23 – 29 mai 2022

23 – 29 mai 2022 este săptămâna respectului cultivat atent, a revenirii dureroase la un patrimoniu greu de administrat și a succesului mic pe care îl iubim ca pe o mare realizare. Această ultimă săptămână a lunii mai aduce un fel de sinteză a perioadei parcursă de la începutul anului și până acum tocmai pentru că avem nevoie de o sedimentare, dar și de o recunoaștere clară a meritelor, adică, în cuvinte mai simple, să știm unde stăm, cum stăm și cu cine. Mercur se va întoarce pe zodia Taur prin retrogradare chiar în prima zi a acestei săptămâni și va impune reguli bizare care zăpăcesc intențiile bune, chiar și cele ale persoanelor care și-au propus să aibă în această săptămână un comportament exemplar. Va depinde mult de particularitatea zilei, dar și de unghiurile la care participă Mercur dacă această întoarcere haotică din drum ne afectează sau nu. Cert este că avem la dispoziție două instrumente absolut minunate, susținute de planetele Marte și Venus, care miercuri și, respectiv, sâmbătă vor intra fiecare pe domiciliul său. Asta arată că vin spre noi energii care temperează dezamăgirile și ne echilibrează. Important este să avem judecata potrivită pentru că universul ne pune la dispoziție tot ceea ce ne trebuie pentru a ne împlini, pentru a redobândi recunoașterea pierdută cu ceva timp în urmă sau pentru a fi apreciați pentru munca pe care am depus-o până de curând. Asta înseamnă să descoperim respectul cultivat atent până acum, dar nu pentru că cineva ni-l povestește dintr-un roman în care au fost înlocuite doar numele reale ale personajelor, ci pentru că redobândirea unui avantaj pe care l-am avut în trecut implică și a ne întoarce la responsabilitățile de atunci sau chiar la anumite probleme pe care le-am lăsat în părăsire la momentul acela. Cu toate că avantajele sunt de o importanță covârșitoare pentru ceea ce va veni spre noi în următoarele luni, succesul pe care îl obținem în această săptămână nu este atât de mare precum îl vedem, dar ne vom comporta ca și cum jucăria primită este o importantă comoară a omenirii. Toate acestea ne oferă curaj și determinare pentru a redobândi statutul de altădată, tocmai pentru că nu am uitat de beneficiile pe care le aveam cândva. Impactul planetei Mercur prin retrogradarea sa îi va face pe unii să-și petreacă această săptămână plângându-și de milă, insistând asupra poveștilor dramatice pe care le-au parcurs de-a lungul vieții pentru a părea victime perfecte. Fiind prea ocupați cu aceste povești nu vor mai avea timp să acționeze în consecință și vor pierde un moment magic din care s-ar putea alege cu acele schimbări care ar putea transforma dramele trecutului în simple amintiri. Așa cum vom vedea din observațiile inserate celor șapte zile, săptămâna în curs nu se referă doar la dezvoltarea psihoemoțională, ci și la obținerea unor avantaje de factură materială. Ea nu ne vorbește doar despre suflet, ci și despre materie, nu doar despre emoții, iubire, transformare, ci și despre bani și plăceri materiale.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu uita că parcurgem un interval care ne îndeamnă spre acțiuni concrete. Acolo unde lipsește acțiunea concretă va lipsi și avantajul concret.

Riscurile sunt calculate mult mai bine. Aventură pornind de la un subiect lipsit de importanță. Valorile personale sunt în criză. Apar răsturnări de situație. În mintea celui interesat de faimă, categoriile sociale se amestecă. Se evită o confruntare directă. Avantajele materiale sunt principalele ținte.

