9 – 15 noiembrie 2015

9 – 15 noiembrie 2015 este săptămâna bucuriei de a împărtăși un secret și a tristeții că acesta ajunge pe mâna cui nu trebuie. Spațiul în care se vor desfășura toate aceste direcții interesante transformă această săptămână într-un experiment. Avem puterea acum să simulăm, să construim, nu doar mental, ci și cu alte instrumente ale ființei, realități posibile. Așa după cum vom vedea în observațiile inserate la cele șapte zile, fiecare ecuație astrală are un element puternic, un mod aparte de a construi acest vis frumos și, în egală măsură, poate fi și permisiv ca, în anumite condiții, să se poată trece de la simulare la experimentare, de la iluzie la realitate.
Săptămâna este bogată la capitolul evenimente astrale, conținând o Lună nouă, împlinită în 11 noiembrie, o trecere a lui Marte din Fecioară în zodia Balanță, pe 12 noiembrie, dar și multe alte aspecte importante care o fac foarte pregătită să ne ofere un cadru suficient de bun pentru ca secretele pe care le-am păstrat cu atât de multă încrâncenare, cu atât de multă determinare să poată fi privite altfel, să poată fi abordate dintr-un alt unghi sau să ne ajute pentru a le scoate pe acestea dintr-o zonă întunecată, a le aduce la lumină și a vedea cam cum am arăta dacă ne-am folosi de ele la scenă deschisă. Rolul acestei simulări este unul magic și cel care, pe baza unor ambiții formulate clar în săptămânile anterioare, nu este determinat să le transforme pe acestea în practică, este rugat să le urmărească așa cum se desfășoară, să le observe foarte bine, să nu le pună acestora eticheta de evenimente decisive, să nu le încadreze într-o schemă a bucuriilor definitive, a tristeților apăsătoare, să nu creadă că de acum încolo vor fi protejați de ceea ce demonstrează acum că pot să facă sau că văd că ar putea să facă într-o situație ipotetică. Totul este o mare simulare și vor putea să ajungă în zona elementelor concrete doar acele persoane care au demonstrat o mare determinare, o energie puternică, o forță activă în săptămânile anterioare și, în virtutea a ceea ce au arătat clar anterior, să poată împlinii acum ceea ce simulează. Cei mai mulți vor trăi cu implicare iluzia pe care o construiesc cu gândul, cu sentimentul, cu dorința sau cu speranța. În mod sigur, observațiile de pe această simulare vor fi foarte importante în săptămânile următoare, când va trebui să trecem la practică. Atunci nu vom mai putea simula, nu vom mai avea timpul necesar să ne gândim cum ar arăta întreaga situație dacă am proceda altfel, adică va trebui să acționăm ca și cum știm exact care este rezultatul pe care vrem să-l obținem. Din această cauză, marea determinare a acestei săptămâni cere luciditate în simulare, echilibru în dorință, aspirație sau speranță, dar și încrederea că nu trăim degeaba aceste vremuri.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi puternici pentru a vedea adevărul așa cum este. S-ar putea ca în multe din situații adevărul pe care-l vedem să fie dureros. Simularea nu ne arată cum anume trebuie să-l facem pe acesta să nu fie dureros, ci ne învață să fim puternici în fața sa.

Risipă. Acces la o informație a bolii. Pașii duc spre un alt drum. Legamânt. Iubiri pasagere. Disonanță. Activitatea mentală nu poate suplini sentimentul. Revelare. Imaginaţie. Se depăşeşte un spaţiu limitat. Se completează un neajuns. Clasicul impresionează. Asigurare.

