24 februarie – 1 martie 2020

24 februarie – 1 martie 2020 este săptămâna pericolului singurătății și a binelui pe care îl menținem prin consum, prin sacrificiu, dar care ne va fi necesar tot anul. Tensiunile acestei săptămâni sunt foarte intense și ar trebui să fim atenți ca nu cumva, din cauza lor, să ajungem să ne separăm de oameni pe care, până acum, i-am îndrăgit. Singurătatea este pedeapsa pe care această săptămână o predispune, nu doar prin trecerea lui Marte peste Coada Dragonului, din prima zi a săptămânii, ci și prin alte unghiuri pe care le-am analizat la momentul când s-au consumat. Dacă ținem cont de a doua parte a devizei săptămânii înțelegem că acest interval ne solicită, ne invită să consumăm ceva, să pierdem, dacă este cazul, dar cu scopul de a ne menține la un nivel al normalității sau pentru a ne ridica la un nivel superior. Această săptămână este despre curaj, deci despre oameni puternici, nu despre lașitate, nu despre oamenii falși. Problemele pe care le parcurgem acum ne întăresc acea latură frumoasă a caracterului pentru a ne folosi de ea tot anul.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne gândi că elementul necesar nu este o armă împotriva celui pe care îl considerăm vinovat de ceva. Dacă suntem tentați să mergem în această zonă, să ne oprim. Puterea adevărată a acestei săptămâni vine din smerenie.

Planurile superioare sunt atinse foarte greu. Ne amintim ușor de greșeli mari. Binele ne ocolește. Popularitatea nu înseamnă și avantaj social. Raporturile cu ceilalți depind foarte mult de anumite particularități. Avem curaj, dar nu suntem susținuți. Asocierile mai vechi nu ne ajută. Suntem antrenați în cheltuieli neprevăzute. O forță puternică erodează încrederea în sine. Comportamentul emoțional este judecat după o reacție de moment.

Prima zi a săptămânii ne aduce unul dintre cele mai dificile unghiuri ale acestei săptămâni. Conjuncția lui Marte cu Coada Dragonului este un vizibil semn de pedeapsă pe care nu-l putem tempera decât printr-o atitudine smerită, prin diminuarea importanței de sine sau prin ajustarea planurilor de viitor, dar nu oricum, ci pentru diminuarea greșelilor personale, prin rectificarea acelor atitudini care până acum consumau mult din energia personală. Din fericire, anul acesta relația lui Marte cu Coada Dragonului se suprapune cu un raport bun pe care Soarele îl are cu Capul Dragonului ceea ce înseamnă că elementele pe care le corectăm rămân corectate mult timp sau vindecă o rană ce stă deschisă de luni sau chiar de ani de zile. Evident, acest succes pe care-l obținem acum are și numite particularități. Luna de pe zodia Pești ne indică o zonă abisală, un teren mișcător pe care ne deplasăm acum, o pantă alunecoasă care nu ne permite o prea mare libertate de mișcare, dar care, prin rezultatele pe care le susține, ne garantează o liniște stranie, care este atinsă chirurgical, prin suprimare, nu prin temperare. Dacă acum Luna nu ar fi fost pe zodia Pești nu s-ar fi pus problema acestui teren alunecos, ci am fi lucrat doar cu complicațiile foarte evidente. Reziduurile acestei zile devin, așadar, elemente care ne pot eroda încrederea în sine tocmai pentru că ne leagă de teama de a acționa. Astfel, chiar de azi intrăm în contact cu prima parte a devizei săptămânii, cea care ne duce spre însingurare, care ne convinge că unele direcții nu mai sunt utile, că s-au încheiat, că până aici le-a fost.
Trecerea lui Marte peste Coada Dragonului, ca semn de pedeapsă, răscolește această tendință de a ne retrage către o singurătate periculoasă. Aceasta ne duce către indignare și amplifică o forță pe care cu greu o mai putem stăpâni în zilele următoare. Avem parte de-a lungul acestei săptămâni și de anumite conjuncturi pozitive, dar lucrul acesta nu temperează emoțiile foarte intense care ne vor rămâne ca o amprentă puternică pentru că acum ni se pare că nu ni se face dreptate.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre planurile care se dau peste cap, chiar dacă avem potențial, o sensibilitate frumoasă sau capacitate de a rememora anumite întâmplări interesante. Există ceva care ne răscolește, o ușoară stare de nervozitate, un gând care ne dezechilibrează sau o variabilă care schimbă direcția unor stări sufletești ca și cum nu suntem pregătiți să ne bucurăm de lucrurile frumoase care se află acum în jurul nostru. Este adevărat, și prin ceea ce se întâmpla acum, dar și prin ceea ce se va întâmpla în ziua următoare, constatăm că aceste variabile reprezintă, de fapt, forța care erodează cel mai mult încrederea în sine. Nu există ceva care să vină din exterior și care să ne întoarcă, ci există un element personal care caută situații exterioare menite să producă un așa efect. Diferența aceasta este esențială. Astăzi situațiile neprevăzute ne sperie cel mai mult, ne opresc acea comunicare frumoasă pe care am avut-o în săptămânile din urmă și ne creează raporturi afective conflictuale. Acolo unde nu există motivație pentru armonie nu va exista nici fapte care să ne ducă spre armonie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca oamenii după reacțiile de moment. De asemenea, nu este indicat nici să căutăm explicații sau să mergem dincolo de ceea ce arată ceilalți, ci doar să le dăm timp pentru a se exprima corect.