Încă de dimineață se produce, prin trecerea planetei Mercur pe zodia Taur, unul dintre cele mai importante evenimente ale săptămânii. Predispozițiile astrale ale momentului fac referire însă la risc, la calcule greșite, la teamă că miza este mai curând o mișcare a valorilor sau pur și simplu o aventură, nu o realizare în sine. Evenimentul indicat de întoarcerea planetei Mercur prin retrogradare pe zodia Taur este susținut astral de alte două evenimente care se produc în prima parte a zilei: sextilele Marte-Pluton și Soare-Jupiter. Totul se petrece în mintea proprie ca un calcul, ca o analiză ca și cum de aici pornesc cele mai mari realizări, fără să ne gândim că mai este nevoie și de puțină acțiune practică, adică să ne implicăm la modul foarte concret în mișcarea propriu-zisă a valorilor. În felul acesta, vorbim de un 23 mai de nevoia de muncă, singura care ne scoate dintr-o criză și care ne aduce respectul pe care l-am pierdut în săptămânile din urmă. Dacă această muncă nu este realizată corect, putem vorbi și despre acțiuni precipitate sau chiar de accidente ce au la bază o ambiție nemăsurată sau tendința de a scurta traseul. Întoarcerea planetei Mercur pe zodia Taur este însă un element care produce răsturnări de situație și care îi sperie pe mulți chiar cu această muncă. Acțiunile concret sunt, de la sine putere, evitate tocmai pentru că par să fie ținta răutăților celorlalți. Munca este criticată în mod nejustificat ca și cum am devenit dintr-odată personaje negative într-un film de acțiune. Intențiile vor fi răsturnate, iar neînțelegerile raportate la ceea ce este mai complicat, mai dăunător sau mai dureros pentru cel în cauză. Impulsivitatea, că despre aceasta este vorba, ne trezește la un fel de realitate de care am fugit în săptămânile din urmă și pe care o vom trăi până la începutul lunii iunie, când Mercur își va reveni la mersul direct. Pentru că la momentul acela Mercur va fi pe zodia Taur, avertismentele pe care le primim de acum și până atunci pun în discuția această problemă de adaptare, de judecată pentru că am ajuns prea târziu la destinație sau nu am ajuns unde ne-am propus, unde am promis. Din fericire, acest element astral în comparație cu cele două sextile ne oferă un pic de blândețe, de înțelegere, de atenție. Așadar, este important să gândim soluția și să depunem toate eforturile de care suntem în stare pentru a o pune în aplicare, pentru că avantajele reale și durabile de aici vin. Indiferent că unii vor numi aceasta abnegație-curaj-îndrăzneală sau justiție-inteligență-expresivitate, acolo unde există muncă vor exista și rezultate pe măsură.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre cât de atenți suntem cu calculele pe care este necesar să le facem în această perioadă. Astăzi dovedim cât de realiști suntem, dar și dacă avem bune intenții față de cei cu care colaborăm, pe care îi avem în subordinea sau de la care așteptăm un rezultat concret. Teama că eșecul ne pândește ține tot de această deplasare înapoi, împotriva nevoii proprii, împotriva firescului, împotriva mersului corect al lucrurilor. Este clar că în momentul de față subliniază o criză a valorilor personale care cer o adaptare corectă la realitate. Cu cât ne depărtăm mai mult de sensul real al lucrurilor, de ceea ce până acum ne-a fost clar, cu atât mai adâncă va fi suferința de acum și până la începutul lunii iunie, când Mercur își va reveni din mersul retrograd. La momentul acela el se va afla tot pe zodia Taur, iar asta înseamnă că de acum și până atunci va fi nevoie de aproximativ o lună până când această planetă se va întoarce pe domiciliul său, adică pe zodia Gemeni, până când gândurile să intre pe un făgaș normal. Până atunci este nevoie de educație, de raportare la marile exemple de viață, de ascultare atentă, chiar de supunere față de recomandările ce ne vin din partea celor care au avut și au în continuare un rol important în formarea pe care o trăim în momentul de față. În felul acesta, dovedim curaj și numai așa se face dreptate. Toate celelalte sunt ipostaze de moment, întâmplări de o clipă sau situații care hrănesc doar starea de confort.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu urmări faima în detrimentul perceperii realității. Cea mai mare pierdere din această perioadă este cea a gândurilor de echilibru, a minții.

Revenire la emoții complicate. Calitatea de intermediar este evidențiată. Putem să împlinim o schimbare majoră dacă ne folosim puterea de persuasiune și dacă avem convingerea că reușim. Efortul depus este analizat doar din punct de vedere personal. Frumusețea și profitul sunt amestecate. Sintezele nu fac decât să confirme încrederea sau dezamăgirea în ceva.

