5 – 11 iulie 2021

5 – 11 iulie 2021 este săptămâna pasului înapoi care reînvie o nostalgie și a regretului de a nu fi parte dintr-un program mai bun, deși programul din care facem parte este excelent. Acest interval este unul încărcat de tensiune, de griji și de responsabilități. Fiecare zi vine cu un mesaj nou, dar, din fericire, vine și cu soluții. Dacă rămânem cu atenția blocată pe problemă atunci nu vom mai vedea soluțiile, chiar dacă ele sunt foarte simple sau ușor de pus în aplicare. Aceasta va fi marea dificultate a săptămânii și ea va lua diferite înfățișări în funcție de particularitatea fiecărei zile. Ceea ce putem face noi în acest moment este să nu ne lăsăm în voia primului impuls, să trecem dincolo de aparențe și să căutăm momentul de liniște care ne transformă în martori. Puterea de înțelegere trece dincolo de conflictele mai vechi, dar, de această dată, nu pentru a le ascunde, ci pentru a le înțelege mai bine și a câștiga un mare capital de încredere din partea celor cu care interacționăm și pe care i-am putea foarte ușor acuza de ceva dacă nu suntem liniștiți.
Această nostalgie ar putea să însemne pentru unii o revenire la o stare de normalitate, însă aceasta este o mare păcăleală. Normalitatea înseamnă a trece dincolo de aceste obstacole, de aceste reacții violente pentru a repara. Așa cum de multe ori am invocat în analizele pe care le facem aici, cele mai multe lucruri se repară prin iertare, nu neapărat ca eveniment social, cât ca stare sufletească. Important este cum ieșim din acest moment.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi atenți la tot ceea ce ne tulbură și provoacă o răsturnare de situație. Răsturnările de situație care se produc prin decizii categorice adoptate pe moment, la primul impuls, nu sunt bune, ba chiar periculoase.

La curaj se ajunge prin sacrificiu. Se activează o formă de dinamism care ar trebui să ne ducă spre succes, dar lucrul acesta nu se întâmplă acum. Beneficiu obținut prin schimb de experiență. Noțiunile cer să fie redefinite. O formă de tulburare, de halucinație, de modificare a stării de conștiință dă un start negativ perioadei.

Prima zi a săptămânii este una de impulsivitate. Vorbim astăzi despre un curaj care ne duce spre sacrificiu, despre o atitudine care ne determină să spunem prea multe sau să oferim celorlalți, ca atitudine, fapte sau vorbe ceea ce altădată nu am fi oferit. Este o zi când ne testăm potențialul bun, dar o facem prin manifestări care țin de tulburări comportamentale sau de greșeală. Asta înseamnă că primim astăzi semnale pe care le-am putea interpreta ca o deplasare înapoi, ca un pas făcut către conflicte mai vechi sau către acele tensiuni pe care le-am simțit, le-am trăit, dar despre care nu am vorbit în modul acesta niciodată. Relația bună dintre Soare și Uranus, cea care ne arată că principalul beneficiu ar putea să vină dintr-un schimb de experiență, face mai curând referire acum la intensitate. Dacă planetele Neptun și Pluton cu care Luna are acum o relație foarte bună, nu ar fi fost în deplasare retrogradă, nu am fi fost atât de atenți pe probleme nerezolvate, pe stări de conștiință care au reprezentat la un moment dat un start negativ în viață, ci am fi fost destinși și bucuroși de tot ceea ce ni se întâmplă. Astăzi descoperim că unele lucruri care ni s-au întâmplat cândva nu pot fi uitate și ele au provocat în multe situații o anume formă de tulburare sau ne-au generat un mod greșit de a interpreta ceea ce ni s-a întâmplat atunci. Acum toate acele elemente se intensifică.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre puterea de a ne adapta pentru a descoperi ceea ce este bun, nu neapărat ceea ce este eficient. Dinamismul pe care îl parcurgem acum se activează de la sine, dar el cere o atenție foarte mare pe a nu repeta greșelile de altădată. Ceea ce putem, ceea ce înțelegem, ceea ce iubim, va fi valorificat astăzi dacă nu ne pierdem în patimi. Toată această călătorie către trecut poate fi un simplu exercițiu de înțelegere, de experimentare sau de conștientizare. Dacă devine un experiment social, rezultatul nu va fi unul bun. Astăzi totul este despre intensitatea a ceea ce putem schimba la noi înșine, nu la ceea ce ar trebui să schimbăm în societate. Astăzi este despre a simți mai mult, a înțelege mai mult, nu despre a pedepsi mai mult pe cineva, doar pentru că altădată nu am avut curajul sau prilejul de a interveni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți și vigilenți la binele pe care dorim să-l facem. Acesta cere acum o altă măsură decât am crezut cândva. Binele pe care-l facem nu trebuie să compenseze răul care ne este oferit. Binele nu este antidotul răului, ci forța care ne ridică acolo unde ne-am dorit dintotdeauna să zburăm.