Pierdem o comoară. Problemele financiare sunt discutate la scenă deschisă. Ceea ce nu putem cuprinde, nu putem atinge, nu puteam înțelege, nu ne trebuie. Evenimentele sunt judecate după comportamentul liderului care apare în momentul cel mai delicat. Autocompătimire. Omul slab se evidențiază printr-o situație care vorbește la modul general despre context, dar toți înțeleg că se referă la el.

Luna își încheie în seara acestei zile tranzitul său prin zodia Pești urmând să treacă pe zodia Berbec și, la puțin timp, Venus și Junon să-și definitiveze opoziția care este activă încă din săptămâna anterioară. Momentul de față este unul care ne îndeamnă să ne judecăm aspru, să ne acuzăm, să căutăm justificări pentru despărțire, refuz, indecizii sau incompatibilitate. Astăzi ne facem că uităm de frustrările mai vechi, că am avut pretenții de la cei din jur, că o comunicare negativă, periculoasă sau proastă ne-a dus în acest moment delicat. Luăm doar ceea ce se vede la suprafață și ne comportăm ca și cum acesta este adevărul esențial. Situația cea mai delicată pe care această zi o va evidenția este cea dată de un moment penibil când un individ, chemat să se exprime, să vorbească, să povestească despre o întâmplare pe care a parcurs și să clarifice ceva, va greși invocând doar elemente generale, doar fondul, nu va fi în stare să puncteze nimic particular. Evenimentele care se consumă acum lezează natura feminină, femeile, sensibilitatea și creativitatea. Dacă în prima parte a zilei aceste elemente distructive sunt mai puțin vizibile, spre seară ele se acutizează, creează insomnii, crize de nervi.
Prin urmare, 25 februarie ne vorbește despre patimile pe care le avem și care nu ne permit să apreciem comorile pe care le deținem. Astăzi oamenii se preocupă de problemele financiare, de cum să-și administreze patrimoniul, despre drumurile care se închid sau despre tristețile pe care le au pentru că le lipsesc motivațiile frumoase, puternice. Ne confruntăm astăzi cu o slăbiciune a văzului, a viziunii, a înțelegerii. Ceea ce păstrăm astăzi prin armonie, raportându-ne la calitățile unui lider carismatic, va fi un element care ne va ajuta tot anul. Pe moment, nu vom observa greutatea sa, dar în timp ne vom întoarce de multe ori la momentul acesta când am văzut ceea ce este puternic și ne-am dorit să ni-l însușim.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca totul după sentimentul pe care-l avem acum, după căldura pe care o simțim în momentul în care atingem. Avem nevoie să reflectăm pentru a proiecta asupra evenimentelor viitoare binele și răul pe care îl gândim acum, când avem structura zdruncinată.

Educație trecută prin filtrul unui om inflexibil. Patimă. Profitul este judecat după amplasament. Ne complăcem într-o zona inferioară. O stare de spirit ne întoarce la probleme vechi. Doare lipsa de perspicacitate. Posibilitățile sunt reduse. Ceea ce este bun nu este și eficient. Iluziile ne sperie prea mult pentru că sunt prea intense. Urechea aude, dar nu ascultă.