Luna parcurge astăzi ultimul sector de tranzit prin zodia Pești, iar Mercur, abia revenit pe zodia Taur, va împlini primul său aspect din noua poziție, un sextil cu Marte. Ceea ce ni se întâmplă astăzi seamănă cumva cu o revenire la normalitate sau la emoțiile complicate dacă acestea au fost normalitatea săptămânilor anterioare. Calitatea de intermediar, cea care definește ziua de 24 mai, este susținută în special de sextilul Venus-Saturn. Abia astăzi intrăm în rezonanță cu deviza săptămânii, cea care ne vorbește despre revenirea dureroasă la un patrimoniu greu de administrat. Pe zodia Pești, Luna ne vorbește despre frumusețea ascunsă, despre lucrurile care nu ne sunt accesibile foarte ușor sau despre situațiile complicate pe care le înțelegem doar dacă avem viziunea de ansamblu. Pentru unii, această viziune de ansamblu a fost mult timp o situație de rezervă la care au apelat de fiecare dată când au depus efort, când au muncit mai mult sau când au făcut impresie bună cu orice preț. Este și cazul momentului de față tocmai pentru că două planete individuale se află pe ultimul grad al zodiilor tranzitate (anaretic): Mercur pe zodia Taur prin retrogradare, Marte pe zodia Pești. Elementele individuale cu care lucrăm acum sunt în criză. Pentru a alege foarte bine avem nevoie de ajutor sau de mai multă convingere decât am dovedit până de curând. Am văzut din ecuația astrală a zile anterioare că această perioadă ne îndeamnă să muncim mai mult, să fim mai atenți la ceea ce împărțim cu ceilalți sau ce suntem dispuși să facem pentru anumite avantaje. O parte din mesajele care au venit spre noi în ziua anterioară se conturează astăzi ca întâmplări de sine stătătoare. De aceea astăzi primim în continuare confirmarea că dezamăgirile sunt reale și din aceeași cauză avem nevoie să fim consecvenți în planul pe care l-am stabilit sau în efortul care ne este cerut. Unii vor face astăzi risipă tocmai pentru că vor să ascundă intenția negativă dublată acum de cele două planete individuale care ne pun în dificultate. Cu toate că mâine lucrurile vor fi îmbunătățite, ceea ce stricăm astăzi ne va îndemna ca până la sfârșitul săptămânii să ne organizăm propria viață, să depășim o limită a rezistenței sau să nu mai credem că de fiecare dată când trebuie să muncim suntem obligatoriu și surmenați. De aceea, trecerea lunii pe ultimul sector de tranzit prin zodia Pești ni se va părea un îndemn la a căuta acea frumusețe pe care am ținut o ascunsă. Luna pe această zodie nu predispune la modul general nimic din ceea ce ține de această latură a vieții, dar acum, prin comparație, vom ajunge să credem că suntem niște privilegiați ai sorții dacă durerea personală se dozează de la sine sau nu vom ajunge să pățim necazuri și mai mari decât cele pe care le traversăm în momentul acesta. În consecință, vom vedea răul cel mai mic drept un mare avantaj, un mare bine.
Prin urmare, 24 mai ne vorbește despre atenție, despre frumusețea pe care o putem selecta din ceea ce ni se întâmplă, despre luciditatea atât de necesară în situațiile complicate, apăsătoare când ni se pare că suntem tratați cu indiferență sau cu lipsă de respect. Astăzi avem impresia că în jurul nostru există prea multă invidie, prea multă răutate, că orice am face, impresiile din jur desființează frumosul și binele personal ca și cum suntem într-o cursă a vieții din care scapă cine poate. Mulți vor avea impresia că astăzi vor fi salvați de evenimentele de mare anvergură pentru că vor fi absorbiți de acestea și nemulțumirile personale se vor pierde printre nemulțumirile altora sau greutățile personale se vor amesteca prea ușor și rapid cu greutățile altora în așa fel încât direcția pe care mergem să nu mai fie haotică și să obținem măcar un avantaj mic. Oricât de mult sperăm că lucrurile se rezolvă în felul acesta ideea de ilegalitate, iresponsabilitate sau indecență ne sperie atât de mult încât vom fi pe punctul de a întârzia un proiect personal important tocmai pentru că acordăm o mai mare atenție acelui element urât care reușește să ne capteze întregul spectru al percepțiilor doar pentru că ne sperie mai tare. Luna reușește astăzi să medieze tendința Nodurilor ceea ce este bine pentru cămin, pentru o răsplată neașteptată, nesperată pe care unii aleg să o facă tocmai pentru a-și cumpăra un loc în rai. Avem nevoie să rezistăm în fața tentațiilor, dar și în fața durerilor pentru că realitatea este foarte evidentă, iar ceea ce nu este evident este închipuit și alimentat de frică.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a căuta liniștea. Cel care găsește liniștea, găsește comoara cea mai de preț a acestei perioade.

Curaj în a forța un avantaj. Înainte de toate, colaborările combat ceea ce trebuia rezolvat cu mult timp în urmă. Domeniile de colaborare se schimbă. Participăm la o transformare pe care o analizăm doar din punct de vedere emoțional. Refuz în a respecta o înțelegere. Dezamăgirile ne reformează convingerile.

