19 – 25 iulie 2010

Luni, 19 iulie
Trecând prin Scorpion, azi Luna se va afla într-o relaţie armonioasă cu Nodurile sale, dar şi cu Venus construind un triunghi minor, în timp ce Soarele, ca un efect al eforturilor intense de peste an, devine planeta mediatoare în opoziţiile pe care Saturn le face cu Uranus şi Jupiter.
Dacă în aparenţă simplitatea acestei zile va cuceri şi incita deopotrivă, forţa cu care va impune evenimente ample în spatele unor zâmbete largi, adică de după promisiuni ce se preling printre degete, va înspăimânta şi va aduce regrete pe relaxarea ori pe schimbarea centrului de interes din săptămâna anterioară.
Evenimentul care aduce schimbarea atitudinii sau care va induce trezirea sau va mobiliza va fi unul banal şi se va integra perfect în registrul faptelor săptămânii anterioare. De aceea ne vom învinui de lipsa de iniţiativă, de lipsa de efort, că nu am avut suficientă minte să anticipăm ori nu am fost suficient de calculaţi şi maturi să ne mobilizăm pentru a ne pregăti pentru o nouă serie de evenimente majore.
Azi nu va fi vorba despre întâmplări luate disparat, nu se va discuta despre situaţii rupe din context, ci despre întregul ansamblu, despre întreaga imagine, despre întregul mecanism şi, prin sextilul Luna-Pluton, ce se va împlini la grad perfect în plină noapte, intuiţiile şi raţiunile se vor combina în proporţii periculoase.
Dacă în săptămâna anterioară s-a putut anticipa că intervalul 19 – 25 iulie este deosebit de important pentru echilibrul întregii veri, dar şi pentru o bună inserţie a deciziilor în ultima parte a anului, atunci ziua vine cu veşti bune şi va incita cu bucurii şi speranţe, de această dată reale.
Pe acest fond se pot consuma unele dintre cele mai frumoase şi minunate evenimente ale vieţii, unele dintre cele mai intense bucurii pe care nu vom avea unde să le sădim pentru că nu dispunem de puterea de a anticipa, poate şi pentru că nu ne preocupăm serios de asta ori ne trăim prea intens dramă.
Prin urmare, 19 iulie poate fi o zi de basm, de cercetare, de identificare al unui nou început, de construire a unui nou edificiu ale cărui baze au fost puse săptămâna anterioară prin demersurile iniţiate.
Nu trebuie să ne grăbim să ne declarăm învingători, pentru că întregul an este trist, complicat de lipsa de înţelegere, de viteză cu care sunt amplificate orgoliile şi apoi sancţionate de neputinţa de a ţine pasul cu sistemul ori cu transformările. Azi ne amintim de un basm, cel cu Aladin şi lampa sa fermecată, care pentru unii este goală, iar pentru alţii plină de realizări şi certitudini.
Nu trebuie să uităm azi că Protagoras ne-a spus „Omul este măsura tuturor lucrurilor”.

Marţi, 20 iulie
Două mari evenimente sunt găzduite de spaţiul acestei zile: trigonul Venus-Capul Dragonului şi trecerea lui Chiron în Vărsător prin retrogradarea.
Unii dintre noi ar spune despre 20 iulie una caldă – altă rece, dar în realitate sunt două calde, două fierbinţi şi prin asta temperatura internă ar putea să atingă cote alarmante, de bucurie ori stres.
Retrogradarea lui Chiron se va încheia pe 5 noiembrie şi înapoi în Peşti va intra în 2011, pe 8 februarie, ceea ce înseamnă că semnalele intense pe care le-am primit din partea destinului, că avertismentele severe prin care lipsa de judecată, nepăsarea, consumul intens ori idealurilor fanteziste îşi vor cere, până la data indicată, drepturile, se vor impune cu o mai mare intensitate.
Momentul de întoarcere a lui Chiron în Vărsător aduce un impact negativ prin readucerea în centrul atenţiei a conjuncţiei pe care acesta a împlinit-o cu Neptun în februarie 2010. Pe vremea aceea, marile centre de putere se reconfigurau, îşi împărţeau spaţiile de influenţa şi căutăm într-un mod agresiv, lipsit de prudenţă ori discreţie, să se impună.
Aşadar, revenirea lui Chiron în Vărsător aduce din nou viziuni asupra viitorului şi impunerea fără măsură a regulilor sau abolirea pe acelaşi fond a acestora. Oamenii se vor sprijini prea mult pe speranţe, prea mult pe fantezii ori basme, pe gândurile care nu au fundament real şi care îi pot duce într-un punct critic.