În noaptea de marți spre miercuri Soarele și Mercur vor împlini conjuncția pe care o formează încă de pe finalul săptămânii anterioare. Dimineață Mercur, aflat în deplasare retrogradă încă din săptămâna anterioară, va definitiva sextilul cu Marte. Vorbim pe 26 februarie despre schimbări de situație, despre o întoarcere la o educație care nu a fost bună, dar pe care acum încercăm să o impunem ca un exemplu. Vom fi astăzi mai duri, mai lipsiți de flexibilitate, mai impermeabili. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor observa pe 26 februarie că le lipsește forța necesară, că tot ceea ce vor să facă creează o durere, accentuează o traumă, simplifică în mod neplăcut ceva. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că în dimineața acestei zile Luna va trece printr-un careu cu Axa Dragonului. Acest aspect este unul care amplifică nota conflictuală și ne pune pe gânduri. În felul acesta, 26 februarie ne oferă iluzia de a fi, iluzia de a putea, iluzia de a împlini. Posibilitățile de a schimba sunt reduse tocmai pentru că retrogradarea lui Mercur aduce o eroare în tot ceea ce înseamnă acțiune. De la sentiment până la rațiune totul este răstălmăcit și astăzi avem impresia că posibilitățile de reușită sunt reduse și singura soluție este să ne retragem dintr-o conversație, dintr-o colaborare, dintr-un schimb de experiență. Pasul înapoi este greșit. Retrogradarea lui Mercur aduce această precipitare, această grabă în a trage concluzia. Dacă nu ar fi fost retrograd, Mercur pe zodia Pești ne-ar fi făcut mai atenți la ceea ce trăiesc ceilalți. Această empatie lipsește astăzi.
Prin urmare, 26 februarie aduce în centrul atenției o stare de spirit care ne întoarce la probleme mai vechi. Ceea ce trăim acum și este confuz nu vine doar pentru că ne lipsește această capacitate de a ne raporta la emoțiile celorlalți, de a empatiza, ci și pentru că nu ne-am exersat această latură. Acolo unde avem de-a face cu oameni sensibil, putem anticipa că emoțiile nu sunt percepute la intensitatea corectă sau nu sunt percepute în ansamblul lor, ci sunt selectate doar cele care sunt mai evidente, care încearcă mai mult, care sunt mai colorate. Este și aceasta o formă de superficialitate pe care o persoană profundă ar trebui să o evite. Avem acum pe cer un semn de instabilitate care vine din accentuarea zodiilor cardinale și care ne cere puțin mai multă atenție. Ceea ce am acumulat prin calm, prin disciplină să punem în practică acum. Așa cum spune proverbul “Iubește-mă când merit cel mai puțin pentru că atunci am nevoie cel mai mult!“ la fel să procedăm și acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne propune astăzi să fim calmi. Omul care este calm astăzi nu își reduce posibilitatea de a se exprima, ci își crește atenția. Prin atenția dezvoltată în asemenea momente de criză omul devine mult mai puternic decât era înainte când putea să fie atent pentru că așa era valul.

Apare o problemă cu înțelegerea. Nu tot ceea ce este clar este și ușor de cuprins. Prietenii dezamăgesc. Curajul creează probleme de adaptare. Mesajul este tradus greșit. Ne preocupăm de resurse, dar pierdem din vedere acțiunea. Situațiile noi ne sperie. Avem tot ce ne trebuie, mai puțin credibilitate.