Începem săptămâna cu un unghi foarte frumos între Soare și Chiron, cel care ar trebui să optimizeze raporturile dintre oameni și să ne ajute ca apelul la trecut să fie un element de armonie, un instrument prin intermediul căruia să depășim obstacole ale înțelegerii sau ale neputinței. Pentru că în această zi se împlinesc alte două unghiuri la care participă Luna, dintre care unul este foarte rău (opoziția cu Uranus), instabilitatea s-ar putea să nu ne permită să fim atenți, echilibrați sau deschiși la opiniile celorlalți. Gândul de reușită este însă prezent în impulsurile pe care le simțim și vom avea de traversat în această săptămână o formă de disonanță care este legată foarte mult de ceea ce am promis anterior, nu doar în săptămânile anterioare, ci poate chiar la începutul anului sau în anul anterior, și nu am reușit să împlinim. Pentru că Luna se află încă în Balanța și Soarele în Scorpion, există o componentă afectivă în toate aceste episoade și ea este legată, în primul rând, de puterile pe care le avem de la ceilalți sau de încrederea pe care ne-am pus-o în situații, nu în persoane. Tot ceea ce gândim în momentul acesta toate așteptările pe care le avem de la ceilalți trebuie să devină o asigurare, o garanție, că planurile, proiectele, calculele merg spre bine, că ne aflăm în fața unor episoade foarte frumoase.
În realitate, aceste mesaje nu ne menajează, ci ne spun că vin vremuri complicate și din această cauză, referitor la impulsul de acum, puțini vor fi cei care se vor detașa complet de presiunea pe care o pune Luna neagră de pe zodia Balanța, adică puțini vor fi cei care nu vor lua în nume personal, care nu vor spune că toate aceste situații sunt în mod special îndreptate împotriva lor. Relația bună dintre Soare și Chiron ar trebui să ne oferă motive de vindecare. Așa cum este lesne de așteptat, de fiecare dată când individul se află în fața unor motive de vindecare dă înapoi, spune că este obosit, că nu înțelege, refuză ceea ce l-ar transforma, refuză tratamentul sau refuză opiniile celui care trebuie să-l ajute. Astfel, toată această susținere care ar putea să vină din partea unui personaj puternic și bine intenționat poate fi răstălmăcită sau răspunsurile bune, soluțiile minunate ajung să nu mai fie integrate corect. Cu alte cuvinte, ne aflăm în fața unui moment foarte important, unul chiar de revelație, unul de deschidere spectaculoasă către valori profunde, dar nu îi vom acorda atenția cuvenită pentru că alegem să ne uităm în altă parte, să ne preocupăm de elemente minore, de prosti, de intrigi, să dăm importanță unor stări parazitare și să arătăm că nu suntem deloc selectivi. Ar trebui să facem această trecere de pe instabilitate pe echilibru pentru a valorifica, la cotele optime, toată această energie puternică.
Prin urmare, debutul săptămânii se face într-un ton agresiv. Consumul din această zi, prin puterea și determinismul astral, ne duce la instabilitate, dar ajungem acolo nu pentru a fi pedepsiți, ci pentru a deveni mai sensibili. Din nefericire, intrăm în acest sector cu poezia învățată, intrăm în această zonă de libertate cu o instabilitate mentală și nu ne trebuie decât foarte puțin pentru ca fondul care există deja să se amplifice. Nu energia acestei zile este de vină că activitatea mentală se orientează greșit sau nu ajută sentimentul să se echilibreze și nici să se desprindă de obiceiurile proaste. Schema de acum face apel la trecut, la promisiuni ciudate, la crize de nervi, la neputința de a gestiona un conflict, la dificultățile pe care le-am întâmpinat în trecut și pe care nu le-am soluționat, dar ducem cu noi sub o altă formă până în momentul acesta. 9 noiembrie este și ziua dificultăților de comunicare, a neputinței de a înțelege corect un mesaj chiar dacă răspunsul care vine pentru vindecare, pentru armonizare sau pentru transformare este unul sublim. Avem nevoie ca în această zi să trecem de la instabilitate la liniște, de la senzația de neputință, la cea de acceptare pentru că soluțiile care ne vin din exterior din partea unor persoane care au deja un statut clar prin ceea ce fac și prin ceea ce spun, este unul eminamente bun.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi astăzi că secretul nu este neapărat ceva rău. Cei care sunt blocați pe negație au senzația că secretul nu poate ascunde decât ceva apăsător sau complicat. Nu le trebuie mult să-și dea seama că poate fi și altfel.

Curaj. Independența este formulată pe baza noilor principii. Libertate puternică. Se face uz de forţă. Se acceptă o provocare. Sentimentul participării la mari evenimente istorice. Se dau ordine. Forța duce la respingerea a ceea ce este incomplet. Constiința pregatește o surpriză plăcută. Informatii despre o victorie. Aventura și eșecul coabitează.