Avem curaj pentru că mințim. Traversăm o perioadă marcată de manifestări intense, revoltătoare care duc la răsturnări de situație. Ceea ce se schimbă, duce la o nouă formă de coagulare. Câștigăm respectul prin indiferență. Răutățile ies la suprafață.

Astăzi realizăm de ce deviza generală a săptămânii face referire la o revenire, la un pas înapoi, la o nostalgie. Relația proastă pe care Mercur și Neptun o au de ceva vreme și care acum se concretizează printr-o intensitate maximă aduce o energie negativă pe un fundal bun sau într-o conjunctură marcată de o durere pe care nu putem să o gestionăm așa cum trebuie, dar care ne învață ceva bun. Este un fel de continuare a ceea ce s-a întâmplat ieri, dar cu o intensitate care merge pe mai multe planuri. Unii vor crede că ziua de 6 iulie va fi marcată de minciună, alții de indiferență, dar, în realitate, esența momentului face referire la o revoltă care ne trezește la realitate. Nu revolta în sine este energia care ne avantajează în această zi, ci motorul care ne duce puțin mai departe. Ultimul aspect al zilei este conjuncția Lunii cu Capul Dragonului, aspect care arată că suntem în fața unui episod foarte important, că putem câștiga respectul, dar nu prin indiferență. În rest, multe răutăți devin foarte evidente, schimbările sunt doar pentru a bulversa, iar gândurile rele ale celorlalți se transformă foarte ușor în evenimente sociale. Inițierea unui nou ciclu draconitic înseamnă încheierea unei etape de suferință, dar această etapă care se încheie nu face referire la sinteza acestei săptămâni. Și mâine vom avea un alt episod, și în următoarele zile, de asemenea. Marele avantaj al acestei zile este acela de a avea ocazia să ne echilibrăm pentru că refuzăm să participăm la episoade negative. Ele se desfășoară, ne atrag, adică suntem implicați în momente personale sau sociale care ne solicită sau ne tulbură, dar nu pentru a ne distruge, ci pentru a ne arăta că prin curaj și inițiativă ne putem elibera de durere, adică de acea durere care creează conflicte.
Prin urmare, 6 iulie ne vorbește despre puterea de care ne folosim pentru a schimba o situație. Această putere poate veni printr-un cuvânt, printr-o atitudine, prin acceptarea unui compromis ca și cum o alianță sau personaj pe care l-am disprețuit până acum nu mai reprezintă un așa mare pericol. Compromisul acestei zile nu trebuie abordat în felul acesta, tocmai pentru că el ne schimbă și ne duce către o formă de coagulare din care vom ieși foarte greu. Doar cei puternici reușesc să își revină până în dimineața zilei de sâmbătă, 10 iulie, când se va împlini Luna nouă. Ceilalți vor rămâne prinși în toată această certitudine negativă crezând că, agitându-se în felul acesta, câștigă respect sau se impun. În realitate, procedând așa, nu se impun, ci doar se consumă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la ceea ce urmărim să câștigăm astăzi cu atitudinea categorică, cu criticismul, cu refuzul. Ceea ce nu iertăm nu ni se va ierta.

Curiozitatea ridică mari semne de întrebare. Există o îndoială care face referire la comportament. Apar discuții despre fapte grave, poate chiar violente ce trebuie reparate sau iertate. Se caută răspunsuri rapide. Temperamentul este criticat doar pentru ceea ce este văzut, doar pentru ceea ce este spus în mod direct.