Producerea acestui eveniment în separaţia trigonului lui Venus cu Capul Dragonului aduce însă o forţă specială zilei în care norocul, şansă, oportunitatea par a nu se mai sprijini pe speranţa, ci pe certitudini. Azi se împlinesc visele la care am muncit de la începutul anului, de când Chiron, în februarie, a trecut prin conjuncţia cu Neptun şi ne-am construit planuri de a ridica un nou palat, de a reîmparţi lumea sau de a cumpăra o bucată de teren pe Lună.
Trecerea lui Venus prin acest punct este o mare şansă pentru noi să schimba, să dăm o direcţie pozitivă demersurilor să cultivăm acea latură creatoare pentru a obţine beneficii importante. Trigonul cu NN aduce de la sine şi sextilul cu NS şi frustrarea că acest noroc nu este esenţial, că bucuriile care se produc aduc o compensare a unor evenimente fără a produce modificări esenţiale şi fără a repara ceea ce s-a stricat. În mare parte este adevărat pentru că acest unghi se produce pe fază descendentă a ciclului când Venus nu poate media conflictul impus de axă destinului aşa cum o prezintă Nodurile Lunii.
Azi, va apărea deci o contradicţie majoră între necesitate şi scop, între aspiraţie pe termen lung şi evenimentele care cer acum finalitate. Aceasta contradicţie nu va anula aspectul pozitiv al Micului Benefic cu braţele karmice ale destinului, ci va aduce bucurii în detrimentul altora, succes sprijinit pe insuccesul celor din jur, noroc, şansă oportunitate într-o competiţie în care, evident, nu pot câştiga toţi.
Pe acest fond major şi prin această direcţie de compensare a unui abuz, a unui demers care a lezat dreptatea, echilibrul, frumosul ori adevărul, unghiurile pe care Luna le va împlini acum cu Mercur în prima parte a zilei şi cu Marte, Junon şi Neptun în a doua va colora faptele şi va aduce un aer proaspăt faptelor care deja sunt plasate într-o albie.
Se va pune problema azi de curaj, de iniţiativă, de inspiraţie şi de generozitate, dar şi de arogantă şi întunecare. O combinaţie stranie ne va cuprinde şi ne va consuma atât prin succes cât şi prin eşec. Niciunul nu poate fi decisiv deoarece planetele grele formează încă unghiuri stresante.
Prin urmare, 20 iulie este o zi decisiv în destinul personal. Multe din cele ce ne vin de sus ne vor crea impresia că binele şi succesul se vor menţine doar în gând, că faptele nu sunt importante prin conţinutul lor şi că direcţia va fi stabilita prin gând sau vorbe. În a doua parte a zilei când Chiron trece în Vărsător şi impulsul care ne-a motivat faptele la începutul anului va prinde din nou viaţa. Până în 5 noiembrie 2010 vom menţine această trăsătură pe resentiment, pe reacţiune, pe forţa care impune regres, pe mers înapoi, însă aceasta retrogradare, aceasta revenire la un vechi mod de gândire va aduce un nou val de tulburări, de incertitudini, de recompensări aşa cum erau ele gândite şi iniţiate în februarie 2010.
Multora, Chiron retrograd le inspiră pasivitate prin neputinţa de a găsi un motiv pentru iniţiativă, speranţa, ori elevare. Pe fondul stresant impus de planetele grele nici acum nu va găsi acest motiv, dar va lucra bine cu amintirile, cu memoria a ceea ce s-a întâmplat la începutul anului 2010 şi va şti să construiască cele mai sigure conjuncturi, pentru a reuşi.
Condiţia reuşitei a fost indicată mai sus şi tocmai de aceea trebuie să gândim raţional şi să nu cădem în melancolie suferind pentru eşecul celorlalţi mai mult decât să ne bucurăm pentru propriile reuşite. O anumită trăsătură a acestei zile are o mare trăinicie pentru că este încununarea unui efort mai vechi, început din 2007, când Saturn a intrat în Fecioară. Mâine Saturn va părăsi acest semn pentru totdeauna în acest ciclu. Vom avea ocazia să ne mai întâlnim cu această poziţie începând cu 2037, când va reveni din nou în Fecioară.
Aşadar, 20 iulie aduce o ultimă formă de revoltă împotriva unui sistem care nu poate fi zdruncinat, împotriva unei nedreptăţi ce are temei legal, împotriva unei ordini aberante ce este susţinută prin reguli de bune practici şi lăudata ca fiind soluţia salvatoare.
Destinul personal va depinde foarte mult de calitatea de consilier pe care o va avea această zi.