Există multă energie pe cerul astral al zilei de 10 noiembrie și dacă avem suficient de multă putere, suficient de multă determinare și curaj atunci multe lucruri din cele puse la naftalină, abandonate sau despre care am crezut că nu se vor mai împlini niciodată, își găsesc finalitatea în chip miraculos, transformă verdictele categorice în soluții încărcate de o mare speranță și de mult optimism. Momentul zilei de 10 noiembrie este încărcat de aventură și aduce preschimbarea unor forțe negative în forțe pozitive doar prin comandă mentală, doar prin implicare și rezultatul va fi direct proporțional cu puterea investită.
Conjuncția lui Marte cu Capul Dragonului este un aspect care s-a regăsit și în unghiurile celorlalte zile, de-a lungul ultimelor două săptămâni, arătându-se, în principal, faptul că s-a lucrat cu un mesaj, cu o comandă care trebuia neapărat să ajungă la finalitate. Momentul zilei de 10 noiembrie poate însemna o analiză, adică să vedem dacă am avut determinarea necesară să ajungem unde trebuie, dacă am făcut ceea ce trebuia, dacă am făcut ceea ce ne-am propus, dacă suntem așa cum ne credem sau dacă putem face mai mult. De asemenea, momentul acesta aduce un consum foarte puternic pe libertăți, poate chiar unele dintre ele greu de înțeles, de acceptat, de digerat. Pentru că Luna se află în Scorpion, se poate face apel la forță, însă această forță trebuie să selecteze informația, trebuie să-i confere acesteia senzația că-l poate concura pe celălalt, că îi poate impune acestuia un traseu, că evenimentele nu sunt lăsate la voia întâmplării și că nu există degringoladă, nu există haos, ci, poate, cel mult, demersuri care nu pot fi finalizate ori care nu s-au împlinit încă. Conjuncția lui Marte cu Capul Dragonului arată și o bogăție teribilă, una care atenuează un semn de agresivitate, care îi îndeamnă pe oameni să selecteze evenimentele în așa fel încât să participe la acelea care sunt foarte importante pentru istoricul personal. Persoanele cu rang, cu funcție, cu demnitate socială vor fi acum participante la un mare eveniment public. Selecția acestor evenimente istorice la care participă persoanele cu rang, funcție și demnitate sunt selectate în funcție de frecvența la care activează. Deci nu evenimentul în sine îl selectează pe individ, în funcție de priceperea sa ori de determinismul astral, ci individul este cel care alege, pe baza rezonanței, unde să activeze. În felul acesta, se dă de gol, dezvăluie cum arată în formă împlinită ceea ce-l interesează și, în funcție de aceste alegeri, cei de pe margine își pot da seama cam unde să-l încadreze.
Prin urmare, 10 noiembrie poate fi o dovadă foarte puternică a faptului că în această lume poate exista dreptate, poate exista o rezolvare pozitivă a problemelor apăsătoare, că oamenii își pot depăși anumite limitări impuse de epocă, de condiționări promovate de familie, de obstacole în care au ajuns să creadă cu tărie. Aventura și eșecul coabitează în această zi pentru că evenimentele de acum au în spate momentul de analiză, contactul cu puterea din prima zi acestei săptămâni. Este posibil ca această putere supradimensionată, tocmai pentru că se bazează pe ceea ce a fost puternic în ziua anterioară, să ducă la respingere, să creeze o dezamăgire atât de mare încât demersul în sine să aibă de suferit. Asta nu înseamnă că finalitatea nu va putea fi atinsă. Individul se va opri doar dacă va dori clar lucrul acesta, nimic din exterior nu-l condiționează să se întoarcă din drum sau să se oprească. Din această cauză, marea putere de acum, forța teribilă care ne învăluie, cea care, după părerea unora, ar fi trebuit să vină spre noi în săptămâna anterioară pentru a face față tuturor provocărilor, ne rezervă acum surprize plăcute. Există emoții pozitive care plutesc în jur și ele se bazează mult pe optimism, pe o selecție pozitivă a evenimentelor, pe senzația că participăm la mari evenimente istorice. Conjuncția lui Marte cu Capul Dragonului arată voință însă această voința are nevoie de repere clare. Reperul îi spune individului doar că poate merge mai departe, nu și care este intensitatea puterii sale. Asta înseamnă că avem ocazia acum să constatăm un lucru pe care nu l-am mai întâlnit în ultima perioadă, poate nu l-am întâlnit deloc anul acesta: vedem că există coerciție, există interes, există un impuls pozitiv folosit pentru a ne ajuta unii pe alții.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu răstălmăciri ideea de libertate. Libertatea este puternică atunci când nu este modificată, când este încadrată în reguli rigide, când nu i se taie vârful degetelor, călcâiele ca în povestea Cenușăresei.

Prietenii utile. Se răscoleşte unde nu trebuie. Curaj prin cuvânt. Iniţiativa susţine finalitatea mai mult decât începutul. Creativitate. Visele devin practice. Clemența este un instrument eficient. Toti aleargă dupa pomul laudat. Suprasaturaţie. Capacitate de asamblare. Investigații folositoare. Viziunea de ansamblu este stimulată. Aversiunea față de ceea ce trage înapoi.