În seara acestei zile Mercur va avea o relație foarte bună cu Axa Dragonului și, pentru că este în deplasare retrogradă, din această postură putem vorbi despre o mediere a tendinței Nodurilor, însă în raport cu Coada Dragonului. De aceea a doua parte a devizei săptămânii scoate în evidență ceva care se consumă, un sacrificiu pe care trebuie să-l facem, un pas înapoi care ne va duce către o mare realizare sau care ne va oferi o poziție ce ne va fi utilă tot anul. Această retrogradare aduce soluții pe care oamenii le obțin de regulă în situații de criză. Spuneam în observațiile inserate zilei anterioare că nu este deloc ușor de parcurs presiunea ce ne vine din accentuarea zodiilor cardinale. Există o instabilitate destul de mare, o presiune puternică pe care reușește să o depășească în mod corect doar omul care și-a exersat curajul. Situațiile pe care le parcurgem acum ne sperie, ni se par apăsătoare, complicate, rezultatul unor întâmplări pe care le-am parcurs în săptămânile anterioare și pe care nu am fost în stare să le gestionăm corect. Acum, fie avem mustrări de conștiință, fie suportăm, concret, consecințele unor greșeli. Dacă ar fi să facem o analiză rațională, la rece, constatăm că nu ne lipsește nimic, avem tot ceea ce ne trebuie, mai puțin credibilitate. În realitate, această senzație că ne lipsește credibilitatea este rezultatul unor emoții negative pe care le-am proiectat asupra celorlalți și care acum nu ne permit să vedem cu adevărat ceea ce simt ceilalți. Mercur mediază tendința Nodurilor prin Coada Dragonului, dar ne face și mult mai implicați în dramele pe care nu am reușit să le depășim. Vom fi mult mai interesați de ceea ce ni s-a întâmplat, decât de ceea ce trăim în momentul de față. Dacă nu ar fi fost retrograd, Mercur ne-ar fi făcut foarte atenți la experiențele celorlalți. De aceea, oamenii care reușesc acum să descopere în viețile celorlalți experiențe pe care nu le-au văzut în săptămânile din urmă sunt adevărații lideri care vor fi văzuți de ceilalți ca modele. Pe lângă faptul că ei au obligația de a explica în mod corect ceea ce observă, înțeleg și integrează, au și datoria de a derula acest proces de observație și în cazul celor pe care îi observă și îi iau ca modele.
Prin urmare, mijlocul săptămânii scoate în evidență adevărata problemă de acum. Vom avea sentimentul că prietenii ne dezamăgesc, că problemele nu s-au risipit și că resursele nu mai sunt cum erau altădată. Ceea ce ni se întâmplă acum scoate în evidență necesitatea de a renunța la ceva. Fie că epuizăm un subiect, prin conversație sau pur și simplu îl închidem, fie că sacrificăm ceva din ceea ce ne aparține pentru a salva o ființă sau o relație, ceea ce obținem prin genul acesta de acțiune ne va oferi ceea ce ne lipsește: ne face mai credibili, mai puternici și mai buni. Avem nevoie să înțelegem că nu tot ceea ce este clar este și ușor de cuprins, nu tot ceea ce ne trebuie ne este și util. Conjuncturile astrale de acum aduc multă tensiune pentru că sunt multe unghiuri negative care se împlinesc, iar conjuncția Lună-Venus, tocmai pentru că se împlinește pe zodia Berbec, nu face decât să amplifice intensitatea acestor situații complicate, nu le rezolva, nu ne oferă soluții raționale, nu ajută cu nimic.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu visa că adevărul este ușor de recunoscut doar pentru că are o formulare clară sau doar pentru că ni se pare nouă că formularea este cea mai clară. Există multe confuzii astăzi și tocmai de aceea deciziile importante ar trebui puțin amânate.

Fericirea vine din muncă. Acțiunile sunt copii frumoși care ne fac viața minunată. Revenire la o normalitate plăcută. Relațiile restrictive rup un contract. Separările brutale nu ne mai sperie. Avem mai multă încredere și mai multă putere. Experiențele sunt înțelese cu ușurință, dar ne și duc către întâmplări care ne provoacă o anumită revoltă, o furie.

În dimineața acestei zile Luna își va încheia tranzitul său prin zodia Berbec și va trece pe Taur. Știm că prima parte a tranzitului Lunii pe zodia Taur, pentru că acolo se află de ceva vreme Uranus, nu este plăcut. Această ipostază aduce tensiuni pe ideea de patrimoniu, pe visele pe care ni le facem despre o viață armonioasă, minunată, frumoasă și care nu vor fi niciodată împlinite așa cum le gândim acum. Pentru unii, 28 februarie va fi o zi de sobrietate când se desprind brusc de o colaborare, când aleg prin decizii categorice să se impună, să se facă remarcați. Momentul acesta este unul de încredere, ci unul de atenție. Revolta nu ne ajută să rezolvăm probleme, ci ni le amplifică. Separările bruște nu sunt cele mai bune soluții, ci dovezi de slăbiciune. Cele mai ciudate reacții ale acestei zile vor fi împotriva rutinei. Totul ni se va părea obositor dacă se repetă, chiar dacă repetările sunt reduse numeric. Zona aceasta ne distruge încrederea în dialog, în subiectul pe care îl abordăm, în persoana cu care ne aflăm în momentul respectiv în conversație. Cu toate acestea, ar trebui să fim foarte atenți la ceea ce oferim celorlalți. Ziua anterioară a scos în evidență modelul liderului, tocmai de aceea exemplul pe care îl oferim acum nu trebuie să fie unul care să ducă spre zona aceasta, a liderului pentru că va fi preluată greșeala. Ceea ce ni se întâmplă acum ar trebui să fie simplu, delicat, profund orientat către ceea ce nu este periculos. Din nefericire, acest prim sector de tranzit al Lunii prin zodia Taur este de fiecare dată unul foarte delicat care creează confuzii care duc la conflicte gratuite.
Prin urmare, 28 februarie scoate în evidență acea latură a vieții pe care am lăsat-o la voia întâmplării, dar pe care am încercat să o corectăm doar atunci când discutăm despre problemele celorlalți, nu despre problemele personale. Ceea ce ni se întâmplă acum este grav, dar este și un semn de putere pe care avem ocazia să îl gestionăm fără revoltă. Altădată am rezolvat o problemă similară prin furie, prin revoltă, dar acum este nevoie de o altă abordare. Pentru a face lucrul acesta avem nevoie să ne apropiem de modele frumoase, de candoare, de oameni curați la suflet, de copii. Ceea ce este frumos creează o conexiune către puterile subtile care intensifică frumosul.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi serioși cu deciziile pe care le luăm. Ceea ce ascundem în spatele revoltei este o frustrare care nu ne face cinste.