În noaptea de marți spre miercuri, Marte va trece pe zodia Berbec unde va sta până pe 5 iulie. Schemă astrală pe care o vom experimenta în această zi face trimitere la inițiativă, la curaj, dar și la o determinare ce ne ajută să ne schimbăm viziunea sau să ne schimbăm în ansamblu. Curajul pe care-l vom obține în această zi este un fel de medicament universal care încântă prin faptul că ne va ajuta să ne detașăm de contextul agresiv, dur și intransigent al perioadei pe care o parcurgem. Transformarea, cu Marte pe zodia Berbec, nu este ceva simplu de realizat cu toate că această planetă trece pe domiciliul său, semn de emancipare și eliberare de condiționări. Dacă până acum ne-am confruntat cu dificultăți în a alege, schimbările pe care le vom experimenta se vor transforma într-o eliberare de o mare presiune socială ceea ce vă atrage admirație din partea celorlalți sau ajungem în punctul în care să fim mulțumiți de noi înșine. Dacă satisfacția și eliberarea de condiționări sunt două elemente importante care definesc ecuația astrală a acestei zile, trecerea Lunii pe zodia Berbec, eveniment care se va consuma cu puțin timp înainte de cel pe care tocmai l-am indicat, aduce puțin mai multă instabilitate, dar și pierderi materiale pentru că acesta este valul schimbărilor, acesta este cadrul general al predispozițiilor astrale ale perioadei asupra căruia Luna intervine cu confirmări. Partea cea mai neplăcută a acestei conjuncturi vine din nerespectarea unei înțelegeri, dar o facem gândind că este cea mai bună alegere, că participăm la o cruciadă, că învingem pentru că avem acum toată puterea necesară pentru a împlini acest deziderat. Dacă asteroidul Chiron nu ar fi fost în continuare un astru neaspectat, ne-am fi așteptat ca direcțiile să fie bazate pe un potențial moral sau chiar spiritual. Așa, totul va fi animat acum de dragul ambiției de a avea, de a fi recunoscut ca o mare personalitate a grupului de apartenență, ca un exemplu. Și percepțiile se modifică pentru că dinamismul pe care îl resimțim acum ne face să credem că suntem corecți și spunem doar adevărul, că mesajele pe care le gândim și dorim să le transmitem nu au de ce să fie puse la îndoială pentru că exprimă tot ceea ce este mai bun și mai puternic din viața proprie. Așa după cum se poate constata, lucrurile acum sunt ușor confuze pentru că retrogradarea lui Mercur nu ne permite să lucrăm cu informații adevărate, ci doar ne lasă această impresie tocmai pentru a motiva acțiuni pe care altădată le-am refuzat pentru că ne-a fost teamă. Acum teama este învinsă, iar principalul motor al acestei încrederi este chiar convingerea că deținem adevărul și că aprecierile care ne vin din partea celorlalți doar la lucrul acesta se referă.
Prin urmare, 25 mai ne vorbește despre avantajele pe care le putem obține dacă dăm frâu liber imaginației, curajului, expresivității. Astăzi ne lipsește obiectivitatea, dar nici nu ne trebuie atât de multă obiectivitate pentru că ținta principală a evenimentelor pe care le parcurgem este aceea de a folosi cât mai multă putere pentru a depăși o limită personală, pentru a reîntoarce la încrederea pe care o aveam cândva, poate chiar la începuturile preocupărilor ce ne sunt încercate acum. Pentru mulți, va fi și o zi marcată de severitatea când evenimentele ne spun că am ales deja în cunoștință de cauză o cale bună, corectă și adevărată, în timp ce, în realitate, nu facem decât să ne luptăm cu noi înșine pentru a ne demonstra că nu ne-am pierdut îndemânarea, priceperea sau recunoașterea socială. Trecerea Lunii pe acest semn și, implicit, sextilul pe care îl realizează cu Soarele de pe zodia Gemeni arată că prieteniile din exterior sunt întruchiparea unei iluzii. Văzând că reușim într-o direcție în care nu am mai acționat de mult timp, credem că și recunoașterea care ne vine se va baza pe acest lucru, că de la sine marele avantaj este cel dat de popularitate ca și cum am trăit într-o societate care, deși până acum ne-a arătat contrariul, dintr-odată recunoaște în mod obiectiv meritele individuale și îl promovează pe cel care le obține. Dinamismul acesta creează anumite disonanțe ce se vor stinge ușor începând cu după amiaza zilei de sâmbătă, după ce Venus va trece pe zodia Taur. Până atunci, vom munci pentru a acumula sau pentru a demonstra producând importante deschideri sociale de care ne vom bucura cel puțin până la începutul lunii iulie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera un mare avantaj doar ceea ce este acum propice. Gândurile de gelozie învinse acum vor primi un avantaj minim, tocmai pentru că etalonul victoriei este unul vechi, iar lupta din prezent este dusă doar pentru a-l îndeplini. Cu toate acestea, mult mai important este să acționăm, chiar dacă realitatea se va dovedi a fi diferită de cea în care credem. Acumulările obținute prin mobilizare vor fi necesare demersurilor viitoare.

Puterea de analiză ne duce spre progres. Căutăm soluții miraculoase. Este nevoie de stăpânire de sine. Superioritate dovedită prin renunțare. Prea multă mândrie. Ambiția este prezentată ca o abilitate aparte, ca un talent. Lipsă de măsură. Este nevoie de reparare a trecutului sau de împăcare cu un adversar mai vechi.