Multe din evenimentele ce se împlinesc în această zi pot fi ecoul unor impulsuri pe care le-au avut în primăvară, pe vremea când Soarele trecea prin zodia Taur. Acum, când se împlinește Luna nouă pe Scorpion, avem senzația că simtim corect realitatea, că aceasta este plină de lucruri folositoare, că, în sfârșit, au venit spre noi răspunsuri utile sau, în sfârșit, am primit ceea ce am solicitat de mult timp. Deocamdată, ceea ce credem că este concret are doar statut de răspuns, doar imaginea a ceea ce ar trebui să primim cu adevărat. Unii vor înțelege de aici că este loc de mai mult și că abia în momentul acesta sunt în contact cu dezideratul general aplicat acestei săptămâni, cel care face trimitere la bucuria de a împărtăși un secret. În egală măsură, înțeleg că a împărtăși un secret în această zi, când cea mai mare parte din ea suntem sub razele vechiului ciclu lunar, pentru că Luna nouă se împlinește abia spre seară, atrage după sine și tristețea că aceste secrete ajung pe mâna cui nu trebuie.
Apoi, relația aceasta frumoasă dintre Soare și Jupiter, ce se împlineste încă de dimineață, ne vorbește despre prietenii utile, despre creativitate, ne îndeamnă să luăm inițiativa într-un proiect, dar nu ne permite să facem nimic nou, adică această inițiativă trebuie în mod obligatoriu să depindă de răspunsul a ceea ce-am făcut în prima jumătate a anului. Există legături teribile ce vin dintr-o zona mentală, dar și dintr-una afectivă care fac să ne întoarcem astăzi către aceste răspunsuri ca spre pomul lăudat.
Chiar dacă lucrurile nu sunt atât de clare, chiar dacă șansa pe care o vedem acum este mai mult creionată, chiar dacă răspunsul concret, fapta în sine, ca finalitate de necontestat, se ascunde sau ne spune că mai are nevoie de puțin timp pentru a-și finaliza schema, ziua de 11 decembrie ne vorbește despre cheltuială, costuri, economie însă în termeni noi, cei care fac trimitere la noroc, satisfacții, la bogăție, la euforie sau la pasiune. Soarele trimite acest unghi pozitiv către Jupiter însă o face din zodia Scorpion, deci trebuie să ne așteptăm ca în toate aceste preocupări să punem un strop de pasiune mai mult decât am pus până acum. Este adevărat, rezultatul va fi util, folositor și dacă nu facem abuz de dreptate, dacă nu invocăm obligativitatea unui act, dacă nu cerem celorlalți garanția că imaginea pe care o vedem acum trebuie transfromată în eveniment, atunci totul va fi foarte bine.
Prin urmare, 11 noiembrie ne îndeamnă să fim mai aproape de realitate, să fim curajoși, să apreciem raporturile sociale din punct de vedere practic, să respectăm faptul că fiecare demers are nevoie de câteva etape pentru a se împlini, fiecare structură a evenimentelor are nevoie de o picătură de pasiune din partea individului pentru a primi un chip nou, pentru a fi personalizat.
11 noiembrie este și ziua în care cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală se reîntorc la beția cuvintelor, la sensurile foarte rarefiate, abstracte ale unor cuvinte banale și trăiesc doar din aceste înțelesuri. Au senzația că se desprind din lumea obișnuită, din magnetismul materiei și trăiesc în sfere înalte. Nu se poate stabili din această prezentare cu caracter general dacă această desprindere este și utilă, în mod sigur ea nu este finalul unui traseu, adică această percepție nu reprezintă realitatea în sine pe care aceste persoane cred că o trăiesc, ci imaginea, ce-i drept, puțin cam idealizată, a unui viitor luminos. Astăzi primim iertare și iertăm ușor, avem puterea de a asambla informații neobișnuite, de a le pune în același loc, dar facem efort pentru a tolera obrăznicia cuiva, anumite derapaje verbale sau poate anumite ambiții nepotrivite. Luna nouă ne vorbește despre faptul că toate aceste lucruri au o perspectivă frumoasă pentru împlinirea căreia nu trebuie consumată prea multă energie, ci puțin mai multă atenție decât am folosit până acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la schimbare. Schimbarea este absolut necesară în viața fiecăruia și ea trebuie să se realizeze în crescendo, în sus, spre lumina, spre deschidere și spre libertate. O schimbare care ne îngustează orizontul de cunoaștere este periculoasă. Schimbarea la care se referă această zi este prietenă cu expansiunea.