Disconfort emoțional. Gândurile sunt înțelese ca o plată întârziată. Există multă confuzie care nu va fi niciodată răsplătită. Rigoare. Exces de atitudine. Structurile noi ne pun în dificultate. O problemă de rutină se transformă într-o problemă de dragoste. Judecata nu folosește un limbaj cunoscut. Pericol de scandal. Răstălmăcirea deschide o luptă despre care am crezut că a fost închisă pentru totdeauna. Duritatea, sufocarea și aspectul conservator rup din fericire.

Gândurile astăzi sunt răvășite. Încercăm să ne exprimăm, să spunem ceea ce simțim, dar mesajul este interpretat greșit, conținutul său este evaluat ca și cum ar fi o ofensă adusă partenerului de dialog. Unghiurile acestei zile sunt frumoase, aspectele astrale nu susțin această tensiune, însă retrogradarea lui Mercur face ca toate aceste mesaje în fie interpretate de o asemenea manieră. Astfel, vorbim de mari dezamăgiri pe care le vom parcurge acum, chiar dacă Mercur și Uranus, planete care au multe în comun, se află, tehnic vorbind, într-o dispunere foarte bună. Există pe 29 februarie o problemă de limbaj, de atitudine, dar și un pericol ca de la această interpretare negativă să se ajungă la un scandal. De aceea nu ar trebui să mergem către această zonă, nu ar trebui să aducem disconfortul emoțional din activitatea nocturnă în timpul zilei. Este adevărat, pentru că acest disconfort emoțional vine din relația negativă Venus-Pluton el este regăsit și în alte conjuncturi astrale ale săptămânii, dar momentul zilei cere o altă rigoare, cere o altă disciplină. Cine alege să rezolve problemele prin duritate nu face decât să deschidă o poartă a conflictului pe care o va închide foarte greu.
Un alt element important al acestei zile este cel legat de deschiderea către luptă. Ceea ce nu înțelegem la noi înșine, ceea ce nu vrem să conectăm la noi înșine vom fi dispuși să conectăm la alții. Rezistența pe care noi o avem față de acest factor de transformare o va avea și partenerul de dialog. De aici și conflictul. Asta arată că toate aceste reguli apăsătoare, toate aceste zone delicate pe care le justificăm prin refuzul rutinei creează conflicte de durată. Acolo unde există bun simț, va exista și tendința de a bate în retragere, iar această tendință nu înseamnă înfrângere.
Prin urmare, ultima zi a lunii februarie ne aduce un disconfort emoțional foarte mare. Ceea ce acum consideram ca fiind neplăcere va fi justificat prin rigoare, cea care va fi legată de o problemă fictivă. Cândva a existat un exces de autoritate, un exces de atitudine, de putere care acum se transformă în dramă. Ceea ce explicăm este nu legat de o problemă reală, ci de ceea ce s-a întâmplat cândva. Soluțiile vin foarte simplu. Este suficient să fim în afara rigorilor de altădată pentru ca rezolvările să fie ușor de văzut. Orice formă de luptă, de revoltă, arată că frustrările care s-au activat în timpul nopții, când careul Venus-Pluton s-a definitivat, ne dictează soluțiile. Soluțiile dictate prin aceste frustrări ne duc, după cum ne spune și prima parte a devizei săptămânii, către singurătate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu răstălmăci mesajului apropiat. Dacă facem lucrul acesta să nu rănim. Dacă rănim un apropiat deși am putea să nu facem lucrul acesta deschidem poarta ca și el să facă același lucru. Așa ajungem la un conflict deschis, chiar dacă nu intenționăm lucrul acesta.