Miercuri, 21 iulie
Trecerea lui Saturn în Balanţa este marele eveniment al perioadei şi, alături de alte câteva astfel de ipostaze, punctele cheie ale anului 2010. Dacă până acum am oscilat în a alege o versiune, o variantă relaţională, dacă până acum am căutat cea mai bună soluţie pentru a ne impune punctul de vedere, cu sau fără o metodă clară, acum, începând cu acest eveniment, trecem într-o nouă dimensiune în care frică, teroarea, oportunismul şi minciuna vor fi cenzurate de propriilor lor valori.
Într-o lume a minciunii şi a dezordinii, acestea vor triumfa, iar acolo unde s-a construit ceva pe un adevăr, acolo unde s-a consolidat o structură pe o valoare morală, pe un bine chiar şi firav şansă de a restabili echilibrul este deosebit de mare.
Saturn în Balanţa este în exaltare şi mai bine decât în acest semn se simte în Capricorn, unde este în domiciliu, deci mai bine decât să impună structuri, să le ridice din temelii sau să le stabilizeze este să administreze valorile altora cu o eficienţă foarte mare. Până pe 5 octombrie 2012, în plină tranzit al Soarelui prin acest semn, când Saturn va trece în Scorpion, vom avea de administrat ceea ce societatea, grupul de prieteni, anturajul, familia sau fişa postului ne oferă, vom avea de pus la dispoziţia celorlalţi din cunoaşterea şi înţelegerea pe care am acumulat-o din 2007 de când Saturn a intrat în Fecioară. Acum îşi încheie conturile cu acest semn, ce i-a incitat dorinţa de acumulare, de a consuma sau de a face demonstraţii de putere ori de eficienţă şi de a muta centrul de interes pe rotaţie, eficienţa prin manipulare, echidistanta, adevăr, rafinament, elegantă.
Unora li se va părea absurd că se aminteşte de rafinament şi eleganta când se vorbeşte despre Saturn, dar Balanţă, care poate fi şi în afara acestor calităţi atunci când o judecăm după defecte, este prin excelenţă un semn care impune simţ estetic şi dreptate. Nu are însă capacitatea de decide de una singură, nu poate să se impună prin propriile valori, nu este ctitor de valori, dar poate fi un administrator eficient şi priceput dacă are susţinerea unei planete ce se remarcă prin spirit practic şi profunzime, aşa cum este Saturn.
Un alt aspect important al acestui moment este plasarea ascendentului la 19 grade Săgetător, atunci când Saturn atinge primele raze ale Balanţei. Luna, pregătită pentru musafiri, era deja intrată în Săgetător din timpul nopţii. Un motiv în plus să ne aşteptăm că impactul acestui ingres să aibă ca prima trăsătură dorinţa de dreptate, revolta pentru a instaura un adevăr clar, imbatabil, pentru a mobiliza toate resurselor pentru a separa grâul de neghina, pentru a clarifica, poate chiar într-un mod brutal, ceea ce s-a mai încercat anterior, dar nu s-a putut pentru că nu a fost timp şi nici disponibilitate, ci doar simple oportunităţi.
Acum, aceasta combinaţie îi va mobiliza pe oameni să-şi revendice titlurile de glorie, medaliile de pe front, să-şi scoată de la naftalină colecţia de păpuşi şi să-şi ceară dreptul la replică, aşa cum nu au mai făcut-o până acum.
Cele două dimensiuni ale existenţei (privată şi socială) devin, prin combinaţia Lună în Săgetător – Saturn în Balanţă, un simbol al luptei al dreptăţii şi al eliberării de frică de sancţiune, de deposedare ori de tensiunea permanentă pe care lipsurile vieţii de zi cu zi o impun. Sextilul cu Saturn, careul cu Lilith şi apoi trigonul cu Jupiter conferă Lunii o putere specială, o forţă deosebit de mare care va face că intenţia cea mai mică, demersul cel mai slab, vorba care nu trezea interes şi gândul care nu se remarcă prin nimic să se ridice acum pe noi culmi pentru a trece în frunte. Cel mic şi slab devine un centru de echilibru pentru că Soarele alege să răsară pentru toţi prin ograda lui.
Acest straniu schimb de valori, această nouă dimensiune a gândirii schimba optica liderilor şi îi obliga să folosească alte mijloace, îi determină să înlocuiască instrumentele şi brusc aceştia se vor hotărî să facă un muzeu în care să expună toate obiectele de tortură care au fost folosite din septembrie 2007 până acum. Această schimbare îi va face pe unii să îngroape securea mâniei şi să-şi facă planuri de vacanţă, să-şi modifice statutul şi să se împrietenească cu cel mic şi slab în curtea căruia Soarele a ales să răsară.