Uitarea devine folositoare. Raportul de forţe se schimbă după interes. Rememorarea nedreptăţilor. Acțiuni pe baza resentimentelor. Rupturi ignorante. Se ascunde un adevăr despre sine. Sunt simulate talentele. Surprizele nu sunt agreate. Se abuzează de critică.

12 noiembrie devine un instrument foarte util pentru a aduce la lumină un adevăr. Este ziua adevărului ascuns care se teme să iasă la lumină pentru că nu a mai văzut-o de mult timp. În mijlocul acestei zile, cu puțin timp înainte să-și încheie tranzitul prin zodia Scorpion, Luna va avea de împlinit unul pozitiv cu Capul Dragonului, dar nu va reuși să medieze tendința Nodurilor. Lucrurile frumoase sunt în continuare în preajma noastră însă ele nu se transformă nici acum în eveniment, ci doar ne alimentează o stare de spirit, doar ne arată că există ceva mai frumos pentru care merită să ne sacrificăm întregul spectru al percepțiilor. Este adevărat orice umbră de teamă întunecă acum gândul, îmbolnăvește corpul, constrânge individul să creadă că viitorul va fi așa cum simte în momentul acesta. Asta se întâmplă pentru că ziua de 12 noiembrie este reprezentativă la capitolul rememorarea unor nedreptăți. Astăzi ne dăm seama că necesitățile pe care le-am parcurs de-a lungul acestui an nu au fost simple evenimente, iar în momentul acesta conștientizăm că nu sunt simple amintiri. Rememorarea lor ne spune că le-am transferat din puterea personală și așa s-au menținut într-o stare vie. Avem nevoie ca astăzi, prin relația bună dintre Mercur și Chiron, să ne recuperăm energia din aceste evenimente și, prin trecerea lui Marte pe zodia Balanța, să producem, într-adevăr, schimbarea pe care o anunță această săptămână. Din nefericire, pentru că suntem în perioada în care Chiron este retrograd, această schimbare se va produce doar cu numele. Nu vom simți practic trecerea într-un nou sector, nu vom trăi altfel, ci vom fi în continuare atașați de aceleași temeri, de aceeași tensiune, de aceeași gălăgie interioară sau vom vedea că în continuare vom trăi în prezența acelorași persoane infecte, vulgare, încărcate de răutate, de ură, de agresivitate. În această săptămână și, în consecință, în această zi, vom putea să observăm cu o mai mare luciditate și dintr-o poziție neutră acțiunile concrete ale acestora pentru că există o notă bună care ne ajută în momentul acesta. Nu se poate spune lucrul acesta despre săptămânile următoare. Deocamdată, trecea lui Marte în zodia Balanță devine doar un element de surpriză, la fel cum va fi și în zilele următoare. Abia din săptămâna următoare s-ar putea ca acesta să producă evenimente, adică să se facă uz de forță, să se abuzeze de o critică, de un termen, de o direcție. Deocamdata, acestea sunt creionate și există premisa ca dintr-odată lucrurile acestea rele să se transforme în ceva foarte bun. La finalul acestei zile vom avea senzația că nu am înțeles nimic din ceea ce am trăit astăzi, că nimic nu este clar și nici decisiv, că orice lucru poate fi schimbat, la fel ca în zilele anterioare, printr-o comandă. Unii vor spune că această comandă este mentală, sub forma unui gând, alții că aceasta vine prin control emoțional. Nu are importanță cum anume se produce aceasta. Important este că dacă o vedem să avem suficient de multă determinare încât să ne implicăm în experimentarea ei. Vom vedea apoi că tot aburul acesta fin al abstractului se transformă brusc în eveniment. Asta înseamnă că nu există o presiune astrală în a transforma ceea ce gândim, ceea ce simțim în eveniment, dar dacă vrem să facem lucrul acesta suntem ajutați.
Prin urmare, 12 noiembrie este o zi care ne poate motiva să facem o trecere într-un alt plan, unul al eficienței, al expresivității și al succesului. Nu este obligatoriu ca ruptura pe care am dorit să o facem în această zi să fie permanentă. Ea poate să fie realizată tot cu scop informativ, adică ne desprindem de un trecut apăsător pentru a vedea cum am putea trăi în viitor și repede ne întoarcem pentru că nu avem suficient de multă putere să trăim în noul loc. Acțiunile acestei zile au o umbră de resentiment, lasă impresia că nu pot fi modelate, că totul este foarte greu din cauza oamenilor, din cauza anturajului sau din cauza dezordinii pe care aceștia o trăiesc. 12 noiembrie este și ziua în care un adevăr ascuns se transformă într-un adevăr timid care nu va dori să iasă la lumină pentru că nu a trăit niciodată în această zonă.
Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor considera astăzi că au trecut pe un nivel superior pentru că uită, se desprind complet de acele amintiri pe care le-au hrănit până acum, cărora le-au transferat din energia personală. Chiar dacă sunt persoane instruite să lucreze cu sensuri abstracte, să recunoască ușor vibrații fine, rafinate, faptul că trăiesc aici arată că sunt integrați în aceeași predispoziție astrală. Uitarea le este folositoare, pot să obțină un progres folosindu-se de ea, dar nu este expresia unui progres, ci un instrument pentru redefinirea stării de confort.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu crede că simularea este realizarea în sine. Nu putem trece de la simulare la realizare în sine acum. Simularea doar ne informează.