7 iulie este o zi de decizie. Multe din cele pe care le hotărâm astăzi se bazează pe experiențele mai vechi, pe certitudini, nu doar pe cele negative, pe care le-am tot invocat în primele două zile ale săptămânii, ci și pe cele din săptămânile anterioare. Faptul că Venus definitivează opoziția cu Saturn retrograd este semnul că anumite întrebări se accentuează, dar Venus are acum o relație foarte bună și cu Chiron și orice moment de libertate, orice episod de independență va fi un mare avantaj pentru tot ceea ce înseamnă experiența acestei săptămâni. Astăzi ne vom baza pe convingeri, dar și pe curiozitățile care ne-au ridicat, pe vremuri, pe anumite semne de întrebare. Tensiunea pe care o resimțim ne încurajează să investigăm mai mult, să ne detașăm de acele slăbiciuni care ne-au oprit altădată reacții sau ni le-au reorientat. Oamenii puternici reușesc acum să ajungă la compromisuri pozitive, însă cei slabi vor dori răspunsuri rapide, vor considera că reacțiile rapide pe care le au produc răspunsuri rapide care sunt mai importante decât cele elaborate în alte conjuncturi. Momentul acesta este unul extrem de concentrat care ne ajută să înțelegem că facem parte dintr-un program bun dacă nu ne lăsăm în voia reacțiilor temperamentale, dacă nu căutăm răspunsuri rapide considerând că acestea sunt mai valoroase decât altele, elaborate.
Prin urmare, 7 iulie este ziua care ne scoate din acea notă violentă, care ne expune unor reacții temperamentale, dar care ne și eliberează de curiozități ciudate sau de certitudini care ne-au ținut mult timp în tensiune. Reacțiile emoționale pe care le avem acum îi rănesc foarte ușor chiar pe cei pe care îi îndrăgim și asupra cărora aruncăm acum o ploaie de suspiciuni. Dacă într-o astfel de ipostază individul se oprește, își va justifica acțiunea prin renunțare, considerând că adversarul nu merită suficient de multă atenție sau nu merită atât consum. Pe opoziția Venus-Saturn toate aceste informații cer să fie verificate, însă nu în folosul celui care este acuzat, ci pentru a fi identificate alte metode, mult mai eficiente. Sectorul medical este vizat în această zi, nu ca instituție, ci ca stare, ca o condiție a corpului ce trebuie respectată.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la intensitatea emoțiilor negative. Totul se poate vindeca prin înțelegere și iertare, chiar și ceea ce ni se spune că nu poate fi vindecat niciodată. Aici nu ne referim doar la corp. Repararea ființei înseamnă, uneori, a accepta că un defect al corpului trebuie să rămână așa pentru a ne ocupa de spirit.

Avem nevoie de succes. Reacțiile sunt judecate după faptele mai vechi sau după cicatricile care au fost vindecate foarte repede. Ridicolul este scos în evidență de incoerență. Viața se bazează acum pe impresii.

Mijlocul săptămânii ne vorbește despre un disconfort. Astăzi reacțiile sunt exagerate, dramatice, dar cuvintele sunt frumoase, așezate într-o ordine corectă, eficientă. Astăzi nu este despre acțiune, cât este despre participare. Ne temem ca nu cumva greșelile pe care le-am făcut în primele trei zile ale săptămânii să nu ne afecteze, ne temem de ridicol, de acțiunile dure ale celor pe care nu am reușit să-i învingem într-o confruntare, de rănile care nu s-au cicatrizat. Mulți se tem, într-un crescendo interesant, că emoțiile negative nu vor putea fi niciodată reduse, că trăiesc vremuri complicate și că ceea ce primesc de la ceilalți, ca răspuns, ca feedback, nu reprezintă altceva decât simple impresii. De teama acestui ridicol oamenii sunt dispuși să caute înlocuitori. Asta arată că momentul conține și o componentă destul de delicată, legată de incoerență sau de teama de a nu fi judecat pe nedrept. De altfel, toată săptămâna poartă această amprentă. Dezamăgirile acestei zile sunt marcate de grija că nu vom fi niciodată iubiți sau nu vom fi iubiți de persoana de la care avem anumite așteptări. Această tensiune marchează ecuația astrală a momentului.
Prin urmare, 8 iulie este o zi marcată de nevoia de vindecare. Multe ies acum la suprafață, iar dintre acestea o parte sunt neplăcute, dureroase sau periculoase. Avem nevoie să înțelegem că facem parte dintr-un program bun, că acest proces de vindecare înseamnă înainte de toate conștientizarea durerii ce vine din zona bolnavă ce trebuie judecată. Este adevărat, cu puțin efort, putem face mai multe pentru noi, dar nu atunci când suntem incoerenți, nu atunci când încercăm să unim evenimente care nu au legătură, sensuri care nu au nimic în comun. Dacă nu ținem cont de acest lucru, la fel cum am văzut și în celelalte zile ale săptămânii, vom răni, chiar dacă nu aceasta este intenția, din dorința de a ne proteja mai mult, de a argumenta mai bine ceea ce alegem sau ceea ce facem.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne baza pe schema faptelor vechi. Dacă suntem atenți la mesajele pe care le primim din jur înțelegem cât de multă durere au oamenii care vor să ne convingă că au dreptate, că sunt mai puternici, că merită mai mult.