Prin urmare, 21 iulie declanşează un val întreg de schimbări care va face din vara lui 2010 una incendiara, una complicată de lipsa de bani şi bunuri, de luptă pentru întâietate, de goană după a găsi un vinovat care să-i confere poliţistului sau procurorului valoare şi, prin asta, pentru a se ascunde adevăraţii vinovaţi. Lovitura lui Saturn în Balanţă vine prin amploarea cu care va cere modificări invocând păreri unanime, sondaje, voci şi în care media va avea un rol foarte important. Semnul de leziune, de durere impus de careul în T care se strânge din ce în ce mai mult între malefici Pluton, Uranus şi Saturn, cooptându-l aici şi pe Jupiter, va fi acum vizibil prin noi reguli care îi vor obliga pe oameni să lucreze şi să se înţeleagă bine cu cei pe care, până mă ieri, Dumnezeu îi părăsise.
Balanţa nu aduce însă şanse stabile, dar aduce o nouă stare de spirit, un nou suflu, o nouă speranţă şi un nou mod de a exprima ceea ce gândim sau simţim. Luni, 26 iulie, Saturn şi Uranus vor împlini o nouă opoziţie când se va descătuşa o mare forţă malefică. De azi şi până luni, Saturn se va acomoda cu tensiunile relaţionale, va strânge informaţii urmând ca din 26 iulie, după că Jupiter, pe 25 iulie, a împlinit un careu cu Pluton, să aducă o erupţie de strategii şi decizii ce doar vor părea asemănătoare celor vizibile de la începutul anului până acum, dar în realitate să fie diferite şi de perspectivă.
Prin toate acestea care le predispune, dar şi prin legăturile majore şi trimiterile pe care le vom face la această zi până când Saturn va trece în Scorpion, 21 iulie este o zi mare pentru omenire. Mulţi au trăit cu speranţa că această zi nu va veni niciodată, că îşi vor putea continua demersurile negative, antisociale, dar minciună are picioare scurte şi… adevărul o ajunge din urmă, cum spune proverbul!

Joi, 22 iulie
A doua zi de Săgetător (Lună în Săgetător) va fi o zi de decizie. Ieri, ultimul aspect pe care l-am împlinit Luna a fost cel cu Jupiter, în jurul orei 9,00, iar azi, la o mare distanţă în timp unul faţă de celălalt, careul cu Venus şi trigonul cu Mercur vor împlini primele aşteptări ale ingresului lui Saturn în Balanţă.
Situate între ingresul lui Saturn în Balanţă şi ingresul Soarelui în Leu, cele două aspecte devin prizoniere ale unor energii care le depăşesc şi puterea de cuprindere, dar şi pe cea de înţelegere. Ele, prin această neputinţă ori confuzie, aduc zilei evenimente care nu pot fi înţelese, care nu pot fi finalizate decât într-un interval de timp mai mare, presărând tristeţe, neputinţa şi eşec prin intermediul lipsei de concentrare.
Prietenia Soarelui cu Saturn îl transformă pe acesta într-un malefic, într-un instrument al descinderilor de forţă pe care opoziţiile lui Saturn cu Uranus şi Jupiter le fac în această perioadă. El este planeta mediatoare acestora şi poate, prin trecerea sa în Leu, să impună ridicarea tonului într-o conversaţie, a mâinii asupra unui inamic, a întregului eşafod împotriva unui inamic real sau imaginar. Aspectul duce la manipulare, la coborârea nivelului de înţelegere şi purcederea spre fapte eronate care sunt în contradicţie cu efortul individului de a se mobiliza pentru a-şi depăşi condiţia.
În sectorul personal, prizonieratul celor două planete individuale (Mercur şi Venus) aduce neputinţa şi de a gândi şi simţi normal, de a judeca faptele şi de a lua cele mai bune hotărâri pentru sine, pentru echilibrul familiei. Unii vor spune că este vorba despre o stare proastă, o indispoziţie care le spune că nimic nu mai are gust ori farmec şi care îi încurajează să se retragă din faţa oricărui demers care să le iese în cale.
În sectorul social aceasta tensiune internă duce la disimulări sau la eşec prin lipsa de coerentă. Faptele lor vor avea o evidenta lipsă de coerentă şi din cauza asta pierd bani sau prietenii, uita să încuie uşa la apartament şi intră hoţul că la el acasă sau scapă în canalul de la marginea drumului inelul de logodnă. Toate par răsturnate şi pentru asta vom da vina pe alţii pentru că nu vom putea să recunoaştem incompetenta ori lipsa de atenţie.