Respect pentru timpul celorlalți. Atenţie la detalii. Increderea în sine este un drept. Nevoia personală primește ajutor. Eternitatea are şi ea un început. Se depasește uşor un obstacol. Minciunile sunt ignorate mai uşor. Cercetari despre lucruri esenţiale. Slăbiciunile sunt explorate fără pericole. Viitorul pare frumos.

13 noiembrie este o zi importantă a acestei săptămâni. Venus se va afla într-un sextil cu Saturn, iar Mercur tot într-un alt sextil cu Jupiter. Ceea ce se prefigurează a se întâmpla pe aceste unghiuri face trimitere la un proces interior, la un proces de analiză, de observație, cel care ne arată obstacolul pe care trebuie să îl depășim. Pentru că avem de-a face cu două poziții ale planetelor individuale pe două zodii care le conferă calități speciale, ceea ce investigăm acum, pentru a rezolva, ține de domeniul minciunii, fățărniciei, șantajului sau abuzului. Dacă se pune problema calităților, atunci preocupările individului sunt orientate către creativitate, expresivitate, puterea de a vorbi ceea ce trebuie, când trebuie și față de cine trebuie, de a face gesturi frumoase față de toată lumea, de a personaliza un mesaj față de un om important și de a reuși să încadrăm toate aceste elemente într-o schemă a cunoașterii, cea care ține de bucurie. În 13 noiembrie bucuria este un element de cunoaștere și așa trebuie privit. Apoi, pentru că nici Venus din Balanță și nici Mercur din Scorpion nu aduce înclinații către sinceritate, momentul acesta le poate vorbi oamenilor și despre un compromis. Acest compromis poate să invoce motivul păcatului, al indecențelor sau motivul unei nedreptăți pe care individul o tot invocă de câteva luni încoace. S-ar putea ca momentul cu pricina să se strângă foarte repede în momentul în care în conversație, în discuție, în schimbul de experiență abordat astăzi se pune un pic mai mult respect față de cât am pus până acum. Luna, în noaptea de joi spre vineri, este în conjuncție cu Saturn, dar până la răsăritul Soarelui se va afla într-o relație negativă cu Neptun semn că această formă de disciplină, această ordine a gândurilor, a gesturilor, după cum gândim și o vedem și o simțim în această zi, contravine interesului celorlalți. Este absolut necesar în această zi să urmărim starea în care se află partenerul de dialog și abia după aceea să ne ajustam mesajul pe care trebuie să-l transmitem. Dacă facem invers vom întreține un element negativ, o tensiune și toată conversația, tot acest schimb merge doar spre consum.
Prin urmare, 13 noiembrie ne îndeamnă prin tot ceea ce se consumă acum să ne amintim de respect. Vom fi încurajați astăzi să fim atenți pe detalii, dar nu pe acele elemente care trebuie neapărat puse într-o ordine, nu pe detalii care ne vin din zodia Fecioară, cele care enervează pe toată lumea, ci pe detaliul care ne vine din zodia săgetător, adică pe observație și înțelegere. Lucrurile acestea care sunt văzute creează impresii frumoase, duc la armonizare, la un schimb de experiență foarte frumos, la o interacțiune eficientă și arată că putem să ne simțim bine indiferent de nivelul pe care-l avem, indiferent care este statutul social pe care îl avem în momentul acesta. Ceea ce nu putem rezolva acum s-ar putea să ne creeze o ușoară reținere, o ușoară teamă, pentru că nu putem trăi ziua de 13 noiembrie ca într-un glob de sticlă, nu putem să credem că ceea ce reparăm astăzi, deci ceea ce are statut de element defect, nu este atins de minciună, de ignoranță, de răutate sau invidie. Venus se află în Balanță, iar Mercur se află în Scorpion, deci direcția care vine din cele două zodii lucrează și cu aceste defecte de caracter. Totuși, nu este decisiv impulsul acesta. Cu cât avem mai mulți oameni pozitivi în jur cu atât impresiile acestea negative se estompează mai repede sau se vor situa mai departe. Schema generală a acestei zile pune o presiune pe investigarea elementelor negative, dar în egală măsură ne spune că dacă suntem mulțumiți, optimiști, fericiți nu înseamnă că schema aceasta se poate reproduce foarte ușor pe viitor. Am putea să o reproducem pe viitor însă trebuie să curățăm aceste defecte la care fac trimitere planetele Mercur și Venus, adică minciuna, abuzul, agresivitatea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne permite să visăm chiar dacă ceea ce vedem prin intermediul visului nu se poate împlini sau nu ne oferă garanția că s-ar putea împlinii în viitorul apropiat. Starea pe care o obținem din această experimentare este una tonică.