În noaptea de miercuri spre joi se va definitiva trigonul dintre Mercur și Pluton, ambele planete aflate în deplasare retrogradă. Pe 26 mai vorbim despre o analiză a situațiilor pe care le avem la îndemână pentru a face o modificare importantă în grupul de apartenență sau în cadru personal, cel în care ne ducem traiul de zi cu zi. Pentru că protagonistele acestui aspect sunt retrograde vorbim despre o inversiune care produce un efect pozitiv prin sincronizare. Renunțarea la un element personal care ar fi constituit un motiv de abținere, de teamă, supraapreciere sau de indiferență primește din partea comunității un răspuns similar. De aceea vorbim despre progres, schimbare constructivă, benefică, cu toate că, deocamdată, nu poate fi vorba de mulțumire. Starea de confort se va modifica puțin, însă doar dimineață, când Luna va trece prin conjuncția cu Chiron. Plăcerile vinovate sunt acum un fel de refugiu care distrage atenția partenerului de dialog de la limbajul greșit, de la ideile antisociale sau de la eforturile inutile. Ceea ce este frumos și plăcut, deopotrivă, vine din faptul că decidem să fim mai curajoși și să lucrăm cu elementele concentrate ale perioadei care ne ajută să reparăm ceva din trecut. Poate nu este mult ceea ce vom face acum, însă, cu siguranță, este ceea ce ne va bucura sau adevărata sursă de mulțumire. Păcatele momentului vin din faptul că se urmărește ascunderea unui sentiment de vină în spatele unei ambiții prea mari. În cuvinte mai simple, vom părea foarte responsabili pentru cei din jur pentru că am hotărât să punem ordine în viață, să ne preocupăm de ceea ce este bun, educativ și de perspectivă și care până acum nu a primit atenția cuvenită. Totul va părea un joc al deciziilor, al minții, dar, în realitate, totul este o disimulare subtilă care simulează profunzimea și inteligența practică. Din fericire, Luna nu împlinește un aspect major cu Luna neagră, ceea ce înseamnă că dacă avem în jur oameni cu bune intenții sau persoane cu care am reușit să construim de-a lungul timpului o relație onestă și de o mare încărcătură emoțională putem spune că vom fi salvați, iar încercarea de a părea foarte responsabili și profunzi să fie doar un joc.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne îndeamnă să reparăm ceva însă nu ne oferă și instrumentele potrivite. Astăzi ne facem calcule, apelăm la teorii, unele mai sofisticate decât altele pentru a ne simți bine și a ascunde ceea ce considerăm că este greșit la noi înșine. Faptele propriu-zise vor fi puse în aplicare în ziua următoare, când Venus va definitiva careul cu Pluton. La momentul acela doar Pluton va fi retrograd ceea ce înseamnă că anumite complicații sau neajunsuri personale nu vor mai fi atât de bine ascunse. Astăzi vom părea față de ceilalți foarte responsabili pentru că ne preocupă ceea ce am ignorat altădată. În realitate, nu facem decât să arătăm că în continuare suntem prizonierii obstacolelor pe care le-am creat singuri. Preocuparea în sine față de trecut seamănă cu acțiunea incompletă, abordată altădată când a produs un efect asemănător celui de acum. În cuvinte mai simple, avem nevoie astăzi să ne amintim ce sfaturi primeam pe vremuri sau să ne petrecem timpul împreună cu cei de la care avem de învățat, care ne iubesc și ne apreciază pentru ceea ce suntem în ansamblu, nu pentru ceea ce avem de oferit la schimb.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne ascunde în spatele rațiunii sterile, cea care nu ne îndeamnă la muncă, ci doar ne ține preocupați pentru a nu face ceea ce este cu adevărat important și constructiv în această perioadă. A ne izola de impactul pozitiv pe care ceilalți îl au asupra noastră înseamnă a trăi în egoismul de a le știi pe toate. Cel care merge pe calea de mijloc știe să asculte.

Binele este judecat după puterea de determinare. Se rezolvă o problemă de adaptare. Umilințe soluționate rapid, fără compromisuri. Eficiența presupune o rejudecare a standardului de viață. Suntem siguri pe ceea ce conducem, coordonăm sau echilibrăm în mod intenționat. Cuvântul rănește prea ușor. Severitate impusă prin atitudinea.