Prin urmare, 22 iulie este o zi de rătăcire mentală şi afectivă, o zi în care erorile nu sunt deloc simple, iar consecinţele de asemenea. Tragedia nu vine însă din gafele pe care le facem, ci din faptul că nu putem să anticipăm nimic din ceea ce va urma de mâine şi vom invoca lipsa de perspectivă. Această lipsă de perspectiva este pusă pe seama grupului, anturajului, a neputinţei de a acţiona, a lipsei de libertate.
Cei care lucrează cu energia azi vor simţi limitele pe care structura fizică o impune sufletului. Nu este o zi de iluminare, nici de deschidere spre izvoare nesfârşite de lumină, ci este o zi de trăire intensă a limitelor. Se va percepe densitatea lor şi drama va fi cu atât mai intensă cu cât vom încerca să înţelegem ce reprezintă eşecul autodepăşirii.

Vineri, 23 iulie
23 iulie este o zi de pasaj, de trecere pe sub o construcţie monumentală care va inspiră teamă ori mândrie, curaj ori emoţie în funcţie de tipul trăirilor pe care l-am dezvoltat în ziua anterioară. Cu Soarele pe gradul anaretic din Rac, adică aşa cum s-a întâmplat în ziua anterioară, oamenii au trăit ceea ce nu au putut înţelege, au pus mâna pe aurul cel mai de preţ, dar nu au fost în stare să evalueze calitatea lui, ci doar au urlat în gura mare cât de tare îi enervează că e galben, ori că e prea greu ori că este inaccesibil. Nimeni nu a putut să se bucure de el doar pentru că există!
Azi, pentru că impresiile pe care le-am avut în ziua anterioară au ales în locul nostru, la trecerea Soarelui în Leu de azi explozia de voinţă şi putere ne va apărea ca o confirmare a tăriei de caracter dovedită ieri, ca un semn de apreciere în direcţia în care s-au manifestat anterior. În felul acesta, erorii de judecată, adică faptelor săvârşite cu mintea la jumătate, impun un handicap volitiv care va eroda şi mai mult încrederea în sine şi va consuma şi mai mult din rezerve.
În Leu, Soarele are forţă şi putere maximă. El va da oamenilor tărie de caracter şi voinţa, îi va mobiliza pentru a porni în cruciade, pentru a-şi revendica titluri ori funcţii, pentru a străluci acolo unde lucrează ori trăiesc. Întregul context astral în care Soarele trece în Leu va impune acestuia o prea mare responsabilitate pentru nivelul resurselor de care dispune. Fără rezerve, dar cu solicitări la maximum, cu încrederea zdruncinată în ultimele 30 de zile, dar pus în situaţia să nu aibă cui să se plângă, să nu aibă cui cere înţelegere şi compasiune, omul, sub acest regal de forţe astrale, poate claca, poate ceda nervos, poate să decadă printr-un gest sau să devin brusc sclavul unei afecţiuni pe care nu ştie cum să o mai gestioneze.
Semnul de prizonierat se transfera pe jumătate de la Venus, prin implicarea ei în demersuri fără finalitate în ziua anterioară, prin contactul cu valorile pe care doar le constată nu le poate modifica, şi devine un atribut şi deopotrivă o motivatei pentru a dezvolta mari ambiţii. Anul acest trecerea Soarelui prin domiciliu va dezvolta mari ambiţii şi va tulbura conştiinţa şi voinţa oamenilor într-un mod atât de dificil de înţeles încât, cei mai conştienţi vor face o comparaţie cu perioada tranzitului Soarelui prin Rac (21 iunie – 23 iulie) ca la o adevărată sursa de suferinţă şi incertitudine. În următoarele 30 de zile se va reproduce ceva din drama ultimelor 30 de zile, ceva ce ţine de stres, afecţiuni medicale diagnosticate greşit sau incomplet, lupta pentru putere, dominare, pentru impunerea unui sistem de valori eronat.
Toate acestea pot duce la boală şi neputinţa de a evalua situaţia prezentă din punct de vedere moral, de a rafina structura şi de a găsi cele mai bune soluţii la problemele care vin spre noi pentru rezolvare.
La doar câteva ore de la trecerea sa în Leu, Soarele va împlini un sextil cu Saturn şi va impune reguli care se vor aplica indiferent că sunt bune sau rele. Oamenii îşi vor căuta noi asociaţi, noi prieteni, vor iniţia noi proiecte şi se vor întâlni mai des în următoarele 10 zile pentru a vorbi despre viaţa, destin, cursul evenimentelor.