Se caută un element care să reprezinte. Invențiile nu sunt inca utile. Viziunea de ansamblu obosesc. Se caută distracție. Veselia acoperă durerea. Lipsurile nu sting bucuria. Respect pentru omul demn, sincer și simplu. Este ascunsă neputința de a duce mai departe un demers. Se alege un înlocuitor. Protectia este neobișnuită.

Ceea ce se consumă în 14 noiembrie nu reprezintă, la fel ca în zilele anterioare, un element concret, ci tot unul cu titlu informativ, adică ne aflăm în fața unei viziuni care nu poate fi în momentul acesta transpusă în realitate. Ceea ce constatăm că se consumă acum ne arată că lucrurile se pot orienta pe făgașul normal, că pot să se redreseze, că nu au ajuns la o intensitate maximă, ci doar într-un impas. În momentul acesta, când Luna se află într-o relație negativă cu Jupiter tot ceea ce vedem și înțelegem este negativ, trist sau inspiră teamă.
Dacă am fi mult mai disciplinați, dacă nu ne-am împotrivi realizărilor pe care le-am comportat de-a lungul acestei săptămâni, dacă nu luăm războiul ca fiind un element foarte important cu care trebuie să lucrăm acum atunci am vedea că situațiile nu sunt chiar atât de dureroase, că ele pot fi ignorate, cel puțin în acest stadiu, că veselia poate atenua senzația de durere, o poate estompa și nu este o dovadă de superficialitate dacă facem lucrul acesta și niciuna de deviație. Momentul zilei de 14 octombrie se adresează cu precădere relațiilor interumane, dar dacă până acum am explorat puterea, abilitățile personale la un alt nivel, crezând că scopul pentru care trăim ceea ce trăim sau pentru care le aducem pe acesta la lumina este de a le transforma în evenimente concrete ne va veni foarte greu să vedem care este ecoul acțiunilor personale în sufletul celuilalt, care este nevoia lui și cum anume trebuie să ne comportăm pentru a trăi în armonie. Vom rămâne tot în acest registru personal, vom fi ușor distanți sau vom trăi conflictul că bucuria dacă ne atinge nu poate fi decât individuală, veselia, de asemenea, iar viziunea obositoare.
Prin urmare, 14 noiembrie este o zi de conștientizare a unui adevăr profund. S-ar putea să nu ne facă plăcere ceea ce vedem, adică să constatăm că ne dorim mai mult de la viață, deși ne-am izolat de ceilalți, le-am ignorat prezența, calitatea faptelor sau rolul pe care îl îndeplinesc. Astăzi lucrăm cu stările sufletești, cu speranța de a le vedea pe acestea împlinite într-un timp foarte scurt, cu așteptările pe care le avem de la ceilalți sau cu așteptările pe care le avem din încheierea unei etape. În 14 noiembrie nu se închide nicio etapă, ci doar avem senzația că, dacă nu se încheie, atunci obligatoriu acesta este un semn rău, că puterile sunt pe terminate sau că nu am reușit să împlinim ceea ce ne-am propus. Având în vedere că ziua este în cea mai mare parte dominată de careul Lunii la Axa Dragonului, aceste impresii nu sunt reale. Suntem astăzi sub razele binefăcătoare ale unei protecții neobișnuite și avem nevoie să facem un efort în a o percepe pe aceasta și în a alege bucuria, veselia, iertarea sau înțelegerea chiar dacă informațiile pe care acestea le oferă ne obosesc.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi care ar fi fructul pasiunii pe baza preocupării lor pe care le avem acum, pe baza vibrațiilor pe care le avem acum, pe baza a ceea ce suntem acum, prin gânduri, prin sentimente sau prin putere de acum, adică să ne imaginăm cum ar arăta pasiunea cu bazele acestei zile, iar dacă nu ne va plăcea ce vedem, să schimbăm baza.