În dimineața acestei zile Venus și Pluton vor definitiva careul pe care îl au activ de ceva vreme. După ce acest unghi se definitivează, Venus va trece pe ultimul grad al zodiei Berbec urmând ca acest semn să fie părăsit, eveniment ce va avea loc în după amiaza zilei următoare. 27 mai ne aduce o formă de severitate pe care am anticipat-o în zilele anterioare, dar căreia nu i-am oferit importanța cuvenită. Acum lucrurile se precipită, apare o modificare de atitudine ca și cum ceva ne obligă, poate chiar timpul sau cineva din jur, să luăm decizii în mare viteză, să cheltuim pentru confortul personal, să ne ascundem slăbiciunea. În realitate, schema aceasta ne îndeamnă să devenim eficienți printr-un sacrificiu. Unii nu sunt pregătit să facă niciun sacrificiu, dar nu vor declara lucrul acesta, nu vor spune nimic despre intențiile pe care le au și nici despre temerile pe care le trăiesc acum cu mare implicare. Având această atitudine, sunt convinși că multe trebuie rezolvate rapid, chiar și anumite umilințe care, în ultimele zile, au avut asupra conștiinței individuale un mare impact. Acum ne propunem să fim mai liberi, mai deschiși, mai atenți la situațiile urgente pentru că asocierile pe care le avem în derulare sau cele noi pe care le vom aborda în săptămânile ce vor veni să ne tempereze și să ne întoarcă la acea intuiție practică pe care am abordat-o intens în săptămâna anterioară. Conjuncturile acestei zile îi îndeamnă pe unii să își schimbe aspectul, limbajul, atitudinea față de cei din jur și să se lase antrenați în tot felul de acțiuni care par, prin competiție, dovezi de redresare. Nu ar trebui să uităm că suntem în săptămâna revenirii dureroase la un patrimoniu greu de administrat. Chiar dacă din exterior lucrul acesta nu va fi foarte clar sau vizibil, multe vor fi făcute cu efort, iar acțiunile în care ne vom implica vor fi atât de dinamice încât ne vor depărta de echilibrul pe care îl căutăm, nu ne vor ajuta să obținem unul. Cei care până acum au dovedit că au bune intenții, vor reuși să obțină anumite avantaje fără compromisuri însă până și pentru acestea, în după amiaza acestei zile, când Venus va trece pe ultimul grad al zodiei Berbec, vor dezvolta atitudini nefirești, impulsivitate, lipsă de control care vor aduce o greutate în plus relațiilor sociale. În spatele acestor tulburări interioare stă nevoia de a redobândi o poziție mai veche, de a recâștiga privilegii pierdute pentru că alții au fost prea lacomi sau pentru că au fost deposedați de anumite drepturi. Sunt cel puțin trei săptămâni de când veghem asupra acestei situații, de când o urmărim asemenea unei feline, iar acum trecem la atac. Atacul va fi scurt și el se va continua și în prima jumătate a zilei următoare tot în reprize scurte și repetate până când Venus va trece pe zodia Taur.
Prin urmare, 27 mai ne vorbește despre posibilitățile pe care le avem încă de a ne întoarce la privilegii mai vechi, de a ne îmbunătăți condiția socială, de a ascensiona către o țintă pe care o avem definită de cel puțin trei săptămâni. Pentru unii, lucrul acesta va însemna emancipare însă oricât de multe beneficii ar avea, totul va fi realizat cu un consum intens, obositor, periculos. Întoarcerea către simplitate nu este un miracol, ci acceptarea faptului că privilegiile pe care ni le dorim vin la pachet și cu durerile de altădată pe care le-am ignorat sau pe care nu am fost în stare să le soluționăm așa cum ar fi trebuit. Desigur, nu este momentul de regret, ci unul de acțiune. Este de preferat astăzi să acționăm, chiar dacă această acțiune ne pune în dificultate sau ne consumă din resurse, decât să ne abandonăm visele, aspirațiile, speranțele adică să ne așezăm confortabil pe banca de rezervă. Dacă nu avem o anume verticalitate, o anume severitate față de acțiunile care trebuie întreprinse, nimic nou nu se produce, iar atitudinile categorice pe care ar trebui să le îndreptăm către demersurile personale pentru a le activa vor fi îndreptate împotriva noastră de către cei care vor cu orice preț să ne găsească o vină. Această severitate este indicatorul care ne spune dacă suntem sau nu pe drumul cel bun. Orice perturbație ne afectează creativitatea, bunele intenții și din această cauză va trebui să suportăm în mod gratuit anumite acuzații venite din partea celor cu care interacționăm.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne speria de schimbări. Schimbările nu înseamnă obligatoriu și a retrăi traumele trecutului, chiar dacă acestea vin la pachet cu lucrurile bune pe care vrem să le aducem în prezent de acolo.

Interes pentru supraviețuire. Valorile personale depășesc obstacolele celorlalți pentru a spori confortul personal. Ne eliberăm de o barieră periculoasă. Ne identificăm cu reușita sau cu ceea ce împlinim. Este nevoie de comunicare, atitudine echilibrată, judecată sănătoasă. Prea multe gânduri rele distrug armonia personală. Cercetarea presupune însușirea unui bun material valoros sau altceva ce poate fi convertit în bani.