Trecerea Lunii în exil (Capricorn), la ora 11:38, schimba registrul afectiv şi impune rezervă şi suspiciune. Aceste două trăsături devin vizibile printr-un comportament pozitiv, oamenii arătându-se unii faţă de alţii cumpătaţi, înţelegători, mături. În realitatea, o umbră de teamă, alimentată de senzaţia de povară, de supradimensionarea a responsabilităţilor, de transfer al răspunderii sau sarcinilor, de delegare a funcţiei ori de înlocuire a responsabilului, strânge inima şi amplifica mai mult decât în zilele anterioare o grijă, un stres.
Pe acest fond trigonul Soarelui cu Uranus este o sursă inepuizabilă de încredere şi voiciune. Trigonul celor două planete pe semne de foc este un lucru rar în astrologie şi nu s-a mai întâmplat din 1988, când Uranus trecea prin Săgetător. Această poziţie este delicată şi va aduce o modificare bruscă a puterii de decizie, a voinţei, a forţei de acţiune. Se vor lua hotărâri de dragul orgoliului, fără a ţine cont de consecinţă, se vor tulbura apele pentru că aşa spune conștiință. Se va face prea multă paradă, prea multă demonstraţie de eficienţă, de forţă ori de mândrie fără a se evalua câtuşi de puţin care sunt consecinţele acestor fapte.
Judecând acest unghi după cele care s-au produs înaintea lui, paradisul care se ridică la orizon în mijlocul zilei prin acest aspect este o altă iluzie, însă una care poate deveni realitate prin săvârşirea de fapte. Oamenii sunt afectaţi de dramatismul dezvoltat în ultimele 30 de zile, de teamă de deposedare ori de incertitudinea care a plasat asupra faptelor lor, iar acum li se pare că tot ceea ce li se arata, tot ceea ce pare a avea o scurtă perspectivă, de cel mult 30 de zile, este o încununare a suferinţei pe care au îndurata, o plată pentru efortul pe care l-au depus.
Toţi cei care fac o astfel de evaluare, care se pun pe sine în centrul atenţiei şi care nu pot separa cele două perioade, atribuindu-li-se acestora valente diferite, fără a le amesteca, devin victimele unei iluzii de grup, a unei psihoze rafinate ce se va risipi chiar peste 30 de zile, când Soarele va trece în Fecioară şi ne va aminti de faptele pe care le-am săvârşit în timpul tranzitului Soarelui prin Rac.
Un alt eveniment care se adăugă la acest carusel de forţe astrale este intrarea planetei Jupiter în mers retrograd.
În Berbec, Jupiter va sta până pe 9 septembrie când va trece în Peşti, iar din retrogradare va reveni pe 18 noiembrie. Întreaga perioadă în care Marele Benefic merge înapoi este semn de avertizare. Jupiter, atunci când este retrograd, mai mult avertizează, decât sancţionează, judeca lucrurile şi le compară cu altele similare, simplifica demersurile mature cele care merg spre reducere, diminuarea consumul, împărţire, justificare, împăcare. Este însă un mers impropriu pentru acesta planeta pentru că aspectul său benefic nu se prezintă aşa prin justificări ori explicaţii. Jupiter este benefic prin definiţie, nu conjunctural, dar până pe 18 noiembrie, va fi benefic conjunctural, motivat, benefic prin definiţie doar pentru cei care au suficientă maturitatea şi înţelepciune să se gândească la viaţa lor cu simţ de răspundere, doar pentru cei care au trecut în perioada 6 iunie – 23 iulie (cât a stat în Berbec) proba răbdării, a seriozităţii, a muncii, a încrederii.
Prin urmare, 23 iulie este o zi intensă pentru că va găzdui multe din evenimentele esenţiale ale lui 2010. Calitatea de planeta mediatoare opoziţie Saturn-Uranus pe care Soarele o deţine azi este una dintre marile şanse ale lui 2010. Această calitate poate produce o modificare internă atât de severă încât întregul edificiu, dintr-odată, să funcţioneze altfel.
Peste aceasta se suprapun două tipuri de forţe care aduc, prin zguduiri repetate şi reconstrucţii rapide, voinţă şi forţa Soarelui în Leu, dar şi cumpătarea şi măsura lui Jupiter retrograd.
Retrogradarea lui Jupiter ne va limita până pe 18 noiembrie binele necondiţionat ne va pune o greutate pe un braţ al talerului, iar pe celălalt noi, în permanenţă, trebuie să adăugăm fapte bune, gânduri echilibrate, atitudini mature şi înţelepte, pentru a menţine balanţa în echilibru. Este mai mult decât evident că încărcarea axei Berbec-Balanta va afecta toate tipurile de relaţii nu doar cele care se construiesc între oameni, ci şi cele pe care oamenii le construiesc cu obiectele pe care le au în jur, cu naţiunea, funcţiile pe care le deţin ori cu aspiraţiile şi speratele lor.
