu vederea pentru ca subliniaza, printre alte evenimente astrale, si greutatea speciala pe care au avut-o deciziile acestor prime sase luni ale lui 2010, riscul mare pe care l-am traversat si pentru care a fost nevoie de o mare putere de concentrare. Într-o alta ordine de idei, aceste patru conjunctii au adus o întarire malefica atunci când conjuncturile au excelat la acest capitol. (citeste mai departe) »

Rating 4.60 out of 5

Posted by Gheorghiţă Coşer on Iun 24th 2010 | Filed in Aspecte, previziuni | Comments (7)

21 – 27 iunie 2010

Luni, 21 iunie
Dacă ne uităm pe cerul zilei de 21 iunie şi ne oprim doar la unghiurile care se împlinesc acum la grad perfect ne va cuprinde un sentiment de uşurare pe motiv că, neavând niciun aspect stresant, ziua poate decurge în bune condiţii şi şansele de a fi o reuşită a săptămânii cresc foarte mult.
În ciuda a aceea ce s-ar grăbi unii să declare, 21 iunie nu este deloc o zi reuşită în sens pozitiv, prin implementarea valorilor pozitive, prin inducerea unei stări de bine prin trasarea unei deschideri speciale pe care oamenii nu trebui să o mai gândească, ci doar să o trăiască. Această zi se desprinde serios din sectorul zilelor pline de tensiune care devin grele prin volumul mare de conflicte şi prin tensiunea continuă pe care o induc, produc un declic, o deschidere a unei supape, al unui robinet pe care apoi nimeni, prin niciun mijloc, nu-l mai poate închide. Cei care-şi limitează faptele doar la ziua de 21 iunie vor pierde din vedere aceste aspecte pentru că vor neglija aplicaţia opoziţiei Soarelui cu Pluton şi al careului Soare-Uranus, vor uita de viteză impresionantă cu care Mercur trece prin domiciliul sau stricând tot ceea ce este bun, risipind aspectele valoroase ale vieţii prin vorbe fără rost, discuţii sterile, neputinţa de a pune stop dorinţelor, prin risipa sau nevoia de spectacol, de circ. (citeste mai departe) »

Rating 4.81 out of 5

Posted by Gheorghiţă Coşer on Iun 17th 2010 | Filed in Aspecte, previziuni | Comments (7)

14 – 20 iunie 2010

Luni, 14 iunie
Am lăsat în urmă o săptămână traumatizantă, în care un simplu salut adresat unui trecător s-ar fi putut transforma într-un conflict, în care o simplă cheltuiala în afara listei ar fi dus la o puternică destabilizare a bugetului. Am lăsat în urmă şi o parte din ambiţiile delicate numite de cei maturi “nesăbuinţele tinereţii” şi împreună cu ele şi speranţele false într-o cucerire a lumii sau într-o doborâre al unui record stupid.
Toate acestea ne întăresc forţa interioară şi ne pregătesc pentru o altă serie de transformări care se vor năpusti asupra noastră începând cu 2011. Începând cu această săptămână, relaţia noastră cu societatea se va schimba foarte mult aducând, în gama de trăiri şi impresii, mai mult curaj şi deopotrivă mai multă resemnare. Dezamăgirea, resemnarea, eşecul sunt stări are trebuie să ducă spre iertare şi înţelegere nu spre mânie şi destabilizare.
Începând din această zi câteva dintre aceste noţiuni ne vor tenta pentru că se va produce o modificare de vibraţie în sensul bun, pe care o vor asimila cei sensibili la realitatea astrală, terapeuţii sau cei abilităţi să-şi pună semenii în contact cu realitatea astrală prin propriile lor fiinţe, prin channelling. (citeste mai departe) »

Rating 4.93 out of 5

Posted by Gheorghiţă Coşer on Iun 9th 2010 | Filed in Aspecte, previziuni | Comments (2)

7 – 13 iunie 2010

Luni, 7 iunie
Un alt mare eveniment al înanului 2010 este încheierea tranzitului lung al lui Marte în Leu. Cu trecerea lui Marte în Fecioara se încheie o etapă importantă a lui 2010, cea legată de obsesiile penibile asupra personalităţii, însuşirea de foloase nemeritate prin fraude, abuzuri, beţia puterii şi din cauza ei atingerea unor cote alarmante în exercitarea diferitelor drepturi în absenţa totală a obligaţilor. Mutarea acestui centru de putere de pe un semn puternic şi incisiv, pe unul temător şi compulsiv aduce o mare schimbare de vibraţie o modificare de direcţie şi suport astral şi, din această cauză, vom avea parte în următoarea perioadă de întorsături, schimbări de situaţie, modificări ale unor decizii, reveniri asupra unor hotărâri anterioare, dar şi impunerea cu o mare duritate a unor reguli în mod special de factură administrativă care vor eclipsa, prin amploare şi duritate, aroganta şi nepăsarea unor impuneri, unele dintre ele cu adevărat aberante. (citeste mai departe) »

Rating 4.90 out of 5

Posted by Gheorghiţă Coşer on Iun 3rd 2010 | Filed in Aspecte, previziuni | Comments (10)

31 mai – 6 iunie 2010

Luni, 31 mai
Ultima zi a lunii mai aduce o noua serie de complicatii sociale, de aceasta data dintr-un alt sector, cel al viselor si emotiilor mistice, al credintei, religiei, al iluziilor cu substrat social sau al solutiilor fantasmagorice cu sau fara implicatii materiale majore. Alaturi de intrarea lui Neptun in mers retrograd, azi Saturn isi implineste careul cu Junon, iar Venus trecand peste Coada Dragonului aduce zilei, dar si perioadei, o unda de mister, o tensiune ce porneste din aceleasi probleme de natura relationala sau sociala, discutate acum pe un alt ton, mult mai tare si carora li se cere azi o finalitate imediata.
La putin timp de la miezul noptii Luna va implini un trigon cu Mercur si, pana dimineata, va face noaptea linistita, senina. Sentimentele si implicit activitatea din timpul somnului vor orienta spre colectarea de informatii. Multi vor avea pe acest aspect vise premonitoare sau intalniri astrale cu cei dragi trecuti intr-o lume paralela. Ceea ce va aduce noaptea va fi bun si constructiv si, prin solutiile pe care le va predispune, va aduce idei stralucite ce vor trebui puse in aplicare in timpul zilei. (citeste mai departe) »

Rating 4.83 out of 5

Posted by Gheorghiţă Coşer on Mai 27th 2010 | Filed in Aspecte, previziuni | Comments (4)

« Prev - Next »