Seriozitatea este apreciată. Cuvintele sunt importante, dar nu urgent. Elevare. Educație prin schimb de experiență. Seriozitatea devine un element care trebuie evaluat periodic. Suntem aproape de o mare realizare, dar mai multe discutăm despre ea. Inventivitate. Suntem atrași de latura artistică a vieții.

Luna își încheie astăzi tranzitul ei prin zodia Taur, nu înainte de a împlinit trei unghiuri frumoase cu Jupiter, Pluton și, respectiv, Saturn. Acesta este un moment de analiză, care poate deveni unul de mare valoare pe care să îl transformăm, în timp, într-un adevărat reper de seriozitate. Ceea ce spunem astăzi rămâne, ceea ce cântărim va fi apreciat ca o mare realizare, ca un punct de referință pentru cei cu care interacționăm. Astăzi ne stabilim anumite priorități, cele pe care vom urmări să le discutăm de-a lungul lunii martie pentru a le transforma în inventivitate, în creativitate. Există un element frumos care se consumă în această zi și care ne duce către sensibilitate. Finalul tranzitului Lunii prin zodia Taur este un semn de realizare pentru că gândurile ni se așază, sentimentele se sedimentează, puterile se liniștesc. Prima zi a lunii martie este una de relaxare, de atenție și de realizare. Ceea ce discutăm acum rămâne, scoate în evidență concluzii pe care le-am gândit în săptămânile din urmă, dar nu am avut curajul să le spunem, ne încurajează către ceea ce înseamnă teatru, artă, poezie, sensibilitate artistică. Din fericire, acest semn de stabilitate pe care conjunctura astrală de acum îl oferă prin relaxare și prin sedimentare este și un valoros exemplu din onestitate. În liniștea gândurilor ceea ce este frumos este la lumină, se evidențiază, este proiectată asupra celor pe care îi îndrăgim.
Prin urmare, ultima zi a acestei săptămâni este una de seriozitate când suntem tentați să folosim cuvintele pentru a ne detașa de factorii de stres pe care i-am experimentat de-a lungul acestei săptămâni, pentru a fi într-o armonie cu ceea ce apreciem sau poate cu o anumită latură a vieții. Ceea ce ni se întâmplă acum este frumos, viu, profund și ar trebui reținut și ca informație, dar și ca amprentă. Ultima zi a acestei săptămâni este una de respect față de ceea ce am apreciat în ultimele săptămâni sau față de ceea ce am apreciat de-a lungul vieții. În egală măsură, ca o consecință, este și o zi a conștientizării adevăratelor valori pe care le-am promovat până acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a căuta motive de bucurie. Bucuria ne face frumoși și ne eliberează de grijile care ne fac sa ne simțim mai importanți decât suntem.

2 thoughts on “24 februarie – 1 martie 2020

  1. Ana spune:

    Ne puteți spune când se va termina toata isteria asta cu virusul?Îmi amintesc când a-ți spus că totul este între marile puteri,dar tara noastră va fi afectată in vreun fel?Până și la mine în zona rurală vor sa creeze panică.Au pus afișe la scoli si grădinițe cu măsurile de igiena elementara,suntem informati sa nu cumparam produse”made in China”.Care este scopul?

    1. Ceea ce se întâmplă acum este o etapă. Nu este singura. Își va atinge scopul care nu este ceea ce pare – isteria și comerțul – dar care va genera o reconfigurare pe aceeastă ideea de comerț. Nu știu când se va stinge și nici nu ascund că nu știu. Etapele mici sunt absorbite de etapele mari după regulile metabolice ale etapelor mari care au particularități ce nu pot fi citite din aceste etape și care sunt anticipate doar în linii mari. Particularitățile sunt date și de ceea ce schimbă cei ce sacrifică.
      Poate produsele chinezești nici nu mai trebuie vândute direct. Marketingul acum cere (clientul e dresat) nu mai are de ce să te convingă să cumperi. Este nevoie doar de o zonă tampon care să dea produselor o altă etichetă. Nu se schimbă nimic prin: „Nu cumpărați din China!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.