O altfel de greutatea se înfiripă începând cu această zi şi nu ne-am fi putut apăra de ea nici dacă am fi anticipat-o de acum 10 ani în urmă. Unele fapte trebuie trăite aşa cum ne vin. Aşa acumulam experienţa prin acţiuni deliberate nu întâmplătoare, prin ceea ce ne asumăm în mod voint nu obligat, prin ceea ce acceptăm cu obedienţa nu evităm sau fugim de răspundere prin anticipare.
Unii astrologi, cuprinşi de un mare entuziasm, pun pe seama acestei zile un moment de răstrişte în destinul naţiunilor, o modificare de conduită care nu lasă acum să se întrevadă soluţiile, dar începând din toamnă, întâi cu trecerea Soarele în Fecioară, apoi cu revenirea lui Jupiter în Peşti, lucrurile se vor aşeza într-o albie, una nouă, în care peştii răpitori nu vor mai avea prea multe de consumat.

Sambata, 24 iulie
Ca urmare a predispoziţiilor astrale repartizate zilei de ieri, dar şi prin anticiparea careului pe care Jupiter îl va împlini cu Pluton mâine, ziua de 24 iulie este la fel ca şi ziua de joi, o zi prizonier. Trăsăturile ei vor oscila între o viaţă privată, capabilă să ne ofere multiple satisfacţii, linişte şi împliniri, fascinaţie pentru lucruri simple, cărora nu le-am dat de mult timp atenţie, pentru bucurii trecătoare, pentru obiceiuri pe care le-am crezut uitate, şi o viaţă socială încordată plină de lipsuri și de complicaţii.
Mulţi vor trăi o mare deziluzie azi pentru că nu vor putea să se mulţumească nici cu puţinul pe care îl oferă viaţa de familie, dar nici nu vor putea să-şi ofere satisfacţii socială importante. Oscilaţia între personal şi social, între dorinţele personale şi cele de grup va impune o mare îndoială faţă de viitor, faţă de scopul pe care ni l-am propus, faţă de planurile de vacanţă sau de cucerire a lumii.
Luna azi, la puţin timp de la răsăritul Soarelui, va trece peste Capul Dragonului şi, spre seară, va împlini la grad perfect trigonul cu Venus. Aceste unghiuri vor aduce teamă de a ieşi din matca, de exuberanţa, de descoperire, de împărtăşire a sentimentelor, dar şi necesitatea de a explora gândurile şi stări sufleteşti lăsat în părăsire de mult timp.
Prin urmare, 24 iulie este o zi care ne oferă senzaţia că se întâmplă ceva important în spatele evenimentele sau că o formă majoră va insista că barca să se încline când la stânga, când la dreapta, pentru că lemnul din care este construită ambarcaţiune aude, de unul sigur, o muzică subtilă. Există un ordin care se lansează azi în spaţiu, o decizie care se ia într-un cadru îngust şi limitat, dar care trebuie să facă faţă solicitărilor majore pe care societatea, acum, într-o continuă schimbare, le va impune.
Ziua poate aduce o acută dezamăgire şi poate lăsa urme adânci în conştiinţa individuală, pentru că ar putea să-l convingă pe individ ca nimic din ceea ce gândeşte şi elaborează în intimitate nu are echivalent în realitate. Pornind de la acest gând el se va îndoi de iubire, dragoste, rafinament ori de elegantă în exprimare şi îşi poate alimenta deznădejdea ori tristeţea că nu poate produce în anturaj modificarea pe care o intenţionează.

Duminică, 25 iulie
Ultima zi a săptămânii ne aduce un mare eveniment al anului: cuadratura Jupiter-Pluton. Pe aceste unghi magnific Luna va împlini un trigon cu Marte, în prima parte a zilei, şi altul cu Saturn în a doua parte, când deja se afla în alt semn. Prin asta devine un mijloc de a eficientiza, de a finaliza o etapă şi de a impune o altă modificare, în ton cu vremurile, aşa cum dictează axa Berbec-Balanta, o axă deosebit de solicitată în această perioadă.
Trecând de la trigon cu Marte la trigon cu Saturn, sentimentele devin mature, iar mentalul se apropie mai mult de înţelepciune. Întreaga zi va fi deci sub semnul unui major schimb de gânduri, al unui major schimb de idei care vor conţine mesaje benefice şi puternice.