Succesul nu ţine loc de cald. Secretul dezvaluit face o caracterizare dură. Rădacinile sunt personaje stranii. Cine uită pierde. Lăcomie. Aversiune față de sinceritate. Munca ține loc de dragoste. Gelozia este o garanţie a existenţei unei relații. Recunoaştere usoara a unei puteri. Ispită. Vulnerabilitate. Sentimentul neîmpărtăşit se adânceşte în calități.

În noaptea de sâmbătă spre duminică Luna va trece în zodia Capricorn și aduce o temperare a acestor porniri pe care le-am explorat de la începutul săptămânii și până acum, având clar senzația că revenim cu piciorele pe pământ, că ne întoarcem la o realitate, cea care ni se pare mult mai credibilă doar pentru că este dură. Din zodia Capricorn, Luna trimite unghiuri negative către Marte și Venus evidențiind această caracterizare dură a lumii înconjurătoare și încercând să ne convingă de faptul că numai prin această durere, numai prin această insatisfacție sau neîmplinire putem percepe corect realitatea. Din fericire, astăzi avem o alternativă și ea vine dintr-o relație bună a Lunii cu Neptun, adică dintr-o inspirație. Totuși, această inspirație nu va putea fi transpusă la un nivel foarte înalt, ci va fi exprimată în intimitate, se va teme de abuzurile sau de lăcomia parcurse de-a lungul acestei săptămâni și va face trimitere mai curând la dragostea înșelată, la sentimentele nerespectate sau la un eșec. Spre finalul acestei zile, când Luna se va afla într-o relație negativă cu Luna neagră, sentimentul acesta neîmpărtășit se poate transforma în frustrare. Există un lucru frumos, există un rafinament care s-a consumat de-a lungul acestei săptămâni, dar pe care astăzi vom alege să-l vedem altfel, vom prefera să îl punem într-un colț, să-l dăm deoparte, să nu considerăm că merită atenția cuvenită. Având în vedere planurile pe care unii le fac pentru săptămâna următoare chiar de pe acum, s-ar putea ca această selecție, această trezire la realitate să aibă un rost bun. Atunci când aceasta ne îndeamnă să credem că munca trebuie să țină loc de dragoste, că persoana care muncește nu mai trebuie să facă nimic altceva, nu mai trebuie să-și folosească celelalte instrumente ale sufletului, nu mai trebuie să se preocupe de rafinament, de profunzime sau de evoluție, devine o greșeală.
Prin urmare, finalul săptămânii ne creează o impresie falsă despre ceea ce trăim, despre lumea pe care ne-am construit-o de luni încoace și ne îndeamnă să ne reformulăm anumite conflicte și să le oferim acestora mai multă putere decât merită. Vom avea clar senzația că aceste tensiuni ne trezesc la realitate, ne arată chipul real al oamenilor, forța pe care aceștia o au sau cât de sinceri sunt. Avem nevoie să aflăm multe pe aceste conjuncturi. Nu ne va folosi la nimic dacă ne vom încăpățâna să ne folosim de ele doar pentru a ne argumenta propria agresivitate pentru că vom observa că devenim nefericiți, lacomi, geloși. Asta se întâmplă pentru că Luna neagră are un impact teribil asupra a ceea ce se întâmplă pe cerul zilei de 15 noiembrie și ne îndeamnă să credem că impresiile negative sunt de fapt foarte utile. Aceasta este o tentație, o ispită și ne slăbește rezistența la efort, ne face să ne îndoim de lucrurile care sunt cu adevărat valoroase. Din fericire, pentru că toată săptămâna ne-am aflat sub impactul unei forțe venită din subtil care ne ajută să simulăm, mai puțin să punem în practică, s-ar putea ca și lucruri acestea rele să fie tot simulate. Dar, așa după cum am văzut și în alte zile ale acestei săptămâni, atunci când a existat un motiv, o determinare, s-a ieșit brusc din simulare și s-a ajuns la practică. La fel se poate întâmpla și astăzi. Deci nu-i de glumit cu voința și cu certitudinea pe aceste conjuncturi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi astăzi cât de util ne poate fi sentimentul de mulțumire. Să fim, așadar, mulțumiți cu ceea ce am reușit să obținem de-a lungul acestei săptămâni pentru că nu este deloc puțin lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.