Drama și suferința personală sunt elemente care explică anumite înclinații psihologice. Avem nevoie de mister, de esoterism, de ceea ce nu poate fi explorat prin instrumente comune. Suntem buni pentru că există un preț pentru așa ceva.

9 iulie este o zi de mister. Astăzi oamenii se ascund sau asta este intenția lor, asta urmăresc, aceasta a fost și dorință mai veche de a explora ceva care nu este accesibil oricui. În egală măsură, este și o zi de atenție, însă această atenție este îndreptată către defecte. Ceea ce a fost ridicol în primele patru zile ale săptămânii se transformă acum într-un fel de direcție. Această direcție s-ar putea să reprezinte, ca și în zilele anterioare, o forță personală care să ne scoată din problemă. Ea poate fi și incoerentă și, în cazul acesta, avem de-a face cu continuarea ridicolului. Curiozitățile momentului ne ajută însă să ascundem anumite defecte, ceea ce va face ca ziua de 9 iulie să fie mult mai plăcută decât celelalte sau acum să ne simțim mai bine decât ne-am simțit în primele patru zile ale săptămânii. Este, de altfel, și ultima zi din actualul ciclu lunar, ceea ce arată că o anumită problemă, legată de administrarea unui fond, de gestionare a unui patrimoniu personal, se oprește. De aceea, spre seară, tensiunea care s-a concretizat în fiecare zi a săptămânii prin ceva particular se transformă acum într-un fel de sevraj. Simțim că ne lipsește ceva și reacționăm și cu corpul, și cu structura emoțională, și cu structura mentală. Acest sevraj ne oferă, tot spre seară, din cauza sextilului Lună-Uranus, un fel de duplicitate. Ne simțim protejați că atmosfera s-a mai relaxat și nu mai suntem vulnerabili, dar ne simțim și neîmpliniți sau goi din punct de vedere sufletește pentru că nu am reușit să obținem în primele patru zile ale săptămânii ceea ce avem nevoie sau ne-am dorit.
Prin urmare, momentul de față ne ajută să explorăm natura psiho-comportamentală care nu ne oferă soluții de durată, dar ne poate oferi un anumit confort de moment. Totul este superficial, ceea ce este dureros este și ascuns, ceea ce se vede la prima vedere este și ocolit, explicat în termeni frumoși, fiecare participant la acest episod considerând că este mai prudent să procedezi în felul acesta. De aceea momentul acesta poate fi privit și ca unul de epuizare sau, cel puțin, așa va fi explicat. Nu este o zi când să luăm decizii importante, ci doar să ne bucurăm de confortul de moment, de observațiile pe care le realizăm în momentul acesta, de ceea ce descoperim fără a ne face planuri de viitor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne mulțumi cu puținul frumos pe care îl primim. Ceea ce este frumos poate fi înmulțit dacă nu îl uităm. Pe ceea ce ni se întâmplă acum nu este indicat să ne facem planuri de viitor, dar șablonul frumos al acestui confort poate fi la un moment dat un reper.

Revenirea la normalitate se face prin renunțarea la lux sau la ceea ce excită simțurile sau instinctele. Putem pentru că ne-am mobilizat. Atenția depinde foarte mult de capacitatea de adaptare. Este nevoie de suplețe. Deciziile grave sunt cele care ne ajută să devenim autonomi.

10 iulie este o zi de acțiune, una dinamică ce ar trebui să ne întoarcă spre o formă de normalitate care implică renunțarea la acțiuni dure, la dorința de răzbunare, la teama de constrângere. Astăzi înțelegem că putem dacă ne mobilizăm, dacă nu ne pierdem atenția și dacă nu alegem să ne impunem prin ton sau prin gesturi categorice. Nu este o zi de acțiune, ci o zi în care ne facem planuri frumoase, bune sau constructive. Multe depinde astăzi de capacitatea de adaptare, de suplețea în gândire, de îndrăzneala de a renunța la ceea ce a fost tulburător de la începutul săptămânii și până acum. Începutul acesta este unul frumos, dar nu ne protejează de efort, de muncă. Revenirea la normalitate înseamnă a ne întoarce la interesul pe care îl avem față de evoluție, față de a ne cultiva anumite capacități creatoare, față de a înțelege că pierderile sunt de fapt decizii ascunse legate de anumite renunțări pe care le-am considerat cândva foarte utile. A ne preocupa acum de acele renunțări înseamnă un studiu interesant pe care îl facem asupra propriei ființe. Ca evenimente sociale, ziua ne aduce preocupări față de ceea ce este greșit în jur, față de acțiunile dure, violente, față de ceea ce strica viețile celorlalți. Dacă persoanelor obișnuite lucrul acesta le provoacă o mare satisfacție, celor profunzi și înțelepți atracție către această zonă înseamnă o invitație la atenție suplimentară. Această atenție suplimentară înseamnă și simplificarea unor decizii. Unii iau decizii legate de alimentație, alții despre relații, iar alții despre trăirile spirituale.
Prin urmare, 10 iulie înseamnă revenirea la o formă de normalitate care ne ajută să înțelegem că aspectul dominant al vieții nu este și cel pe care ar trebui să-mi preferăm de fiecare dată. Ceea ce dorim sau doream ne poate scăpat printre degete. Ceea ce ne domină nu ne poate avea. Curajul de a gândi frumos, de a fi atenți și de a nu răspunde la orice provocare este o atitudine matură și constructivă care ne va ajuta foarte mult în următoarele patru săptămâni. În egală măsură, această atitudine ne arată că facem parte dintr-un program foarte bun, unul excelent care ne poate îmbunătăți manierele, tempera pasiunile și optimiza starea de spirit.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la ceea ce ne incită. Începutul întotdeauna ne lasă impresia că putem face orice. Să nu uităm de măsură!