Totuşi scopul pentru care azi gândim ceea ce gândim şi trăim, mersul evenimentelor pe care destinul ni-l înfăţişează acum, este altul. Unghiul de 90 de grade între justiţia terestră şi cea divină, între Jupiter şi Pluton, sună a ultimatum, a descindere de forţe, a scoaterea asului de sub mâneca, a încălcării unei reguli pentru a le respecta pe toate celelalte, a distrugerii unei părţi din întreg pentru a salva întregul însuşi.
Acest unghi se formează de mult timp în urmă şi împlinirea lui nu aduce evenimente doar în cadrul acestei zile, ci le repartizează pe acestea pe tot parcursul anului, evidenţiindu-se dintre acestea conflictul între binele, argumentat prin succesiune de fapte dintr-o viaţă, şi necesitatea de a regla un destin printr-o anumită suferinţă.
Mulţi au semne de întrebare referitoare la suferinţă pe care trebuie să o îndure în acest an şi nu au niciun răspuns, decât acuzaţii ori scuze. Careul dintre doi justiţiari, unul care lucrează la exterior (Jupiter) şi altul la interior (Pluton) ne va oferi azi răspunsuri referitoare la cauzele suferinţelor. Multe dintre acestea vor fi de natură existenţială şi poate nu avem structura ori mentalul necesar să putem înţelege direct acest mesaj. Trebuie însă să facem un efort de voinţă şi să ne detaşăm de toate conflictele mărunte care ne vor invada chiar de dimineaţă intimitate, fluctuaţiile mentale ori afective care îşi vor cere drepturile şi care se vor declara stăpâni peste ceea ce am trăi până acum.
Este mai puţin important să anticipăm evenimente referitoare la sferă relaţională, la cea pe care ne construim identitatea ori pe care dorim să ne construim un alt edificiu, pentru că aceste planete pe semne cardinale aduc evenimentelor o mare viteză de desfăşurare şi, acolo unde se va insista cu forţa şi amploarea, cauza este coplesitoare şi ea trebuie să fie purificată/eliminată din destin.
De aceea doresc, pentru prima dată în acest an, să nu urmăresc prin aceste indicaţii să anticipez ceva, pentru a nu distrage atenţia de pe esenţial, pe succesiunea de evenimente, nu doresc nici măcar să sugerez că ar fi important pentru oameni să ştie că se vor certa uşor, că se vor acuza uşor (eventual care ar fi cauzele acestora) ori că-şi vor răscoli viaţa intimă unii altora pentru a se compromite şi pentru a-şi slăbi, unii altora, forţele.
Ceea ce este important azi este înţelegerea, cunoaşterea, cercetarea, notarea într-un jurnal a tuturor gândurilor, a tuturor trăirilor, a celor cu logică sau fără logica, a impulsurilor care vin şi pleacă repede, a invitaţiilor care ne vin din anturaj. Notând, consemnând, dăm un sens pozitiv fricii de necunoscut, fricii că o forţă superioară nouă, o forţă superioară a ceea ce ştim sau am cunoscut până acum ne ghidează destinul.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii este una din cele mai interesant zile ale perioadei pentru că ne invită la cunoaştere. Invitaţia nu este neapărat una plină de voioşie sau curaj, nu este una care să împlinească aşteptările sufletului nici măcar setea de cunoaştere. Ea este o zi de trecerea de la prizonierat la desfăşurare de forţe, de la trăsăturile închistate ale zilei de sâmbătă, la expansiunea specială a zilei de luni, care, pe Lună plină, va împlini şi opoziţia lui Saturn cu Uranus.
Aşadar, se vă încearcă identificarea graniţelor, tatonarea lor, cumpărarea unui drept, experimentarea unui nou tip de gândire. Totul însă poate fi confuz, nu prin ambiguitate, ci prin lipsa de forţă ori de persuasiune. Ceea ce vine trece repede şi trăsătura ei se impune şi asupra felului de a fi. Devenim, astfel, ceea ce gândim sau simţim şi când înţelegem că lucrurile se petrec aşa cădem în tristeţe ori melancolie. Scopul pentru care trăim toate acestea este acela de a cunoaşte. Azi cunoaştem, de mâine încolo vom acţiona!


Vezi mai multe video din Muzica

2 comentarii la „19 – 25 iulie 2010

  1. alesia spune:

    D-le Coser analizand evenimentele zilei anterioare atat prin fapte cat si prin interpretare, sunt uimita, melodia a definit si a implinit cadrul acestor momente pline de decizie, de cautare a eliberari spiritului. Ma ajutati sa cresc, sa vad, sa simt ca cineva imi este alaturi.
    Multumesc, cu drag!

  2. alesia,
    mult succes in demersurile tale! Cand aleg secventa ma straduiesc sa fie cat mai aproape de imaginea de ansamblu a zilei, asa cum o vad si o inteleg eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.