Trecerea planetei Venus pe zodia Taur este cel mai important eveniment al zilei. Luna se află acum și ea în plin tranzit prin zodia Taur împlinind astăzi o conjuncție cu Uranus. Prima parte a zilei va fi dominată de un mare interes față de supraviețuire, dar și de nevoia de a fi apreciați pentru lucrurile simple pe care le facem, nu pentru cele grandioase în structura cărora suntem deja integrați de la începutul săptămânii. În plus, ziua este dominată și de subiectivitate, dar nu neapărat prin fapte, cât prin gândurile pe care le avem față de cei cu care colaborăm sau față de cei care ne ies în cale. De aici și tendința de a ne face rău singuri gândind prea mult într-o singură direcție și afectând armonia pe care am reușit să o păstrăm cu mare efort în zilele anterioare. Ceea ce vom experimenta în prima jumătate a zilei presupune eliberarea de o barieră personală, de o logică prea limitată sau de anumiți termeni care jignesc fără a intenționa așa ceva. Toate acestea se explică din punct de vedere astral prin faptul că Mercur retrograd, cu fiecare zi, se apropie din ce în ce mai mult de împlinirea careului cu Saturn de pe zodia Vărsător. În încercarea de a face ca lucrurile să pară polarizate mergem în continuare pe idei obsesive pe atitudini nesănătoase pe acțiuni prea rapide. Singurele elemente expresive ale acestei conjuncturi țin de senzațional, de nevoia de a atrage atenția sau de a întoarce măcar privirile celor care ar putea prin opiniile lor să ne ofere garanția că putem obține din nou locul pe care l-am pierdut cândva. Pe zodia Taur, Venus ne va ce sensibili la frumos însă acum avem în fața ochilor doar frumosul construit pe baza unor etaloane vechi. Așadar, avem nevoie de flexibilitate, de seriozitate și de o mare disponibilitate față de efort și muncă pentru a ne deschide către noile etaloane ale frumosului, cele care de un an de zile sunt puțin ajustate sau modificate. Aceleași etaloane ale frumosului ne îndeamnă să privim confortul ca pe un resort către bogăție și superioritate. Rigiditatea nu ne permite însă să trecem dincolo de obsesia farmecului ca și cum frumusețea trebuie neapărat să conțină și acest element.
Prin urmare, 28 mai este ziua care ne ajută să ne identificăm cu elementele puternice care ne-au marcat trecutul și care nu ne sunt date doar de anumite experiențe de viață, de casa părintească, de preocupările din perioada de formare, ci și de tensiunea pe care am gestionat-o corect la momentul respectiv. Reușitele trecutului ne-au impregnat conștiința cu un grad de satisfacție pe care dorim acum să-l reiterăm. Pierdem însă din vedere că aceste etaloane ale frumosului țin mai curând de prestigiu decât de farmec. Acolo unde farmecul înlocuiește prestigiul avem de-a face cu oameni care nu s-au maturizat încă sau care sunt suficient de tineri încât să nu aibă un bagaj diversificat la care să facă trimitere pentru a îmbogăți experiențele prezente. Acești oameni se apropie mult de materie și din aproape în aproape, până pe 23 iunie când Venus va părăsi acest semn, vor avea de parcurs anumite experiențe, la început sub forma unor recomandări sau reguli de bună purtare, cu timpul sub forma unor întâmplări neplăcute legate de distrugere sau renunțare. Și ceilalți vor avea anumite satisfacții prin însușirea unor bunuri materiale însă ajung la acestea prin cercetare, muncă, efort. Lenea va fi principalul defect sancționat, de altfel, destul de dur anul acesta, la trecerea planetei Venus prin zodia Taur.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne pierde în detalii pe care să le rezolvăm prin dobândirea unui confort material. Ceea ce este materie se întoarce în materie.

Gestionăm mai bine întâmplările neprevăzute. Sensibilitate cultivată prin prospectarea noului, integrarea într-un mediu elevat, dezvoltare personală. Reacțiile celorlalți sunt combătute imediat și eficient. Îndeplinim o sarcină care coboară o noțiune din zona abstractă spre cea a concretului. Demnitatea este dovedită de cel care are curajul să își recunoască o greșeală. Colaborările valoroase sunt necesare atunci când scade tonusul. Necesitățile sunt analizate și redefinite.