Teamă de progres, de perfecțiune, de mai bine. Dezordinea înseamnă a acuza pe cineva de reacții complicate, de sfidare, de abuzuri. Călătoria spre trecut înseamnă a rupe o înțelegere. Senzualitatea poate însemna și decădere. Perseverența aduce la consum nervos, la ostilitate.

Ultima zi a săptămânii ne pune la încercare cu o problemă legată de evoluție, de progres sau de perfecțiune. În seara acestei zile Mercur își va definitiva tranzitul sau prin zodia Gemeni și va intra pe Rac, zodia pe care o va parcurge în câteva săptămâni, adică aproape 28 iulie. Din fericire, este un tranzit obișnuit, ca durată, ceea ce înseamnă că vom intra în contact cu mesajul care vine din relația cu zodia, nu și cu cel venit din viteza de deplasare. Următorul tranzit prin zodia Leu va fi foarte rapid și acolo vom vorbi despre alte conotații. Acesta pare să fie ultimul moment când vorbim despre potențial, despre curajul de a transmite un mesaj, de a îndrăznit să mergem mai departe deși, după cum am văzut că sunt recomandările, chiar și în acest context este indicat să o facem cu prudență. Dacă de săptămâna viitoare devenim încărcați de responsabilități emoționale, acum dorim să sintetizăm tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei săptămâni, dorim să ne facem planuri de călătorie, dorim să ne bucurăm mai mult de acele aspecte ale vieții care ne-au lipsit în ultima vreme. Din nefericire, aspectele îndrăznețe ale vieții nu vor avea o prea mare forță, chiar dacă există intenție. Adică vom fi puțin incoerenți pentru că Luna nu poate acum media tendința Nodurilor, iar prezența ei pe zodia Leu nu ne ajută să înțelegem, ci doar să simțim. Cu Mercur pe ultimul grad al zodiei Gemeni și cu Luna pe zodia Leu această invitație la a simți poate deveni complicată. De teama de a nu fi descoperiți oamenii se mint între ei, rup înțelegeri pentru a fi siguri pe mesajul pe care doresc să-l transmită sau pe atitudinea socială, prea senzuali pentru a obține ușor ceea ce-și doresc. În cuvinte mai simple, avem intenții bune, dar acestea sunt compromise de o anumită dezordine psiho-emoțională.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne pune în fața unor provocări foarte interesante. Avem tot ce ne trebuie pentru a fi fericiți, mulțumiți sau pentru a redobândi starea de confort, însă ne pierdem în tot felul de gânduri, unele dintre ele marcate de ambiții prea mari, de intenția de a fi perfecți, pentru că suntem la început de ciclu lunar și de fiecare dată, în astfel de situații, oamenii cred că pot să facă mai mult decât sunt în stare. Faptul că Mercur trece pe ultimul grad al zodiei Gemeni arată și că există o intenție de a compromite, de a perverti, de a inversa sau de a complica prin mesaj, prin informație, printr-o monedă de schimb, desigur, cu o intenție bună. Această intenție nu va conta sau nu va fi percepută pentru că mult mai importantă va fi acțiunea sau rezultatul ei. Vom fi atât de orbiți de nevoia de a acționa pentru că pierdem timp sau resurse încât nu vom mai ține cont de conținut.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca totul după amintirea unor întâmplări nefericite. Și senzualitatea face parte din aceeași categorie. Binele acestei zile vine doar după ce ne redobândim liniștea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.