Ultima zi a săptămânii ne aduce în fața unui mare avantaj, acela de a produce o modificare importantă în grupul de apartenență care să ne permită să gestionăm mai bine ceea ce ni se întâmplă. Nu este prima dată când trecem prin așa ceva, dar de această dată avantajul despre care este vorba vine din conjuncția lui Marte cu Jupiter, aspect ce apare o dată la aproximativ doi ani (următoarea conjuncție va avea loc pe 14 august 2024 pe zodia Gemeni). Pentru că Luna se află și ea acum în plin tranzit prin zodia Taur și la un moment dat va trece și printr-o conjuncție cu Mercur vorbim despre o temperare a impulsurilor negative, o întoarcere de la abstract către concret tot pentru a susține demnitatea și a transforma această calitate umană într-un creuzet pentru un succes și mai mare bazat pe viziune, originalitate, independență. Unii numesc aceasta dezvoltare personală însă este mai mult de atât tocmai pentru că ne permite să vedem dincolo de complicațiile sociale după ce ne rezolvăm o parte din probleme sau după ce ne liniștim și învățăm să conviețuim cu ele. Vor fi și oameni care vor căuta să transforme avantajele acestea în avere. Pentru că îmbogățirea patrimoniului este o prioritate pentru ei, vor fi dispuși chiar să conspire sau să încalce anumite reguli mai mici pentru a le respecta pe cele mari, să dezamăgească anumite persoane din preajmă pentru a menține un statut și o demnitate publică remarcabile. E greu de crezut cum anume ar putea ca aceste elemente să fie puse în practică însă, dacă ne gândim că niciodată intuiția în această perioadă nu a dat greș, chiar și atunci când presiunea socială ne-a făcut să pierdem din vedere detalii importante, vom înțelege de ce ne vom comporta ca și cum a sosit momentul să trecem dincolo de riscurile violenței, dincolo de meschinăriile ei ieftine și să abordăm până și compromisurile cu atenție, curaj și densitate. Dacă Luna nu ar fi trecut prin conjuncția cu Mercur, retrogradarea acestei planete ar fi adus lipsă de scrupule sau șantaj, o întoarcere împotriva curentului în mod haotic, fără a ține cont de scop, evaluarea pierderilor, calitatea unei negocieri. Așa, vorbim de un avantaj pe care individul, cel puțin parțial, și-l creează, iar dacă este nevoie va fi dispus chiar să renunțe la anumite activități de rutină pentru a salva ansamblul unui demers, binele cel mare, schimbarea, cu rolurile sale esențiale și dezvoltarea forței personale, cu implicațiile sale karmice speciale.
Prin urmare, finalul săptămânii ne vorbește despre avantajele care nu pot fi negociate și despre sacrificiile pe care le facem după ce descoperim un secret. Există și ceva dramatic în toată această ecuație astrală însă dinamismul nu ne permite să ne pierdem determinarea și verticalitatea în detalii ieftine sau de proastă factură. Simțim durerea pe care o provoacă împunsătura acului însă nu uităm că atunci când ne-am propus să facem genul acesta de operație am luat în calcul și așa ceva. Ceea ce este favorabil are o mare durabilitate tocmai pentru că temperează impulsuri negative acum, când forța are nevoie de susținere și de libertate pentru a împlini un deziderat delicat, complex, puternic. Dar nu totul astăzi va fi rezolvat prin intensitate. Sunt anumite nuanțe care permit îndeplinirea unui deziderat prin recunoașterea unei greșeli, situație care face momentul cu pricină mai valoros decât orice altă demonstrație. Cel care va reuși să își recunoască vina va știi să și renunțe la ceea ce este periculos pentru a lăsa liberă inspirația sau acțiunea clară, va pune sămânța unei plante roditoare acolo unde locul a fost eliberat de buruieni. Acolo unde lucrurile acestea se împlinesc răsturnat, am fost toată săptămâna pe vibrația lui Mercur retrograd de pe zodia Taur care aduce mâhnire și tristețe profundă acolo unde lipsește un obiect, o persoană capabilă să modifice starea de confort sau averea. Nu va fi un secret, toată săptămâna aceste persoane au fost indiferente și plictisite căutând să se integreze între un mediu vicios după cum le sunt sentimentele sau gândurile. Acum mimează sacrificiul, dar, de fapt, suferă pe baza alegerilor proaste pe care le-au făcut, fără a fi constrânse, de-a lungul întregii săptămâni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a privi din exterior integritatea construcției, nu de a pierde vremea admirându-ne în oglindă. Marile împliniri vin acolo unde este păstrată integritatea faptelor. Cei care își neglijează acest aspect al vieții, dar nu uită să-l înlocuiască cu lauda de sine își anunță începutul uzurii și a slăbirii puternice a voinței.

Un comentariu la „23 – 29 mai 2022

  1. Ana spune:

    Întâmplările din această dimineață au puterea sa producă urmări serioase în următoarele săptămâni,sau au venit să mă avertizeze,să mă mai trezesc un pic?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.